27042024

Back Eşti aici:Home News Comunicate de presa Lucian Georgescu - Presedintele Juriului Kreatura din Polonia

Lucian Georgescu - Presedintele Juriului Kreatura din Polonia

Pin It
Lucian Georgescu, Managing Partner GAV, a fost desemnat Presedintele Juriului la Kreatura, festival de publicitate din Polonia. Kreatura - cel mai vechi concurs de profil local - pune in competitie lucrari din piata de publicitate poloneza realizate in 2009. Printre presedintii editiilor anterioare s-au numarat Bob Garfield de la Advertising Age, Andrew Rawlins (Epica) si Michael Demetriades (New York Festivals). Din juriul acestui an mai fac parte Philippe Boutie (CEO Lamtar Paris), Yonathan Dominitz (Mindscapes) si Yurko Gutsulyak (singurul ucrainian detinator al unui Epica Gold). Gala de decernare a premiilor va avea loc in data de 31 Martie la Varsovia.
“Ma bucura invitatia de a fi Presedintele Juriului Kreatura. In urma cu un deceniu si jumatate trageam cu ochiul la vecinii polonezi: in anii in care agentiile romanesti de abia isi faceau timid aparitia, ei dominau creativ piata regionala. De atunci lucrurile s-au schimbat, insa astazi Polonia reprezinta invingatorul crizei economice in Europa si acest lucru poate fi un factor decisiv pentru noi succese si in creatia publicitara. Este interesant pentru mine sa particip la desemnarea celor mai bune lucrari poloneze din anul trecut si sa le compar cu productiile romanesti ale momentului, in contextul in care eu cred ca publicitatea romaneasca s-a intors in anii ‘90. Si cand spun asta ma refer doar la partea goala a paharului, cea plina a fost deja bauta de generatia mea", a declarat Lucian Georgescu.


Scopul competitiei Kreatura este de a recunoaste si premia creativitatea remarcabila in publicitatea poloneza. Lucrarile din competitie vor fi jurizate in functie de forta ideii creative si calitatea executiei. Competitia este deschisa companiilor de productie de film, studiourilor de design, fotografilor, agentiilor de publicitate multinationale si locale, agentiilor interactive si clientilor care isi desfasoara activitatea in Polonia.


Despre GAV

GAV, agentie romaneasca independenta, şi-a început activitatea în anul 2003, împreună cu atelierul de marketing cultural balkanski, ambele fondate de Lucian Georgescu. Alaturi de Lucian, Marius Rosu asigura managementul creativ al agentiei. In 2007, GAV a creat si implementat cel mai important program de comunicare romanesc, „Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007”. Printre clientii si partenerii actuali ai GAV se numara: Mercedes-Benz Romania, OBI, Billa, Procter & Gamble (Wella),  Penny Market, Raiffeisen Leasing, Yacht Club Regal Roman.

Despre Lucian Georgescu

Licentiat in literatura si film, Lucian Georgescu este unul dintre „veteranii” publicitatii romanesti (din 1992). Primul creativ roman desemnat sa conduca o multinationala in Romania (Presedinte al Graffiti BBDO intre 1999 si 2003), primul roman membru al juriului in competitii internationale (Golden Drum si New York), pionier in comunicarea culturala si ambasador roman al Golden Drum Advertising Festival of New Europe. In prezent este Managing Partner GAV, agentie independenta, membra Interpartners Independent Group of Companies. In paralel cu publicitatea, Lucian isi continua cariera de cineast si profesor. Este conferentiar al UNATC Bucuresti, iar „Tatal Fantoma” reprezinta lung metrajul sau de debut ca regizor si producator, premiera fiind programata pentru toamna acestui an.
Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP