18112019

Back Eşti aici:Home Articole Jurnalism Jurnaliştii sunt neanderthalienii epocii digitale

Jurnaliştii sunt neanderthalienii epocii digitale

Pin It

stephan_weichertSă lăsăm la o parte ideile preconcepute, să încetăm să ezităm şi să uităm toate atacurile de panică ale ultimelor luni. Să ignorăm aşadar criza, care pare să ameninţe tot mai mult comunitatea celor 50.000 de jurnalişti profesionişti germani. Să ne imaginăm pentru a simplifica lucrurile că am fi locuitori ai unei noi epoci de piatră, care a început cu inventarea Internetului: Măsurat la cât de puţin este folosit potenţialul comunicării în reţea astăzi, jurnaliştii sunt neanderthalienii epocii digitale.

Cei mai mulţi jurnaliştii ar prefera să continue ca până acum. Dar exact acesta este punctul important: lucrurile vechi funcţionează din ce în ce mai prost, şi ca model de afaceri şi ca meserie. Din ce în ce mai mulţi cititori, spectatori, ascultători se aşteaptă la ceva nou pe lângă publicaţiile, formatele şi prezentările jurnalistice consacrate. Viitorul meseriei de jurnalist are nevoie de noi strategii şi concepte şi poate şi de alţi termeni. Ce se poate, ce este permis ce trebuie să fie deci jurnaliştii din ziua de azi, dacă trebuie să lase în urmă ce au fost până acum? Şi: mai avem nevoie de jurnalismul profesionist?

Presa de calitate din SUA se degradează


"Nevoia te învaţă" se spunea imediat după război. Şi dacă această vorbă de duh este valabilă, spiritul inventator ar trebui să fie foarte viu în momentul de faţă în SUA - pentru că acolo branşei media îi merge de departe cel mai prost: Multe ziare regionale au fost nevoite să oprească tirajele, din 2007 mai mult de 10.000 de redactori caută un nou job. Presa de calitate se strică mai mult decât oriunde altundeva în lume.

Dar în America de Nord - şi asta e faţa pozitivă a medaliei - ies la iveală şi câteva plăntuţe creative. Că după o criză nu trebuie să urmeze obligatoriu apocalipsa, ci şi ceva nou, chiar mai bun, a descris deja economistul austriac Joseph Alois Schumpeter prin termenul consacrat de "distrugere creativă".

Editurile salivează după idei


În SUA, jurnalişti tineri şi cu experienţă lucrează împreună şi departe de marile concerne în ciuda vântului economic potrivnic la jurnalismul de mâine - şi nu sunt deloc modeşti în a le arăta giganţilor din branşă care sunt drumurile către ieşirea din criză.

Ceea ce se întâmplă în metropolele media New York, Los Angeles sau San Francisco are valoare de semnal - şi pentru piaţa germană de ştiri. Mai ales editurile de ziare salivează după idei, care să le arate cum să trateze schimbarea erelor, fără a aduce impedimente afacerii jurnalistice. La optimism animă în special iniţiative mai mici, independente, care iau naştere în afara ierarhiilor atât de rigide ale companiilor atât de potente nu cu mult timp în urmă.

Porţie sănătoasă de pasiune


În centru se află Internetul - un continuu spaţiu-timp, care necesită metode de lucru şi prezentare adaptate. Pentru a concepe jurnalismul din "adâncimile spaţiului" nou - conform consensului dintre pionieri - este necesar un reset, un nou început într-ale uzanţelor de până acum: jurnaliştii trebuie să gândească în cu totul alte categorii, sisteme şi procese, cu care să descrie societatea noastră într-un mod nou - chiar dacă pe alocuri poate doare.

Cu o porţie sănătoasă de pasiune şi spirit antreprenorial se lucrează la modele inovatoare pentru un jurnalism mai bun, pentru că e mai transparent şi mai orientat spre dialog. La nivel global se observă patru linii de evoluţie, care trimit profesia spre sarcinile principale în folosul opiniei publice digitale.

Criză de identitate în branşă


Jurnalismul trebuie să îşi asume rolul de avocat!


Jurnalismul bun nu a fost niciodată deosebit de ieftin. Taxe, anunţuri sau publicitate asigurau baza financiară, şi unde acest lucru nu era de ajuns, editorii şi antreprenorii TV s-au hotărât să subvenţioneze ofertele scumpe prin titluri şi emisiuni mai uşoare, cu acces la un public mai larg. Însă cea mai mare dilemă a jurnalismului de calitate pe Internet este că "nu trebuie să coste nimic!"

Un tip inteligent de 27 de ani din San Francisco încearcă între timp să îi convingă pe utilizatori de contrariu: în 20 de metri pătraţi în locuinţa sa dezordonată de student din cartierul la modă Mission District David Cohn a pus pe picioare un proiect, care l-a făcut în mod nesperat star în cercurile nesigure ale media. Cu spot.us a creat o platformă web, în care reporteri şi jurnalişti freelanceri îşi schiţează propriile planuri de documentare care sunt plătite de utilizatori, pentru a putea scrie şi publica povestea lor.

Community Funded Reporting


Jurnalism finanţat din donaţii drept model? La nivel local spot.us s-a dovedit cel puţin drept o idee pragmatică comparativ cu redacţiile mari, în dublu sens: prin donaţii de maxim 20 de dolari cetăţenii nu susţin doar temele de documentare comunală, care îi interesează într-adevăr, ci umplu şi găurile din relatări media, care au căzut victimă programelor de economisire. În acest fel şi jurnaliştii şi publicul lor devin mai apropiaţi.

Dacă modelului Community Funded Reporting (jurnalism finanţat de comunitate) îi aparţine viitorul, nici David Cohn nu poate spune cu siguranţă. Dar un motiv pentru criza de identitate a branşei crede că cunoaşte jurnalistul de media şi tehnică: Jurnalismul a pierdut legătura cu cetăţenii şi de aceea trebuie să se reinventeze: o schimbare de imagine este necesară de mult, cere Cohn, în timp ce pisica lui gri vărgată "Brooklyn" îi trece torcând pe lângă picior.

Donate Talent!


De prea mult timp lupii conducători ai profesiei au încredere în faptul că jurnalismul poate fi vândut ca produs finit - ca ziar, format TV sau emisiune radio. Jurnalismul este însă mai mult decât o marfă, este mai degrabă un proces, la care ar trebui să participe nu numai profesioniştii, ci şi cititorii, ascultătorii şi spectatorii.

Cohn vede însă aşa numitul crowdfunding ca o soluţie de a implica publicul activ în generarea de conţinuturi jurnalistice: mai nou poveştile oferite pe spot.us sunt decorate de un al doilea buton roz: "Donate Talent" – apelul lui Cohn, de a nu se limita doar la transferuri de bani, ci de a dona şi talent, timp şi angajament. Asta este mult mai mult decât ceea ce cultivă Bild cu "reporterii cititori", care fotografiază în secret viaţa privată a celebrităţilor.
Evoluţia ca publicul să joace rolul principal în producţia de oferte media, chiar dacă pentru unii jurnalişti sună încă ciudat, este însă ireversibilă.

Centre of Investigative Reporting


Celui care donează pentru documentările spot.us, i se mulţumeşte personal: "Your contribution is a powerful gesture and will help us fund this investigation so we can make a difference through serious reporting", scrie David Cohn, care ţine toată contabilitatea proiectului într-o casetă de lemn, care atârnă sub birou. Cu asemenea metode neortodoxe a ajuns până în New York Times, care a publicat un reportaj al reporterului Lindsey Hoshaw despre deversarea deşeurilor în Oceanul Pacific - reporter care şi-a plătit onorariul în prealabil prin utilizatorii spot.us.

Jurnalismul trebuie să fie mai apropiat de cetăţeni!

Ceva asemănător avea de gând şi Robert Rosenthal, care lucrează de peste doi ani la universitatea din Berkeley pentru a crea un loc "unde ideile sunt onorate", după cum spune. Tonalitatea urgentă dar nu obligatorie a lui Rosenthal nu vine de nicăieri: Fostul reporter în străinătate, care a scris peste patru decenii pentru publicaţii de vârf din America, ca de exemplu New York Times, Boston Globe şi Philadelphia Enquirer, s-a hotărât la vârsta de 60 de ani să o ia de la capăt profesional. Având în vedere realizările lui de până acum - a jucat un rol hotărâtor la dezvăluirea Pentagon Papers, a actelor secrete ale Ministerului American al Apărării despre războiul din Vietnam – ar fi putut să îi fie indiferent jurnalistului multiplu decorat dacă după el vine potopul publicistic.

Trebuie căptuşite găurile mari din relatări


Însă jurnalistul cu picioarele pe pământ s-a hotărât să acţioneze împotriva reducerilor de personal şi financiare ale redacţiilor californiene şi a preluat conducerea Center for Investigative Reporting (CIR), care este finanţat din donaţii, o organizaţie non profit prăfuită, care se implică neobservată din 1977 pentru sprijinirea documentării investigative. Rosenthal a schimbat asociaţia din temelii, a fondat o redacţie tânără din proaspeţi absolvenţi de facultate şi a pornit un portal propriu de bloguri cu scopul de a căptuşi tocmai acele găuri din relatări, care au fost lăsate în urmă cu bună ştiinţă de ziare ca Los Angeles Times, San Francisco Chronicle sau San Jose Mercury News.

S-a născut printre altele watchblogul California Watch, un adevărat stindard al centrului: Sub sloganul "bold new journalism", ceea ce înseamnă "jurnalism nou curajos" reporterii descoperă scandaluri din politică, educaţie, economie, mediu, sănătate şi îi animă pe californieni la dezbatere publică. Bloggerii CIR lucrează atât de aproape de cetăţeni pe cât este posibil: Numai rar se întâmplă să stea în noul sediu CIR din Center Street, ei se documentează în mijlocul cercurilor lor potenţiale de utilizatori, în reţea prin hotspoturi din cafenele, biblioteci sau sub cerul liber. Reporterii pot fi abordaţi în orice moment - şi sunt în adevăratul sens al cuvântului "hiperlocali".

Mişcarea Slow-Media


Jurnalismul trebuie să devină mai lent!

Nu departe de Wall Street în New York, deci a acelui loc care a devenit sinonim cu managementul prost şi înşelătoria, Paul Steiger, fostul redactor şef de la Wall Street Journal s-a mutat de curând în noul său birou. Cu o echipă de oameni foarte pregătiţi biroul de redacţie ProPublica a dezvăluit de la înfiinţarea sa în ianuarie 2008 o serie de nedreptăţi din societate, mai ales din economie şi politică. Metoda lui Steiger este atât de simplă pe cât este de neconvenţională: se pune accentul pe un ritm lent. Redactorii nu se concentrează pe rapiditatea ştirii ci cu atât mai mult pe relatări de fond care consumă mult timp şi costuri.

Mişcare slow-media feciorelnică


În timp ce lumea media se învârte din ce în ce mai repede şi trimite febril ştiri pe twitter, bloguri sau facebook în toate direcţiile orizontului, ProPublica reprezintă mişcarea încă feciorelnică "slow media", asemănătoare mişcării slow food pentru consumul conştient şi sustenabil.

În timp ce New York Times angajează o jumătate de duzină de reporteri de investigaţie, la ProPublica lucrează cu un număr dublu de reporteri. Peste 1.300 de jurnalişti au aplicat pentru cele 27 de posturi pentru început, printre care numeroşi redactori cu experienţă şi câţiva de câştigători de premii Pulitzer. Nu este de mirare, din moment ce au fost promise condiţii de muncă care se apropie foarte mult de ideal: mult timp şi bani, pentru a urmări îndeaproape temele de interes.

Zece milioane din bani de fundaţie


Zece milioane de dolari americani înghite redacţia în fiecare an şi arată prin aceasta, cât de mult costă jurnalismul de calitate, poate şi cât de mult trebuie să coste. Mai degrabă regulă decât excepţie, documentările se întind peste luni, câteodată durează chiar şi câte un an. Rezultatul îi dă dreptate conceptului lui Steiger despre jurnalismul lent: deja în decursul a mai puţin de doi ani, texte de la ProPublica au apărut în aproape toate ziarele cunoscute şi emisiunile TV importante din America.

Jurnalismul trebuie să devină mai experimental!


Mai multe universităţi americane au amenajat mai nou laboratoare media, unde studenţii experimentează împreună cu profesorii noi arii de activitate jurnalistică şi le testează după aceea cu parteneri de cooperare din practica media. Dorinţa este de a afla cum poate jurnalismul să îşi apere în continuare poziţia de sistem de avertizare timpurie a societăţii. Pentru că mii de absolvenţi de liceu vor să penetreze în sistemul media şi mai ales în cel al jurnalismului, care este în continuare foarte popular, universităţile fac parte dintre câştigătorii crizei.

Numărul aplicaţiilor la şcolile de talent jurnalistice din New York până în Los Angeles stau drept mărturie în acest sens. Şi unde organizaţiile cunoscute de ştiri sunt încă ezitante cu noi formate şi nu prea experimentează cu modele noi de plată în loc de a urma tendinţelor Internetului intuitiv, profesori ca Jeff Jarvis de la City University of New York reuşesc să proiecteze temperamentul studenţilor săi în proiecte web de succes. Şi editori germani ca Hubert Burda ciulesc dintr-o dată urechile, când un guru ca Jarvis povesteşte despre munca lui de pionierat cu studenţii la conferinţa DLD din München.

Nici drept al omului, nici lege a naturii


Starul blogosferei şi un intim al Huffington-Post Jay Rosen a înfiinţat ca profesor la învecinata New York University de aproape un an domeniul special de studiu Studio 20. Şi aici se lucrează foarte practic şi cu mult entuziasm şi spirit inventator, lucru de care profită case de media ca de exemplu revista economică Economist.

Şi sub egida Genevei Overholser, fostă doamnă pentru toate la Washington Post se realizează la Annenberg School of Journalism proiecte studenţeşti ca "Gone Gitmo", o reconstituire a închisorii militare Guantanamo din Cuba în mediul virtual al platformei de Internet Second Life, care analizează condiţiile deţinuţilor din lagăr din punct de vedere al documentării jurnalistice.

Dispoziţie de pionierat în loc de criză


Aceste iniţiative şi proiecte arată: Viitorul jurnalismului este în Internet - însă are multe feţe. Dispoziţie de pionierat în loc de criză este motto-ul orei - cel puţin în America. Aceasta este valabil şi pentru imaginea profesiei: în timpul unui chestionar actual al George Washington University, deja 89 la sută dintre jurnalişti se documentează cu regularitate din bloguri, 65 la sută în reţele sociale ca facebook şi peste jumătate din cei peste 9.000 de chestionaţi au mărturisit ca folosesc serviciul twitter pentru munca lor de zi cu zi, în ciuda scepticii redacţiilor locale referitoare la documentarea şi transmiterea digitală de informaţii.

De abia de puţin timp platforme ale bloggerilor ca Pottblog, heddesheimblog sau Spreeblick le iau în mod neaşteptat publicul mediilor cu tradiţie din Germania, iar producătorii au început să înţeleagă că instrumentele clasice nu mai sunt de ajuns ca să puncteze la utilizatori cu informaţii profesionale.

Jurnalismul nu este nici drept al omului nici lege a naturii


Cu "La ce ne mai trebuie jurnalism?" sueddeutsche.de închide seria de succes de interviuri "Schimbarea vremurilor", în care experţi media internaţionali comentează schimbarea economică a ziarului. Intenţia acestei noi serii de eseuri nu este o simplă dezbatere de foileton, care să se sfârşească în nimic. Mai mult noi vrem să animăm un discurs peste diferitele medii şi să ne întrebăm, ce trebuie să realizeze jurnalismul în ziua de azi, dacă vrea să ia parte ca profesie la un nou contract societal.

Fără jurnalişti experimentaţi şi în acelaşi timp fără prejudecăţi ideea de bază a presei se dizolvă în nimic - şi asta nu e dăunător doar pentru edituri, ci şi pentru democraţia noastră. Însă jurnalismul nu este nici drept al omului nici lege a naturii.

Oameni de ştiinţă, bloggeri, publicişti


În următoarele părţi ale serialului "Pentru ce mai avem nevoie de jurnalism", publicişti cunoscuţi, bloggeri şi jurnalisti vor comenta schimbarea jurnalismului şi mai ales criza actuală din Germania. Ei vor căuta soluţii la actualele probleme ale breslei jurnaliştilor, vor identifica trenduri ideologice, societale şi psihologice care pot influenţa afacerea jurnalismului, şi cum poate fi el eliberat din starea actuală de blocaj.

În prim plan se află următoarele întrebări: La ce ne mai trebuie jurnalism? Cum poate fi păstrată calitatea jurnalistică, sau chiar îmbunătăţită, dacă condiţiile economice se înrăutăţesc în continuare? Ce pot oferi reţelele sociale?


Stephan Weichert (36) este profesor de jurnalism la Universitatea Macromedia pentru Medii şi Comunicare din Hamburg, Leif Kramp (29) este colaborator ştiinţific şi lector la aceeaşi universitate. Ambii lucrează drept consultanţi media pentru edituri de ziare, asociaţii şi fundaţii. Au petrecut în 2008/2009 mai multe luni în SUA, pentru a studia efectele crizei economice asupra jurnalismului de calitate: pentru studiile lor au chestionat peste 50 de reprezentaţi cunoscuţi din jurnalismul print şi online, din edituri şi cercetarea media. Recent au publicat împreună cu Hans-Jürgen Jakobs volumul «La ce ne mai trebuie ziare? Cum revoluţionează Internetul presa» (2009, Vandenhoeck & Ruprecht), care se bazează pe seria de interviuri de succes "Schimbarea vremurilor" de pe sueddeutsche.de.

In original Wozu noch Journalismus? Digitale Neandertaler publicat în Süddeutsche Zeitung în data de 5 Februarie 2010. Reprodus cu acordul redacţiei germane PR Journal şi al autorului. Traducere Casa de Traduceri, adaptare Dana Oancea, Forum for International Communications. Copyright 2010 PR Romania pentru versiunea în limba română.


Pin It

Parteneri

banca transilvania logo 2Logo-McCannPR PNG    rd logo home        Graffiti PR logo-1             

GMP logo 2         logo oxygen site        dccom LOGO nou site          Samsung logo black