28032024

Back Eşti aici:Home Articole Creativitate in PR Creativ? Definitiv. Laudativ... imperativ!

Creativ? Definitiv. Laudativ... imperativ!

Pin It

Cristina Petcu

Și totuși, cine a întors mâna la spate adjectivului ăsta atât de încărcat de începuturi și l-a băgat în țarc de substantiv? Se prea poate că noi, industria de comunicare, ridicată pe umeri de accounți, îndrumată pe trasee de planneri și alimentată de sclipiri de creativi. Creativi... Dar hai să coborâm puțin cu picioarele la linia de start și să ne măsurăm, doar pentr-un moment, volumul avântului.

Vă anunț, înainte de toate, că vorbesc din perspectiva unui spectator. E adevărat, un spectator la o serată de improvizație. Care s-a dat actant, pe rând, ca student la științe economice visător la reclame, apoi ca student la jurnalism/publicitate cu aspirații de copy, apoi ca masterand la publicitate și cu inima-ndoită între strategie, creație și nebuloasa asta proaspătă a ceea ce cândva s-a numit PR și îi era de ajuns. Cu ultimul rol trădez chiar în momentul ăsta emoție. Pentru că de vreo doi ani spectatorul din mine s-a scindat permanent (?) între ciudatul de pe ultimul rând din sală care observă faldurile costumelor și emitentul vocal de judecăți de măcar un pic de valoare. Pentru că de curând am devenit conștientă că postul meu de specialist în ceva ce nici nu necesită certificare nu e pauza de cafea la benzinăria de lângă o bifurcație de drumuri. Pentru că abia ce mi-am dat seama că joc cu viitorul meu profesional un șah pe șapte nivele, a cărui miză nu e viața altora, ci implozia mea pecetluită de imaginea unei abstinențe creative. Imagine reflectată de oglinda Agenției, oglindă tapetată cu Creativ doar în departamentul lui. Tapetată și răstapetată, în lung și-n lat și peste.

Sau poate starea pe care o traversez se cheamă frustrare. Frustrarea provocată de o industrie care propovăduiește stereotipul creativului și construiește pe o tarabă clișeul creativității, vădind o lipsă de respect atât pentru cei pe care îi stigmatizează ca fiind: artiști neînțeleși și egocentrici care își idolatrizează creația și uită să vândă, cât și pentru cei ce umplu celelalte departamente în care, pare-se, creativitatea se lasă la ușă și nu se pășește fără halat de comunicativitate și cască de concizie în raportare. Ca să nu mai vorbim despre limbă și a ei sugrumare.

Dar v-am promis că o să coborâm la linia de start și nu am reușit decât să mă ambalez în pachet de emițător. Revenind. Dacă pe creator și a sa creație i-am trecut prezenți de când lumea și pământul, ceea ce numim astăzi creativitate este o concepție pe care psihologul american E.Paul Torrance a investit-o în mod axiomatic cu următoarele trei aspecte: capacitatea de a crea asocieri noi din idei existente, capacitatea de a combina elemente insolite, capacitatea de a lega, a rearanja, a inversa și a răsturna idei existente. Super coerentă și de bun-simț definiția. Și parcă oricum deja știam asta... deja știam că toți suntem creativi. Că ne batem toți cu un brief sau un altul și în drumul către rezolvarea lui ne descurcăm cu ce avem. Că ne ținem toți de mână în blocuri de bugete și alergăm piese de Tetris până pică în optimizare. Că ne calibrăm cu mare dibăcie unghiurile aceleiași povești și o servim pe pat de argumente croite către departamentul vecin, clientul de peste drum și privitorul de pe stradă. Deci bifăm cu excelență, nu doar teoria. Că suntem creativi în industria care face din creativitate o marfă, nu-i o noutate. Dar hai să ambalăm vânzarea asta într-un strat de fondant care nu zgârie pe gât.

Toți suntem creativi. Unii, creatori. Distincția semantică vă las pe voi să o cântăriți și alipiți prin propriul set de receptori și perceptori. Avem cuvinte și contururi și corzi, avem litere și culori și note. Și avem rezultat. (Și nici nu-i rău că sună a matematică.) Iar creativitatea naturii noastre operaționalizează cu și printre imaterial. Până la urmă, nu creativilor să nu le mai spunem creativi. Căci așa cum în spatele oricărei strategii îi stă doza de creativitate, și creația își trage avânt din tiparul strategic. Iar șirul de împrumut de roluri poate să continue și schimbul de nume la fel. Și atunci, de ce să dăm peste cap toată orânduirea? Cine are timp de taxonomie când nu cară-un deadline în spate?

Poate nu-i frustrare, poate e teamă de resemnare. Poate nu e vorba de o imagine, e vorba de ceva mai mare. Că pierdem sensuri și esențe printre prea multe degete. Măcar cenzurați reflexul profesional și nu mai tociți cuvântul prin CV-uri, anunțuri de angajare și în cafeterie. Nu faceți asta limbii noastre, că mi-e dragă. Că are muzică în ea și poate să danseze pe oricâte accente. Nu faceți asta cuvântului, că doar pe el îl am. Că el face și desface și dezmiardă și descompune. Toți suntem creativi aici, între rândurile și birourile și zilele astea. Dar dacă asta îți propui să pui în vârf de lance când pășești pe ușă, parcă miroase a trădare antagonică sensului. Și-apoi, nicio planșă de tinichea n-o să obtureze concluzia că, pur și simplu, inspiri alt gând și expiri altă idee decât toți cei cu care vrei să glumești la masă. Să-mi fie asta lebăda neagră, căci eu nici măcar nu cred în concluzii – adică, pe cuvânt.


Cristina Petcu este Social Media Specialist la Graffiti PR


 Articol apărut în Zagged, un proiect editorial susținut de Graffiti PR, afiliat exclusiv Ketchum. Reprodus cu acordul autorului. 

 

Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP