19032024

Back Eşti aici:Home Dezbateri Dezbateri actuale Incredere si PR Robert Uzună: Trăim timpuri în care chiar supravieţuirea economică este o provocare în breaslă

Robert Uzună: Trăim timpuri în care chiar supravieţuirea economică este o provocare în breaslă

Pin It

Robert Uzuna 2Paradigmele clasice de comunicare sunt puse sub semnul întrebării şi nu exclud ca din aceasta să apară noi norme, mai mult sau mai puţin formale, de comunicare. Ca şi când nu ar fi fost suficientă presiune, trăim timpuri în care chiar supravieţuirea economică este o provocare în breaslă. Aşa încât cred că nu ar trebui să ne „aşezam prea comod“ – Robert Uzună, Corporate Affairs Director la URSUS Breweries, în dosarul PR România, episodul 6.

Edelman Trust Barometer indică o nouă eroziune a încrederii la nivel global în toate categoriile de instituţii. Ce implicaţii practice are această adâncire a crizei de încredere pentru industrie?

Fără doar şi poate, erodarea încrederii este preocupantă, cu atât mai mult cu cât vorbim deja de o tendinţă şi nu de un fenomen nou apărut sau izolat. Nu cred, însă, că există alternativă la asumarea acestei stări de fapt, iar soluţiile, ca şi în alte circumstanţe, rezidă în atitudinea noastră: ceea ce acum percepem drept o problemă să o transformăm într-o oportunitate, indiferent cât de clişeu ar părea. Ca mai întotdeauna, pasul cu adevărat dificil constă în realizarea faptului că „avem o problemă“ şi în disponibilitatea de a accepta acest lucru. Toate marile scandaluri cu implicaţii reputaţionale şi care au devenit cazuri de manual au împărtăşit, într-o formă sau alta, lispa de asumare a existenţei unei probleme. Prin urmare, odată recunoscută şi asumată probabilitatea existenţei unor probleme la nivel de instituţii, şansa pe care o întrevăd este aceea de a folosi timpuri ca acestea drept un punct „T-0“ (T mare – zero). O abordare pragmatică cunoscută, însă insuficient aplicată, presupune demararea unui exerciţiu onest, de tip analiză-diagnostic. Pe lângă alte instrumente de tip compliance policy, printr-un astfel de exerciţiu luăm pulsul, măsurăm „sănătatea reputaţională“ a unei entităţi, atât la nivel de cultură organizaţională, cât şi, mai ales, prin modul în care este percepută de către actorii externi. Dacă precondiţia asumării cu deschidere şi sinceritate a rezultatelor măsuratorii este respectată de leadership-ul organizaţional şi/sau de publicurile ţintă participante la viaţa entităţii (inclusiv acţionarii, în cazul companiilor listate), o parte crucială din problemă este rezolvată. Reputaţia unui „întreg“ este dată de reputaţiile „părtilor“, iar dacă analiza menţionată identifică părţi „deficiente“, este timpul pentru o organizaţie să facă pasul hotărâtor în a le îndepărta, modifica sau înlocui cu parţi noi, ce pot fi componente ale unor noi modele de funcţionare. Este o abordare relativ simplă şi de bun-simt, şi tocmai de aceea una pe care am calificat-o drept o oportunitate care merită explorată.

Evenimentele recente ne-au arătat că minciuna şi falsul pot funcţiona cu eficienţe notabile. Crezi că breasla are nevoie de o raportare mai concretă şi poate mai ‘pragmatică’ la adevăr?

Pentru început, cred că tema „fake news“ nu este, în esenţă, o noutate în istoria comunicării. Istoria manipulării, în esenţă, este la fel de veche precum istoria umanităţii. La nivel global, ne regăsim într-un punct de inflexiune în care emoţiile generate de răsturnările de pronosticuri în contexte electorale şi geopolitice complexe au adus la suprafaţă întrebări legitime. Totuşi, pe aceeaşi linie a protestului împotriva manipulării, generaţia mea îşi aminteşte, probabil, de o melodie a celebrilor Mike and The Mechanics – „Word of Mouth“, aşa cum alte generaţii îşi amintesc de poeziile-mesaj ale lui Bob Dylan şi ale generaţiei Woodstock.

Tocmai de aceea aceste teme ar trebui să ne preocupe dintotdeauna, şi nu doar în actualul context. Iar breasla comunicatorilor, asemănător altor bresle, are nevoie să se raporteze la fundamentele oricărei activităţi umane morale şi ale alegerilor profesionale asumate cu titlu de credinţă. Mă refer aici la principii perene, precum sinceritatea ancorată în discernământ, echilibrul, obiectivitatea şi deschiderea către ascultarea opiniei celuilalt, cu care poate nu împărtăşim întotdeauna aceleaşi convingeri.

Dacă tot am aflat că post-adevărul este semnul timpurilor noastre, poate merită să vedem ce avem de făcut noi, comunicatorii, în această circumstanţă? Crezi că putem funcţiona confortabil în post-adevăr?

Într-adevăr, trăim vremuri interesante, care însă nu par confortabile pentru nicio profesie. Paradigmele clasice de comunicare sunt puse sub semnul întrebării şi nu exclud ca din aceasta să apară noi norme, mai mult sau mai puţin formale, de comunicare. Ca şi când nu ar fi fost suficientă presiune, trăim timpuri în care chiar supravieţuirea economică este o provocare în breaslă. Aşa încât cred că nu ar trebui să ne „aşezam prea comod“.

Este nevoie acută de menţinerea unui echilibru, de a distinge între presiunea unei poziţionări în siajul „corectitudinilor“ de tot felul şi punerea la adăpost de realităţile neconfortabile şi, uneori, insuficient înţelese ale contextului. Ca întotdeauna, acest echilibru poate şi ar trebui să fie căutat mai întâi individual. Cred în soluţii de breaslă în măsura în care, fiecare dintre noi, individual şi asumat, înţelege să analizeze introspectiv, în lumina principiilor enumerate în raspunsul la întrebarea anterioară, starea de lucruri care îl înconjoară şi îşi evaluează propriile sisteme de valori cu sinceritate.

Există soluţii de comunicare eficiente la avalanşa emoţiilor asupra faptelor, la nerăbdare şi, în general, la apetitul redus pentru dialog?

Dacă ne raportam, pur si simplu, la antonimele elementelor enumerate în întrebare ne putem oferi deja un răspus: apelul la raţional, răbdare şi toleranţă pentru opiniile celuilalt, toate, se pot constitui în soluţii.

Trăim într-o Mare a Sargaselor din punct de vedere comunicaţional, în care individul se vede „bombardat“ zilnic cu o revărsare de mesaje pe multiple canale, în timp ce ragazul său pentru aprofundarea unor subiecte este tot mai scurt. Într-un astfel de mediu, o soluţie pentru „receptor“ presupune o stoică şi continuă informare şi auto-educare, astfel încât (şi) singur să poată face diferenţa atunci când „emiţatorul“ „bruiază“.

Din păcate, aici nu sunt sigur ca soluţiile se găsesc doar la îndemâna noastră, a comunicatorilor.

Să lupţi împotriva neonestității, în orice context ar apărea, pare aproape imposibil. Cum vezi rolul comunicatorului aici, ce pârghii concrete avem la îndemână?

Comunicatorii au, cu siguranţă, un rol important, critic chiar. Înainte de orice, aş aminti de modul în care ne autocalibrăm statutul de om informat, ca precondiţie a formării unor opinii obiective, absolut necesare înainte de a ne transforma în omul de comunicare care îi poate influenţa pe ceilalţi. Este vorba de o etică a propriei documentări obiective şi complete, chiar şi atunci când realităţile par că nu se suprapun cu percepţiile noastre.

Deopotrivă, un exerciţiu util îl reprezintă încercarea de ieşire din „bulele“ existenţiale pe care cu toţii le experimentăm şi care fac parte din cine şi ceea ce suntem şi care ne pot influenţa percepţiile.

Aceste două pârghii pot conduce la oferirea de informaţie obiectivă, factuală, purtatoare a unor poveşti şi mesaje pentru binele comun, mai presus de convingerile proprii.

În egală măsură, în calitate de comunicatori, avem datoria să ne implicăm mai mult, individual si colectiv, atunci când observăm abuzuri în sfera pe care o analizăm. În primul rând, prin solicitarea unor reacţii şi măsuri adecvate din partea instituţiilor abilitate ale statului, într-un cadru legal, transparent şi democratic. (Re)modernizarea statului român înseamnă toleranţă minimă în faţa neasumării responsabilitaţilor şi a îndatoririlor ce le revin tuturor palierelor instituţionale. Şi avem aici exemplul meritoriu al profesioniştilor din ONG-uri şi al acelor reprezentanţi ai societăţii civile care au mişcat deja lucrurile în această direcţie.

Nu în ultimul rând, să nu uităm că breasla noastră are o „armă“ foarte eficientă. Avem de partea noastră creativitatea, ca atribut al breslei şi graţie oamenilor frumoşi care o populează. Iar creativitatea poate îmbraca diverse forme şi întotdeauna se poate exprima prin idei care, desigur, ar putea fi cenzurate, dar nu pot fi înfrânte sau constrânse în universul mai larg al umanităţii. Iar în lumea ideilor creative, limita este infinitul.


Robert Uzună este Corporate Affairs Director la URSUS Breweries.


Interviu realizat de Dana Oancea. Copyright PR România, toate drepturile rezervate.

Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP