18072019

Back Eşti aici:Home Articole Din istoria Relatiilor Publice Scurt istoric. Relaţiile publice de la începuturi şi până astăzi.

Scurt istoric. Relaţiile publice de la începuturi şi până astăzi.

Index articole

Pin It
don_bates

Cuprins

Prefaţă: Către colegii mei din PR
Ce înţelegem, de fapt, prin "relaţii publice"?
Relaţiile publice în antichitate
Trăiască Cezar!
Originile relaţiilor publice moderne
Calea americană
Anii haiduciei
Cum au apărut declaraţiile de presă
Pionieri în PR: Ivy Lee si Edward L. Bernays
Compania Bell System în istoria relaţiilor publice
Theodore N. Vail
Arthur W. Page
Relaţiile publice se maturizează
Primele dezbateri de etică în PR
Provocările începutului de mileniu
Ziua Z în PR: atacurile din 11 Septembrie
Reflecţii asupra istoriei relaţiilor publice
Addendum: Europa intră în joc
Influenţa britanică asupra relaţiilor publice


Momente în istoria relaţiilor publice (1900 - 2002)

1900 Prima agenţie de Relaţii Publice: Publicity Bureau of Boston
1904 Ivy L. Lee devine consultant de relaţii publice
1913 Ludlow Massacre promovează relaţiile publice corporatiste
1923 Edward L. Bernays publică Cristalizarea Opiniei Publice, prima carte de relaţii publice
1929 E. Bernays lansează "Torţele Libertăţii", campanie de prevenire a fumatului
1948 Crearea Societăţii Americane de Relaţii Publice (PRSA)
1950 Adoptarea Codului de Standarde Profesionale PRSA
1955 Crearea Asociaţiei Internaţionale de Relaţii Publice (IPRA)
1965 PRSA introduce acreditarea profesională în domeniul PR
1970 Crearea Asociaţiei Internaţionale a Comunicatorilor din domeniul Afacerilor (IABC)
1989 Criza Exxon Valdez are un impact extrem de negativ asupra domeniului relaţiilor publice
2000 Codul Etic al PRSA este reformulat ca ghid de conduită
2002 PRSA impune acreditarea profesională ca standard de bune practici în PR


Prefaţă: Către colegii mei din PR

Profesiei noastre îi lipseşte o istorie bine scrisă şi documentată. Dacă ne gândim la forţa şi importanţa comunicării, la impactul pe care îl au activităţile de relaţii publice pentru o companie, este oarecum paradoxal faptul că nu avem până acum o carte fundamentală despre originile şi dezvoltarea relaţiilor publice. Avem, într-adevăr, contribuţii valoroase la fundamentarea ştiinţifică a domeniului, lucrările lui Bernays, Cutlip sau Newsom fiind esenţiale pentru orice viitor specialist.

În aşteptarea cărţii de căpătâi a profesiei noastre, voi încerca să schiţez câteva momente importante pentru relaţiile publice de la primele forme de influenţare prin comunicare, pentru care avem documente, şi până în zilele noastre.

Ce înţelegem, de fapt, prin "relaţii publice"?

Adesea, relaţiile publice sunt considerate a fi acea funcţie a managementului prin care se stabilesc şi menţin relaţii bidirecţionale între o organizaţie, comercială sau necomercială, şi audienţa ori publicul de care depinde succesul ei. Când ne referim la public, avem în vedere consumatorii, investitorii, angajaţii, furnizorii, legiuitorul, competitorii, membrii guvernului şi celelalte grupuri de care depindem.

Rolul profesionistului de PR este ca, într-un context dat de opinia publică, legile şi normele societăţii în care trăieşte, să conceapă campanii de comunicare şi mesaje care să susţină interesele organizaţiei pe care o reprezintă. Obiectivul său principal este acela de a obţine, atât în presa tipărită cât şi în audio-vizual, o acoperire media semnificativă şi cu opinii pozitive.

Spre deosebire de publicitate şi marketing, cu care sunt confundate deseori, relaţiile publice presupun o modalitate de vânzare mai degrabă subtilă, decât evidentă, izbitoare. Relaţiile publice dau mai mare importanţă informaţiei şi persuadării decât ambalajului, de care uzează marketingul, sau spaţiului media plătit, la care apelează publicitatea. PR înseamnă diplomaţie, nu forţă în comunicare. Date fiind instrumentele rafinate la care apelează, relaţiile publice sunt considerate uneori drept “propagandă”, amăgire sau, în argou, “vrăjeală”, manipulare intenţionată a opiniei publice fără a se mai ţine seama de acurateţe sau adevăr.

Deşi uneori relaţiile publice au fost utilizate nu cu cele mai bune intenţii, istoria ne arată că întotdeauna s-a dat importanţa cuvenită transparenţei şi onestităţii în comunicare. Deşi profesia de PR a fost recunoscută ca atare în secolul 20, mai întâi în Statele Unite ale Americii, domeniul îşi regăseşte rădăcinile filosofice şi aplicaţiile practice de-a lungul întregii istorii a omenirii.

Relaţiile publice în antichitate

Edward Bernays, întemeietorul relaţiilor publice moderne scria: "Cele trei elemente fundamentale ale relaţiilor publice sunt practic la fel de vechi ca şi societatea umană: informarea indivizilor, persuadarea lor şi crearea de relaţii între aceştia. Desigur, mijloacele şi metodele s-au schimbat de-a lungul timpului, aşa cum s-a schimbat şi societatea". Pentru Bernays, relaţiile publice au fost dintotdeauna legate de civilizaţia umană. Evoluţia societăţii este în mare măsură rezultatul schimbărilor practicilor de comunicare şi metodelor folosite de afacerile publice.

Pentru a-şi promova o imagine de faimoşi regi sau războinici, marile personalităţi ale civilizaţiilor antice - sumerienii, babilonienii, asirienii şi perşii - foloseau poeme care vorbeau despre vitejia în luptă şi succesele lor politice. În Egiptul antic, arta şi arhitectura - statui, temple, morminte - erau adevărate instrumente de comunicare. Grandoarea  acestora se transfera asupra preoţilor, nobililor şi scribilor în scopul de a impresiona publicul. În Israelul antic, Biblia şi celelalte texte religioase au devenit mijloace de formare a opiniei publice. Pieţele ateniene erau centre de dezbatere publică în care se discuta despre viaţa cetăţii şi politică. Odată cu răspândirea oratoriei, captarea interesului şi a bunăvoinţei publicului a devenit o tehnică de discurs tot mai mult speculată de către filosofi.

Expresii precum "Vox populi, vox Dei" (Vocea poporului este vocea lui Dumnezeu) şi "res publicae" (problemele publice) exprimă forţa pe care o aveau relaţiile publice în Roma antică. Romanii acordau o atenţie deosebită opiniei publice şi mijloacelor de influenţare a acesteia, tocmai pentru că erau conştienţi de nevoia de a avea un public favorabil. Caesar, de exemplu, şi-a pregătit din timp trecerea Rubiconului din 49 î.Hr. Încă din 52 î.Hr., el a trimis în Imperiu "Războaiele Galice", scrieri inspirate de experienţa sa de Guvernator al Galiei. La rându-i, Cezar, cunoscând impactul ştirilor asupra opiniei publice, publica un jurnal numit "Acta Diurna". Efectul acestuia a fost atât de mare încât "Acta Diurna" a continuat să apară timp de 400 de ani.

Instrumentele şi mijloacele publice de  comunicare au continuat să fie folosite în timpul răspândirii creştinismului în Roma. Viaţa lui Isus şi faptele apostolilor Săi ofereau modele care influenţau opinia publică. După consolidarea Bisericii Creştine, discursurile publice, predicile în biserică şi scrisorile, precum "Epistola Sfântului Pavel către romani", erau tot mai adesea folosite pentru a câştiga adepţi.


Don Bates este specialist în Relaţii Publice. Este membru al Asociaţiei Americane de Relaţii Publice (PRSA) şi membru de onoare al Institut for Public Relations. A deţinut funcţii importante în corporaţii, organizaţii non-profit şi agenţii de PR. Este directorul programului de masterat în PR al Universităţii George Washington. Pentru aproximativ 10 ani, a fost directorul companiei Media Distribution. A predat anterior cursuri de comunicare strategică la Columbia University, în cadrul programului de masterat. A contribuit la prima enciclopedie de comunicare de masă "Media Now" (Wadsworth / Thomson).

Traducere şi adaptare: Corina Buzoianu, Forum for International Communications.
În original, “Mini-Me History: Public Relations from the Dawn of Civilization”, 2002, actualizat în octombrie 2006.
Copyright Institute for Public Relations. Copyright 2007 Forum for International Communications pentru versiunea în limba română. Text reprodus cu acordul IPR.

 

Originile relaţiilor publice moderne

În Evul Mediu, relaţiile publice au continuat să se dezvolte folosind noile mijloace de comunicare ale vremii. Un faimos exemplu este cel al Tapiseriei din Bayeaux, care preamăreşte cucerirea Angliei de către normanzi din 1066. Forma modernă a relaţiilor publice, înţelese ca element vital pentru managementul instituţiilor publice şi private, se întrezărea abia în timpul Renaşterii şi Reformei. Marile documente despre libertate din acele vremi, foarte influente în epocă, dau seama de puterea pe care o căpăta deja comunicarea publică. Magna Carta, de pildă, Carta Englezească a drepturilor şi libertăţilor din secolul al XIII-lea, a inspirat ulterior Constituţia Statelor Unite ale Americii.

Relaţiile publice nu sunt străine nici de istoria Bisericilor creştine. Termenul “propagandă” îşi află originea într-un demers al Bisericii Catolice, întemeierea, în secolul XVII, a “Congregaţiei pentru propagarea credinţei”, Congregatio de Propaganda Fide. Prin asta se  recunoaşte explicit nevoia existenţei unei a treia părţi care să intermedieze comunicarea dintre guvernatori şi popor. Traducerile Bibliei din latină în limbile populare, începute în secolul al XV-lea, apoi tipărirea în ediţii de masă a cărţilor, apariţia ziarelor au generat o explozie fără precedent a comunicării în spaţiul public.

În momentul izbucnirii Revoluţiei Franceze, se putea vorbi cu adevărat de comunicare publică. În Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului, din 1789, liderii revoluţionari proclamau dreptul cetăţenilor la liberă exprimare şi comunicare. În 1792, Adunarea Naţională a Franţei a creat  primul minister al propagandei, ca parte a Ministerului de Interne, având denumirea de Bureau d’Esprit. Acesta subvenţiona editori şi trimitea în ţară agenţi propagandişti pentru a câştiga sprijinul publicului în favoarea Revoluţiei.

Calea americană

În coloniile rebele americane au apărut adevăraţi experţi în relaţii publice. Apelând la retorică, ziare, reuniuni, comitete, pamflete şi corespondenţă, ei au câştigat numeroşi adepţi pentru cauza lor Paul Revere, Benjamin Franklin, John Peter Zenger, Samuel Adams, Alexander Hamilton, James Madison şi John Jay sunt câţiva dintre ei. Abilitatea politice ale lui Adams l-au promovat drept marele agent de presă al Revoluţiei Americane. Prin publicarea corespondenţei lor dintre anii 1787-1788, scrisori ce aveau să fie cunoscute sub ulterior sub de numirea de Documentele Federaliste, Hamilton, Madison şi Jay au adus o contribuţie esenţială la ratificarea Constituţiei.

Documente precum Declaraţia de independenţă, Constituţia, the Bill of Rights, realizate de fondatorii Statelor Unite, pot fi considerate lucrări reprezentative ale relaţiilor publice.
Aceste documentele, esenţiale pentru ideea de a lucra “în slujba interesului public", au creat în Statele Unite un mediu prielnic pentru dezvoltarea relaţiilor publice ca profesie specifică unei societăţi democratice şi libere.

Multe din legendele americane sunt rezultatul campaniilor de relaţii publice din secolele XVIII-XIX. De exemplu, povestea lui Daniel Boone a fost lansată de către un proprietar de terenuri pentru a-i încuraja pe oameni să se stabilească în Kentucky. Isprăvile lui Davy Crockett au fost în mare parte inventate de către agentul său de presă, Matthew St. Clair, pentru a lua din voturile Preşedintelui Andrew Jackson. Însă maestrul tuturor agenţilor de presă din secolul al XIX-lea a fost Phineas T. Barnum. Om al scenei, Barnum a creat o serie de evenimente care au atras atenţia publicului şi presei, făcând din spectacolul lui, "The Greatest Show on Earth", o atracţie irezistibilă în fiecare oraş vizitat după lansarea din 1871. Funcţia de agent de presă s-a bucurat de un atât de mare succes, încât a devenit absolut necesară pentru companiile care depindeau de susţinerea publicului. Succesul lui Barnum şi al colegilor lui în manipularea presei a fost atât de mare încât şi astăzi media manifestă scepticim faţă de tot ce pare a fi publicitate comercială.

Anii haiduciei

În ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea şi în primii ani ai secolului XX s-au dezvoltat relaţiile publice profesioniste. Era epoca dezvoltării sălbatice a Americii ca  centru al capitalismului, odată cu explozia fără precedent a industriei, a căilor ferate şi domeniului utilităţilor publice.

Lipsa de preocupare a oamenilor de afaceri faţă de public a devenit izbitoare în 1892, prin încercarea lui Henry Clay Frick de a reprima manifestările sindicatului muncitorilor de la fabrica de oţel Carnegie-Frick Steel Companies din Homestead, Pennsylvania. Greva angajaţilor a fost stopată cu ajutorul Poliţiei din statul Pennsylvania. Pe moment, forţa brută a câştigat bătălia, însă opinia publică, făcută atentă asupra luptei muncitorilor, a câştigat războiul. O mare parte din istoria relaţiilor publice este legată de luptele nesfârşite dintre patroni şi angajaţi, astăzi, din fericire, aceste conflicte desfăşurându-se sub forma discuţiilor şi negocierilor.

Corporaţiile au înţeles rapid avantajele eliminării ostilităţilor şi importanţa obţinerii sprijinului public prin intermediul relaţiilor publice profesioniste. Companiile au conştientizat, de asemenea, importanţa publicităţii şi a promovării pentru atragerea clienţilor şi investitorilor. Companiile din America şi-au înfiinţat birouri de presă pentru a difuza ştiri favorabile lor şi nefavorabile competitorilor. Aşa-numita "Bătălie a producătorilor de electricitate", dintre Westinghouse, susţinător al curentului alternativ, şi General Electric, aparţinând lui Thomas A. Edison, susţinător al curentului continuu, este unul din primele exemple de mari campanii de relaţii publice dezvoltate în SUA în interese economice. Angajând foşti ziarişti, companiile s-au luptat cu toate forţele pentru atenţia mass-media, pentru a câştiga influenţă politică şi a obţine avantaje pe piaţă. Către sfârşitul anilor 1800, asociaţiile profesionale au fost şi ele seduse de forţa comunicării publice. Asociaţia Muncitorilor din Industria Căilor Ferate (Association of American Railroads) pretinde a fi fost cea dintâi organizaţie care a utilizat termenul de relaţii publice în Almanahul Literar al său, Year Book of Railway Literature, din anul 1897.


Traducere şi adaptare: Corina Buzoianu, Forum for International Communications.
În original, "Mini-Me History: Public Relations from the Dawn of Civilization", 2002, actualizat în octombrie 2006.
Copyright Institute for Public Relations. Copyright 2007 Forum for International Communications pentru versiunea în limba română. Text reprodus cu acordul IPR.

 

Pionieri in PR: Ivy Lee

Dintre primii practicieni de relaţii publice, Ivy Lee a fost poate cel mai faimos. El a dezvoltat majoritatea tehnicilor de comunicare şi a definit cele mai multe din principiile folosite astăzi de specialiştii din domeniu. Înţelegând importanţa comunicării transparente cu media, Lee aborda presa deschis şi sincer. Lee considera că performanţele companiei reprezintă premisa unei publicităţi eficiente prin care se poate construi, în timp, o imagine favorabilă. Poate cea mai importantă contribuţie a sa adusă relaţiilor publice a fost deschiderea oamenilor de afaceri spre public şi crearea unei imagini favorabile mediului de afaceri.

Fost reporter la Wall Street, Lee înţelegea că pentru a câştiga susţinerea şi simpatia publicului, companiile trebuie să comunice onest, corect şi deschis. Încă din 1914 el folosea deja termenul de "relaţii publice", dar practica deja din 1904, an în care lucra drept consultant alături de Gregory Parker. În decursul carierei sale, a consiliat clienţi celebri precum Compania de Căile Ferate din Pensylvania şi familia Rockfeller.

Pentru a-şi ajuta clienţii, Lee a creat şi dezvoltat aşa-numita politică de comunicare "the public be informed" , principiu complet opus afirmaţiei nepotrivite a bancherului William Vanderbilt, "the public be damed". Când trimitea declaraţii sau comunicate presei, Lee ataşa şi o copie a documentului său Declaraţia Principiilor:

"Acesta nu este un birou de presă secret. Toate acţiunile noastre sunt transparente. Scopul nostru este să informăm şi să oferim presei informaţii. Acest birou nu este o agenţie de publicitate. În cazul în care consideraţi că informaţiile transmise de noi pot face obiectul unei afaceri, vă rugăm să nu le folosiţi. Materialele noastre au un singur scop: comunicarea transparentă. Punem la dispoziţia jurnaliştilor interesaţi toate detaliile pe care le vor considera necesare şi sprijinul nostru pentru a verifica informaţiile. Activităţile noastre sunt în slujba corporaţiilor şi a instituţiilor publice pentru a oferi presei şi publicului din Statele Unite informaţii corecte despre subiecte pentru care publicul are sau ar putea avea un anumit interes".

Colaborarea cu familia Rockefeller este reprezentativă pentru cariera lui Ivy Lee. John D. Rockefeller Jr. i-a cerut ajutorul lui Lee în gestionarea Masacrului Ludlow, când 9.000 de oameni au intrat în grevă. În aprilie 1914, un foc de armă accidental a dus la o adevărată luptă în care au murit mai mulţi mineri, două femei şi unsprezece copii. În condiţiile în care numele familiei Rockfeller era blamat în toată regiunea, Lee l-a sfătuit pe John D. Rockefeller Jr. să adopte o atitudine deschisă şi i-a cerut să viziteze zonele cu exploatări miniere pentru a vedea el însuşi condiţiile de muncă ale minerilor. La îndemnul lui Lee, John D. Rockefeller Jr., considerat a fi un capitalist arogant, a început să facă publice acţiunile sale caritabile, confidenţiale până în acel moment.

În 1930, Lee şi-a folosit abilităţile pentru a obţine recunoaşterea Uniunii Sovietice de către Statele Unite şi a acordat consultanţă companiei de vopseluri Interessen Gemeinschaft Farben Industrie, preluată ulterior de către nazişti. Deşi germanii nu au urmat sfatul lui Lee de a fi transparenţi şi corecţi, răul era deja făcut. Lee ajunsese să fie văzut drept "agentul de presă al lui Hitler", percepţie care l-a urmărit până la moarte.


Don Bates este specialist în Relaţii Publice. Este membru al Asociaţiei Americane de Relaţii Publice (PRSA) şi membru de onoare al Institut for Public Relations. A deţinut funcţii importante în corporaţii, organizaţii non-profit şi agenţii de PR. Este directorul programului de masterat în PR al Universităţii George Washington. Pentru aproximativ 10 ani, a fost directorul companiei Media Distribution. A predat anterior cursuri de comunicare strategică la Columbia University, în cadrul programului de masterat. A contribuit la prima enciclopedie de comunicare de masă "Media Now" (Wadsworth / Thomson).

Traducere şi adaptare: Corina Buzoianu, Forum for International Communications.
În original, “Mini-Me History: Public Relations from the Dawn of Civilization”, 2002, actualizat în octombrie 2006.
Copyright Institute for Public Relations. Copyright 2007 Forum for International Communications pentru versiunea în limba română. Text reprodus cu acordul IPR.


 

Pionieri în PR: Edward L. Bernays

În acei ani ai începutului profesiei relaţiilor publice, Edward Bernays şi soţia sa, Doris Fleischman, făceau parte dintre cei care îşi disputau întâietatea cu Ivy Ledbetter Lee. Lui Bernays i se atribuie noţiunea de consultanţă în relaţii publice, pe care o foloseşte în prima sa carte pe această temă, Crystallizing Public Opinion, publicată în 1923. Bernays va relua tema recunoaşterii profesiunii de consultant în PR în câteva dintre lucrările sale ulterioare, Propaganda, editată în 1928, şi Public Relations, apărută în 1952.

Bernays, consideră relaţiile publice drept o artă aplicată unei ştiinţe – arta comunicării aplicată ştiinţelor sociale. În calitate de consultanţi pentru companii, guvern şi organizaţii non-profit, el şi colegii lui depăşesc de departe sfera publicităţii.

În 1917, în timpul Primului Război Mondial, s-a organizat Comitetul pentru Informaţii Publice, cunoscut şi sub numele de Comitetul Creel, după directorul său, George Creel, fost reporter de presă. Acest comitet facilita vânzarea obligaţiunilor de război şi, în general, făcea cunoscute publicului informaţii despre implicarea SUA în  război.

Bernays s-a numărat printre acei specialişti în PR ce şi-au pus talentul în slujba comunicării de război. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial se constituie Biroul Informaţiilor de Război, care organizează una dintre cele mai ample campanii de relaţii publice din istorie, menită să susţină intrarea Statelor Unite în război. Între cele două războaie mondiale, guvernul Roosevelt a folosit sistematic instrumente de relaţii publice pentru a-şi promova legislaţia "Noii Administraţii".

Bernays devine cu adevărat consultant în relaţii publice în 1919, an în care înfiinţează, împreună cu soţia sa, propria sa agenţie de consultanţă. Peste ani, ei au ajuns să reprezinte sute de clienţi din toate domeniile de afaceri importante. Au mai lucrat, de asemenea, pentru organizaţii non-profit, precum National Association for the Advancement of Colored People (NAACP).

Una dintre cele mai faimoase campanii ale lui Bernays este Marşul Torţelor Libertăţii, din 1929, în care un grup de 10 femei defilează pe Fifth Avenue fumând. Ele promovau astfel mişcarea feministă. Ceea ce presa şi publicul nu ştiau era faptul că, în acea perioadă, Bernays era consultant pentru compania American Tobacco, ceea ce ridică o problemă etică, cu care relaţiile publice se confruntă şi astăzi.

Bernays a contribuit la promovarea berii ca "băutură a moderaţiei". Ideile sale au stat la baza creării a numeroase grupuri de iniţiativă, precum Trucking Information Bureau and Better Living Through Increased Highway Transportation, care începeau să conştientizeze faptul că îşi pot susţine mai bine interesele atrăgându-şi, prin PR, suportul publicului.

Recent, au fost publicate două cărţi care îl înfăţişează pe Bernays ca părinte sau maestru al "manipulării", arta de a influenţa opinia publică, în scopul promovării produselor, serviciilor, ideilor anumitor persoane, fără a ţine seamă de realitate sau adevăr. Acestea sunt: PR!: A Social History of Spin, scrisă de Stuart Ewen (1996) şi The Father of Spin: Edward L. Bernays and The Birth of Public Relations, scrisă de Larry Tye (1998). Ewen consideră că manipularea "face să dispară graniţa dintre persuasiune şi înşelăciune".

În ciuda criticilor aduse, Bernays rămâne figura proeminentă a relaţiilor publice datorită eforturilor susţinute – prin articole, discursuri, prelegeri, consultanţă, cărţi – de a impune acest instrument drept unul necesar managementului şi relaţiilor interumane.


Don Bates este specialist în Relaţii Publice. Este membru al Asociaţiei Americane de Relaţii Publice (PRSA) şi membru de onoare al Institut for Public Relations. A deţinut funcţii importante în corporaţii, organizaţii non-profit şi agenţii de PR. Este directorul programului de masterat în PR al Universităţii George Washington. Pentru aproximativ 10 ani, a fost directorul companiei Media Distribution. A predat anterior cursuri de comunicare strategică la Columbia University, în cadrul programului de masterat. A contribuit la prima enciclopedie de comunicare de masă "Media Now" (Wadsworth / Thomson).

Traducere şi adaptare: Corina Pîrv, Forum for International Communications.
În original, “Mini-Me History: Public Relations from the Dawn of Civilization”, 2002, actualizat în octombrie 2006.
Copyright Institute for Public Relations. Copyright 2007 Forum for International Communications pentru versiunea în limba română. Text reprodus cu acordul IPR.


 

Bell System în istoria relaţiilor publice

Una dintre cele mai celebre corporaţii din istorie a fost American Telephone and Telegraph Company (AT& T). Fondată în 1870, corporaţia a ajuns să cuprindă 23 de companii Bell Telephone, o unitate de producţie şi distribuţie, Western Electric, şi mai multe centre tehnice şi de cercetare, precum Bell Laboratories. Împreună, acestea formau The Bell System sau, mai prietenos, Ma Bell. Până în 1 ianuarie 1984, când guvernul SUA a divizat-o în mai multe companii, The Bell System a fost cea mai impresionantă companie de telecomunicaţii din lume.

Ceea ce a contat foarte mult în menţinerea succesului companiei a fost faptul că, deşi avea producţie de calitate, deţinea o poziţie de cvasi-monopol în telefonie şi se baza pe cercetare de primă clasă, a apelat la servicii profesioniste de relaţii publice. Această practică a constituit instrumentul de comunicare principal în gestionarea relaţiilor dintre companie şi angajaţi, distribuitori, oamenii legii şi, cel mai important, consumatori. Printre directorii executivi de la AT&T s-au remarcat doi oameni care au făcut din relaţiile publice valoarea centrală a companiei:

Theodore N. Vail

S-a alăturat companiei în 1879 ca manager şi a evoluat spectaculos prin aplicarea celor mai actuale instrumente şi tehnici de management. Îndepărtat din funcţie într-o perioadă în care compania  se afla într-o stare de criză, revine în companie în 1907, introducând relaţiile publice printre instrumentele de management şi comunicare. Cineva spunea despre Theodore Vail că:

"A fost primul manager important din SUA care a conştientizat faptul că performanţa în relaţiile publice va crea climatul adecvat pentru o afacere de succes".

Primul capitol din raportul anual către acţionari întocmit de Vail şi publicat în 1908 se intitulează "Public Relations". Pentru el, succesul în relaţiile publice presupune onestitate. "Dacă noi nu vom spune adevărul despre noi înşine, o va face altcineva în locul nostru," declara Vail.

Arthur W. Page

Moştenirea lăsată de Vail a dăinuit peste ani, dar abia în 1927 ea a devenit o valoare centrală pentru strategiile Ma Bell. În acel an, compania angajează primul vice-preşedinte al departamentului de relaţii publice, Arthur W. Page, scriitor şi redactor pentru World's Work Magazine şi alte publicaţii. În momentul preluării conducerii departamentului de PR, Page a impus companiei reguli clare: de a nu face publicitate; de a fi implicat în dezvoltarea strategiilor firmei; de a aprecia performanţa companiei în funcţie de reputaţia ei pe piaţă.

Prinicipiul lui Page este:

"Într-o ţară democratică, orice afacere se naşte şi se dezvoltă cu acordul publicului. Prin urmare, publicul ar trebui informat cu privire la strategiile, practicile şi obiectivele companiei. Informarea publicului este o datorie."

Pentru a-şi întări concepţia, Page enunţă 4 principii de relaţii publice pe care compania trebuie să le respecte:

* Să se asigure că managementul are în vedere relaţiile dintre companie şi public.
* Să creeze un sistem prin care angajaţii să fie informaţi cu privire la politicile şi practicile companiei în general.
* Să creeze un sistem prin care întrebările şi obiecţiile angajaţilor să ajungă la nivelul managementului.
* Să informeze onest publicul cu privire la acţiunile companiei.

Page s-a pensionat în 1947 şi a continuat să fie consultant până la moartea sa în 1960, la vârsta de 77 de ani. Gândirea sa, însă, îşi păstrează până azi valoarea şi actualitatea. În 1983, cu puţin înainte de divizarea companiei, directorii executivi de la AT&T au fondat Arthur W. Page Society, organizaţie care promovează ideile lui Page în mediul de afaceri. Consiliul director al organizaţiei este alcătuit din consilieri de relaţii publice. Bell System este acum istorie, însă practicile şi ideile lui Vail şi Page au rămas încă vii.


Don Bates este Academic Director în cadrul George Washington University. Este membru al Asociaţiei Americane de Relaţii Publice (PRSA) şi membru de onoare al Institut for Public Relations. A deţinut funcţii importante în corporaţii, organizaţii non-profit şi agenţii de PR. Este directorul programului de masterat în PR al Universităţii George Washington. Pentru aproximativ 10 ani, a fost directorul companiei Media Distribution. A predat anterior cursuri de comunicare strategică la Columbia University, în cadrul programului de masterat. A contribuit la prima enciclopedie de comunicare de masă "Media Now" (Wadsworth / Thomson).

Traducere şi adaptare: Corina Pîrv, Forum for International Communications.
În original, “Mini-Me History: Public Relations from the Dawn of Civilization”, 2002, actualizat în octombrie 2006.
Copyright Institute for Public Relations. Copyright 2007 Forum for International Communications pentru versiunea în limba română. Text reprodus cu acordul IPR.


 

Relaţiile publice în plină maturitate

O dată cu boom-ul economic care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial şi care a transformat Statele Unite în cea mai prosperă ţară din lume, relaţiile publice au cunoscut şi ele o dezvoltare nemaiîntâlnită. Instituţiile de afaceri şi guvernamentale, organizaţiile non-profit ale vremii tocmai conştientizaseră aportul relaţiilor publice la efortul depus pentru câştigarea războiului. Organizaţiile au început să îşi dorească să apeleze la forţa comunicării publice pentru a-şi promova propriile produse şi servicii şi pentru a atrage cât mai mulţi consumatori de pe piaţa internă şi internaţională.

În anii `30-`40 s-au înfiinţat mai multe organizaţii menite să reprezinte interesele practicanţilor de relaţii publice, cea mai importantă fiind Public Relation Society of America (PRSA), constituită în 1948. Aceasta este astăzi cea mai vastă asociaţie de relaţii publice, reunind peste 20.000 de membri, majoritatea din Statele Unite.

Până către sfârşitul anilor `60, relaţiile publice au devenit o industrie înfloritoare, cuprinzând, numai în Statele Unite, câteva sute de agenţii regionale şi peste 100.000 de specialişti, numărul acestora dublându-se în 2000. Responsabilii de relaţii publice au devenit parte integrantă a top managementului, fiind subordonaţi direct preşedinţilor sau consiliilor executive ale instituţiilor.

Acestă dezvoltare semnificativă din anii 1960 şi până în anii 1970 s-a datorat, pe de o parte tulburărilor politice care au cuprins întreaga lume. Pe de altă parte, avântul relaţiilor publice a fost determinat de mişcările sociale pentru protejarea împotriva abuzurilor, împotriva produselor dăunătoare, a practicilor de muncă incorecte faţă de angajaţi, a preţurilor exagerate. Toate aceste mişcări se înscriau într-un curent social aşezat sub imperativul ”Clientul nostru este stăpânul nostru”. Corporaţiile, la rândul lor, au alcătuit aşa-numite ”Carte ale drepturilor clienţilor” în care îşi formulau explicit obligaţiile faţă de consumatori. Colegiile şi facultăţile au fost cele mai afectate de mişcările sociale ale acelor ani, campusurile devenind centre ale acţiunilor de protest. Pentru a supravieţui, ele trebuia, asemenea guvernului şi companiilor, să acorde atenţia cuvenită publicului vizat.

Cu toate că avuseseră loc mari schimbări în privinţa eliminării inechităţii rasiale şi dintre sexe, anumite mişcări sociale, precum cele legate de mediu şi de calitatea vieţii, au continuat până în anii 1980 şi 1990. Guvernul şi corporaţiile încep să manifeste preocupări pentru reducerea poluării aerului şi a apei, precum şi pentru limitarea despăduririlor. Autorităţile devin preocupate de dezastrele ecologice cauzate de încălzirea globală şi de distrugerea habitatului natural. E vorba, din nou, de situaţii în care specialiştii în relaţii publice încep să fie solicitaţi pentru a face publice acţiunile întreprinse de diferite organizaţii.

Aceşti ani se caracterizează, de asemenea, printr-o sporire a interesului consumatorilor pentru probleme precum practicile de muncă incorecte, creşterea nejustificată a puterii unor companii, poziţiile de monopol ale unor companii.

În timp, specialiştilor de relaţii publice li s-au atribuit tot mai multe responsabilităţi. La un prim nivel, ei sunt cei care furnizează ştiri şi alte informaţii neproblematice despre acţiunile şi realizările companiei pe care o reprezintă. La un nivel mai sofisticat, cum ar fi guvernul sau marile corporaţii, ei se ocupă de comunicarea unor situaţii dificile, precum accidente industriale, dezastre ecologice, produse defecte retrase de pe piaţă, practici de muncă abuzive. Pentru specialiştii în comunicare, lista provocărilor e nesfârşită. În situaţiile de iresponsabilitate socială sau abuzuri, corporaţiile sunt foarte expuse antipatiei publicului. Din 1980 încoace au existat câteva situaţii de criză care au avut un impact social şi politic major:

-    explozia de la combinatul chimic Union Carbide Bhopal din India
-    infestarea cu benzen a apei îmbuteliate Perrier
-    scandalul implanturilor incorecte cu silicon realizate de Dow Corning
-    practicile de muncă abuzive ale companiei Nike în Asia
-    scandalul provocat de Coca Cola în Europa pentru bauturile infestate.
-    Shell Oil s-a facut răspunzătoare pentru poluarea mediului în Ogoniland, Nigeria
-    compania Microsoft este acuzată de monopol de către guvernul SUA
-    erori de fabricaţie a cauciucurilor Bridgestone / Firestone, care au condus la sute de accidente
-    scandalul financiar al companiei Enron.

Toate aceste scandaluri au avut ecouri pretutindeni în lume, presa şi autorităţile folosindu-le drept exemple negative de situaţii în care nu se previne sau minimalizează dezastrul, sau, odată declanşat, nu se iau măsurile corespunzătoare. Crizele de acest gen nu sunt, din fericire,  foarte frecvente, însă, din cauza răului implicat, ele ajung să fie, săptămâni sau chiar luni la rând, titlurile principale în ziare. Efectele asupra companiilor pot dura chiar ani, în unele situaţii ducând la falimentul acestora.


Don Bates este Academic Director în cadrul George Washington University. Este membru al Asociaţiei Americane de Relaţii Publice (PRSA) şi membru de onoare al Institut for Public Relations. A deţinut funcţii importante în corporaţii, organizaţii non-profit şi agenţii de PR. Este directorul programului de masterat în PR al Universităţii George Washington. Pentru aproximativ 10 ani, a fost directorul companiei Media Distribution. A predat anterior cursuri de comunicare strategică la Columbia University, în cadrul programului de masterat. A contribuit la prima enciclopedie de comunicare de masă "Media Now" (Wadsworth / Thomson).

Traducere şi adaptare: Corina Pîrv, Forum for International Communications.
În original, “Mini-Me History: Public Relations from the Dawn of Civilization”, 2002, actualizat în octombrie 2006.
Copyright Institute for Public Relations. Copyright 2007 Forum for International Communications pentru versiunea în limba română. Text reprodus cu acordul IPR.


Primele dezbateri de etică în PR

Faptul că legile nu erau întotdeauna respectate cu stricteţe iar comportamentul etic nu era o regulă a determinat constituirea în 1948 a Public Relations Society of America (PRSA), care a elaborat în 1950 un Cod al Standardelor Profesionale. Din momentul introducerii acestor ghiduri de conduită profesională, peste 200 de colegii şi universităţi au propus cursuri de relaţii publice care să abordeze probleme de etică.

Impunerea codurilor etice s-a dovedit a fi anevoioasă. Pe de o parte, existau multe persoane care practicau relaţile publice fără a fi autorizate în acest sens. Pe de altă parte, este dificilă impunerea unor standarde etice într-o profesie bazată tocmai pe valori precum libertatea cuvântului, apărate prin Constituţie. Aceste probleme, la care se adaugă costurile ridicate, au făcut ca în 2000, după 50 de ani, PRSA să-şi revizuiască total codul etic. S-a prevăzut ca în cazul încălcării standardelor etice să fie excluşi acei membri „sancţionaţi de agenţii guvernamentale sau chemaţi în faţa instanţei”. În prezent, codul PRSA reprezintă doar un instrument prin care sunt exprimate valori universale care încurajează comportamentul etic şi stau la baza performanţei.

Există şi alte exemple de asociaţii de relaţii publice, precum International Public Relations Association (IPRA) şi International Association of Business Communicators (IABC), care au încercat să elaboreze coduri de conduită cu exemple de comportament etic sau neetic. Asemenea PRSA, nu dispun însă nici acestea de instrumente prin care să se poată aplica sancţiuni în cazul încălcării normelor etice profesionale.

Pe măsură ce aceste instituţii şi-au sporit influenţa, multe dintre grupurile din interiorul lor, proprietarii marilor agenţii şi cei mai importanţi directori de departamente de relaţii publice au cerut să se acorde o atenţie specială problemelor de etică. S-au constituit diferite organizaţii care au preluat astfel de probleme, precum Public Affairs Council, Arthur Page Society, Council of PR Firms şi departamentul din SUA al Institute for Public Relations.

Probabil nu va exista niciodată un instrument eficient prin care activităţile de relaţii publice să fie controlate. Va fi însă întotdeauna nevoie de coduri deontologice şi de programe pentru promovarea şi aplicarea unor standarde etice de comportament în rândurile practicienilor, oricare ar fi politicile instituţiilor reprezentate de aceştia.


Traducere şi adaptare: Corina Pîrv, Forum for International Communications.
În original, “Mini-Me History: Public Relations from the Dawn of Civilization”, 2002, actualizat în octombrie 2006.
Copyright Institute for Public Relations. Copyright 2007 Forum for International Communications pentru versiunea în limba română. Text reprodus cu acordul IPR.


Provocările începutului de mileniu

Printre problemele cu care s-au confruntat specialiştii de relaţii publice la începutul noului mileniu se numără consecinţele colapsului comerţului on-line de la sfârşitul anilor 1990, urmat de acţiunile controversate în care au fost implicate companii precum Enron şi Worldcom. Scandalurile iscate de aceste două companii au avut consecinţe grave pentru practicienii de relaţii publice. Aceştia se găsesc în situaţia de a-şi dovedi capacitatea de a satisface atât obiectivele clienţilor cărora le oferă consultanţă cât şi interesul public.

Au urmat, apoi, atacurile teroriste din 11 septembie asupra cladirilor World Trade Center şi a Pentagonului. Ca niciodată până atunci, specialiştii de relaţii publice au fost obligaţi să exprime public angajamentul companiilor lor faţă de valorile presupuse de responsabilitatea socială corporatistă.

Pentru industria de relaţii publice în ansamblu, reacţia în urma acestei crize naţionale s-a dovedit binevenită. Numeroşi practicieni au fost sancţionaţi pentru faptul că nu şi-au încurajat clienţii să-şi recunoască fraudele. Pe de altă parte, mulţi dintre aceştia au fost apreciaţi pentru contribuţia lor înainte şi după 11 septembrie la comunicarea evenimentelor petrecute şi la informarea publicului asupra felul în care oamenii de afaceri fac eforturi pentru reinstaurarea ordinii.

Ziua Z în PR: atacurile de la 11 Septembrie

Evenimentele din 11 Septembrie au avut, la fel ca bombardamentul de la Pearl Harbor din Cel de-Al Doilea Război Mondial, urmări devastatoare asupra corporaţiilor, agenţiilor guvernamentale şi întreprinderilor non-profit, afectându-i deopotrivă pe angajaţi, clienţi, distribuitori şi acţionari. Toţi aceştia au fost nevoiţi să sprijine, prin eforturi uriaşe, restabilirea ordinii în organizaţiile din care făceau parte. Din punctul de vedere al comunicării, aceştia au jucat un rol considerabil în diseminarea informaţiilor şi a recomandărilor necesare în situaţia haotică creată.

Companii ca Merrill Lynch, al cărui cartier general, situat în vecinătatea clădirilor World Trade Center, a fost foarte avariat şi, ca urmare, închis pentru mai multe zile, şi-au concentrat eforturile pentru asigurarea protecţiei angajaţilor pentru revenirea la normalitate. Aşa cum arăta The Public Relation Strategist, ediţia de iarnă, 2002,

"Punctul cheie al strategiei de comunicare a companiei ML îl constituia un mesaj simplu, repetat sistematic: "Merill Linch a rămas intactă". Provocarea consta în a convinge un auditoriu foarte încărcat emoţional să nu se lase dominat de sentimente. Orice specialist în comunicare financiară ştie că emoţiile sunt terenul propice pentru a induce panică şi a genera retrageri de fonduri bancare."

Printre acţiunile întreprinse de compania Merill Lynch se numără înfiinţarea unor birouri pentru situaţii de criză destinate comunicării cu angajaţii şi cu investitorii, mesaje înregistrate ale directorilor, conturi de site-uri web interne şi externe create în scopul transmiterii de informaţii. Una dintre problemele stringente era aceea de a risipi zvonul din presă conform căruia cartierul general al companiei ML e pe punctul de a se prăbuşi. Directorii executivi ai companiei au apelat la cele mai importante agenţii de ştiri pentru a informa publicul cu privire la efectele atacurilor asupra pieţei financiare, iar specialiştii în comunicare au transmis zilnic comunicate de presă.

Aşa cum arată Strategist, atacurile teroriste au paralizat transportul aerian în SUA, zeci de mii de avioane rămânând blocate în aerogări timp de mai multe zile. Specialiştii de relaţii publice de la Delta Airlines au fost nevoiţi să facă faţă la numeroase solicitări. A fost nevoie, de pildă, să se comunice cu angajaţii şi cu familiile acestora, să se conceapă materiale informative privind rambursarea costurilor zborurilor anulate, să se coordoneze comunicarea managementului cu presa şi cu alte instituţii şi să se raporteze toate demersurile întreprinse pentru sporirea siguranţei pasagerilor.

Nici marile companii din ţară  nu au fost scutite de încercări: de la teama că atacurile teroriste s-ar putea repeta, la eforturile de a risipi zvonurile iscate cu privire la angajaţi şi clienţi. De pildă, Dunkin Donuts a fost timp de două zile subiectul unei calomnii răspândite prin e-mail, conform căreia în anumite spaţii ale companiei deţinute prin franciză şi situate în zona Cedar Grove, NJ, s-ar afla sediul unor grupuri teroriste care au profanat drapelul ţării şi au sărbătorit atacurile. Au existat şi alte rapoarte false privind neimplicarea companiei în acţiunile de restabilire a ordinii publice.

Responsabilii de relaţii publice au încercat să elimine neplăcerile create de aceste zvonuri, au descoperit sursa acestora, au raportat imediat poliţiei şi au transmis aceste informaţii pe Internet. Persoana care a trimis acel e-mail calomniator a afirmat că auzise zvonul de la nişte cunoştinţe.

Pe lângă eforturile de a contracara aceste calomnii, responsabilii de PR au informat presa şi clienţii cu privire la acţiunile companiei Dunkin Donuts în vederea reistaurării ordinii. De asemenea, compania a apelat la o firmă de relaţii publice pentru crearea unei campanii patriotice. În plus, pentru că unele francize ale companiei erau deţinute de cetăţeni de origine arabă, specialiştii în comunicare le-au furnizat informaţii şi sfaturi necesare protecţiei şi siguranţei acestora.

Probabil că provocarea cele mai mare au avut-o specialiştii de relaţii publice din agenţiile guvernamentale locale şi naţionale. Aceştia au avut misiunea de a informa publicul asupra celor petrecute, încercând, în acelaşi timp, să minimizeze panica creată. Este greu de spus câţi oameni au fost implicaţi în aceste eforturi, câte strategii au fost elaborate, cât s-a scris, câtă informaţie a fost răspândită. Fără îndoială, eforturile pe care le-au făcut agenţiile guvernamentale la evenimentele din 11 septembrie au fost fără precedent în istoria PR-ului. Din motive evidente, majoritatea activităţilor de relaţii publice a avut loc prin intermediul presei, care devenise sistemul de comunicare al guvernului cu publicul.

Media se confruntau cu 10.000 de informaţii zilnice numai din partea Ministerului Apărării, susţine Victoria Clarke, angajată a Secretariatului Ministerului Apărării. În New York City şi Washington DC, capacitatea de reacţie a serviciilor de urgenţă a fost dusă la limită. Ofiţerii responsabili cu informarea publicului, poliţia şi pompierii au lucrat continuu, fiind copleşiţi de numeroasele întrebări, solicitări, zvonuri cărora trebuia să le facă faţă.

Ca urmare a evenimentelor nefericite din 11 Septembrie, consultanţii de PR din majoritatea marilor organizaţii au iniţiat politici şi practici pentru gestionarea situaţiilor de criză. De asemenea, au făcut eforturi de a spori în rândurile angajaţilor toleranţa faţă de etnicii arabi.

Comentând rolul profesioniştilor de PR în acele momente de criză, editorialistul publicaţiei Strategist scria:

"Evenimentele din 11 septembrie nu au generat neapărat o mare schimbare în modalităţile de comunicare ale responsabililor de relaţii publice. Mai degrabă, ele au accelerat nişte tendinţe deja existente, precum nevoia de descentralizare, perfecţionarea anumitor tehnologii, atenţia sporită faţă de problemele angajaţilor. Mesajul paradoxal pentru situaţiile de criză este că trebuie să prevedem neprevăzutul şi, eventual, să-i facem faţă. În plus, atenţia specialiştilor în comunicare se va îndrepta către gestionarea situaţiilor de criză, către transformarea statului american într-o societate mult mai sensibilă la problemele oamenilor."

O altă consecinţă a tragediei din 11 Septembrie a fost conştientizarea eficacităţii relaţiilor publice în sprijinirea instituţiilor, oamenilor şi comunităţilor în slujba cărora se află, pentru depăşirea situaţiilor critice şi reafirmarea valorilor morale şi politice care dau stabilitate societăţii.


Don Bates este Academic Director în cadrul George Washington University. Este membru al Asociaţiei Americane de Relaţii Publice (PRSA) şi membru de onoare al Institut for Public Relations. A deţinut funcţii importante în corporaţii, organizaţii non-profit şi agenţii de PR. Este directorul programului de masterat în PR al Universităţii George Washington. Pentru aproximativ 10 ani, a fost directorul companiei Media Distribution. A predat anterior cursuri de comunicare strategică la Columbia University, în cadrul programului de masterat. A contribuit la prima enciclopedie de comunicare de masă "Media Now" (Wadsworth / Thomson).

Traducere şi adaptare: Corina Pîrv, Forum for International Communications.
În original, “Mini-Me History: Public Relations from the Dawn of Civilization”, 2002, actualizat în octombrie 2006.
Copyright Institute for Public Relations. Copyright 2007 Forum for International Communications pentru versiunea în limba română. Text reprodus cu acordul IPR.


Reflecţii asupra istoriei relaţiilor publice

Privind în urmă, profesioniştii de relaţii publice şi-au făcut din plin datoria, în ciuda numeroaselor obstacole inerente acestei meserii. Ceea ce a debutat în anii 1900 ca o afacere specific americană, însumând câteva agenţii cu câteva sute de practicieni, s-a răspândit la nivel global, depăşind cu mult aşteptările. Creşterea exponenţială a numărului de practicieni de relaţii publice se datorează în primul rând creşterii complexităţii problemelor pe care le tratează aceştia.

De-a lungul timpului, ”legendele” şi ”vedetele” de ieri au fost înlocuite de specialişti de primă mână, ale căror realizări profesionale cântăresc infinit mai mult decât locul pe care îl ocupă în paginile ziarelor.

Oamenii de relaţii publice au devenit nişte specialişti foarte bine plătiţi în comparaţie cu alte profesiuni importante, iar aceia care şi-au înfiinţat propriile firme de consultanţă au devenit chiar multimilionari. În plus, conform tendinţelor vremii, această profesiune a încetat să mai fie destinată exclusiv albilor şi bărbaţilor. Pe de altă parte, breasla devine tot mai omogenă din punctul de vedere al educaţiei, cunoştinţelor şi abilităţilor. Profesioniştii de PR au devenit purtătorii de cuvânt ai instituţiilor publice sau ai companiilor, acţiunile lor vizând deopotrivă clienţii, angajaţii, acţionarii, contribuabilii, investitorii şi oamenii legii.

Profesiunea de relaţii publice rămâne o artă perfectibilă, depinzând de informaţii şi relaţii interumane imperfecte. Sperăm, însă, că această mică istorie a arătat faptul că această profesiune reprezintă o voce puternică nu doar pentru cei pe care îi reprezintă, clienţii, ci şi pentru public. Atât timp cât la baza economiei naţiunilor dezvoltate se va afla libera iniţiativă, libertatea de a întreprinde, profesia de relaţii publice va continua să prospere. Rămâne ca practicienii să nu uite niciodată misiunea pe care o au de a servi în permanenţă interesul public.

Addendum: Europa intră în joc

După Cel de-Al Doilea Război Mondial, relaţiile publice au proliferat şi în Europa, deoarece diplomaţia şi comunicarea de masă deveniseră centrale pentru restabilirea ordinii şi refacerea imaginii ţărilor implicate în conflictul armat.

Imediat după război, marile puteri s-au angrenat de asemenea în Războiul Rece, apelând la o sumedenie de mediatori pentru a-şi face cunoscute ideologiile şi implicând mass media la nivel global. Conflictele dintre SUA şi Rusia au dominat paginile principale ale ziarelor timp de aproape 50 de ani. Ameninţarea nucleară a constituit tema acestor dezbateri mediatizate, însă confruntările propriu-zise au avut loc pe terenul relaţiilor publice şi al dezbaterilor.

Începând cu sfârşitul anilor 1940 şi continuând până în deceniul 6, dezvoltarea relaţiilor publice a devenit evidentă prin înfiinţarea asociaţiilor de profesionişti în ţări ca Africa de Sud, Australia sau cele din Vestul Europei. În ciuda diferenţelor de limbă şi de cultură, aceste organizaţii au dovedit o coerenţă remarcabilă prin programele şi activităţile întreprinse. Relaţiile publice au fost marcate în primul rând de influenţa nord-americană, însă a existat un asentiment general în privinţa principiilor şi practicilor de bază, precum puterea opiniei publice, necesitatea construirii relaţiilor dintre instituţii şi publicul acestora, influenţa presei ca forţă ce permite libera exprimare a opiniei, valoarea civismului corporatist. Relaţiile publice au împrumutat şi au redefinit concepte filosofice precum drepturile omului, moralitate, libertate socială.


Don Bates este Academic Director în cadrul George Washington University. Este membru al Asociaţiei Americane de Relaţii Publice (PRSA) şi membru de onoare al Institut for Public Relations. A deţinut funcţii importante în corporaţii, organizaţii non-profit şi agenţii de PR. Este directorul programului de masterat în PR al Universităţii George Washington. Pentru aproximativ 10 ani, a fost directorul companiei Media Distribution. A predat anterior cursuri de comunicare strategică la Columbia University, în cadrul programului de masterat. A contribuit la prima enciclopedie de comunicare de masă "Media Now" (Wadsworth / Thomson).

Traducere şi adaptare: Corina Pîrv, Forum for International Communications.
În original, “Mini-Me History: Public Relations from the Dawn of Civilization”, 2002, actualizat în octombrie 2006.
Copyright Institute for Public Relations. Copyright 2007 Forum for International Communications pentru versiunea în limba română. Text reprodus cu acordul IPR.


Pin It

Parteneri

banca transilvania logo 2Logo-McCannPR PNG    rd logo home        Graffiti PR logo-1             

GMP logo 2         logo oxygen site        dccom LOGO nou site          Samsung logo black