19032024

Back Eşti aici:Home Articole ongPR E OK să fii altfel! Minorităţi şi discriminare, percepţii şi atitudini

E OK să fii altfel! Minorităţi şi discriminare, percepţii şi atitudini

Pin It

dorian_ilie“Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii”. Cam aşa proclamă primul articol din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10 decembrie 1948 la Paris de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Demagogie politică sau piatră de temelie pentru respectarea drepturilor omului?

Dacă ar fi să ne raportăm la faptul că două treimi dintre români nu ar bea apă din acelaşi pahar din care a băut o persoană de etnie romă sau că mai bine de jumătate dintre aceştia nu ar lua masa împreună cu o persoană de orientare homosexuală, dar şi că 33% dintre conaţionali nu s-ar simţi deloc confortabil lângă o persoană infectată cu HIV, atunci aş putea spune că Articolul 1 rămâne doar un deziderat naiv care (încă) nu şi-a găsit un reper în realitatea zilelor noastre.

După mai bine de 50 de ani de când statele lumii s-au pus de acord că fiecare om se naşte cu anumite drepturi inalienabile (dreptul la viaţă, la libertate, la securitatea propriei persoane etc), spectrul urii, discriminării şi segregării sociale dăinuie chiar şi în cele dintre cele mai dezvoltate societăţi ale lumii.

Parcă evocând legea junglei, de cele mai multe ori nerespectarea acestor drepturi fundamentele s-a făcut în dauna celor diferiţi, adică celor care nu s-au conformat majorităţii statistice care impune de altfel normele sociale. Şi astfel ajungem la discriminarea minorităţilor, fie pe criteriu etnic, fie de gen sau al orientării religioase sau sexuale, ori pe baza dizabilităţilor.

Dacă nu eşti cuminte te dau la ţigani!


Cred că sunt puţini cei care nu au fost crescuţi sub imperiul acestei ameninţări. Eu unul ţin minte că o bună perioadă de timp am fost terorizat de faptul că într-o bună zi o să vină ţiganii să mă fure. Dacă nu eram cuminte evident. Şi cum nu eram foarte cuminte, şansele erau mari să mă ia ţiganii.

Pe scurt, cam aşa se naşte o prejudecată, prejudecată pe care o ducem cu noi din copilărie în adolescenţă şi după aceea către maturitate, când acţiunile noastre i se vor supune. Prejudecata devine realitate personală, iar condiţionarea este brutal de simplă: ori te conformezi majorităţii, ori eşti exclus. Percepţia este realitate până la urmă, nu?

Faptul că minorităţile nu au avut parte de un PR prea bun de-a lungul istoriei nu ar trebui să mire pe nimeni. Faptul că miturile, legendele urbane sau mai puţin urbane, stereotipurile negative au gravitat şi încă o fac în jurul minorităţilor, speculând şi exacerbând diverse fantasme ale copilăriei, nu are trebui să fie nicio noutate. Tot ceea ce am adunat în copilărie, tot sacul pe care ni l-am format, toate credinţele care ne-au fost transmise de-a lungul generaţiilor reprezintă un bagaj pentru care adesea ne trebuie o viaţă întreagă ca să-l lăsăm jos.

Din punctul meu de vedere, relaţiile publice şi comunicarea socială în general, se află la ele acasă în “industria binelui”, aşa cum mai este supranumit sectorul non-guvernamental. Aici avem de-a face cu încălcite şi complexe procese psiho-sociale, care pot fi desluşite şi înţelese doar printr-un demers de înţelegere a celuilalt, printr-o comunicare autentică, vie şi umană. Modelul comunicării simetrice bidirecţionale poate suna pompos, însă în realitate e chiar simplu: ne ascultăm unul pe celălalt şi ţinem cont de feedback-ul primit. Simplu, dar greu de realizat în practică, mai ales când vine vorba de a asculta oameni pe care de fapt nu dorim să-i ascultăm, persoane de care ne ferim şi faţă de care suntem ezitanţi, oameni care sunt altfel decât noi, şi pe care, asemenea problemelor cu care ne confruntăm, alegem, de cele mai multe ori, să le ignorăm cu bună ştiinţă.

O lume (aproape) invizibilă


Foarte interesant în cazul discriminării este că niciodată nu ştii cum poţi ajunge de cealaltă parte a gardului, tu sau cineva apropiat. Când nu ţi se permite accesul într-un club doar pentru că eşti mai negru la culoare, când se fac şcoli separate pe criterii etnice sau când soarta-ţi este decisă de sexul biologic, atunci lucrurile devin într-adevăr complicate.

De cele mai multe ori, minorităţile se manifestă ca o lume invizibilă care nu există decât în statisticile guvernului sau în programele organizaţiilor non-guvernamentale. Însă ce ne facem cu acei oameni care zi de zi se ascund, îşi neagă propria identitate şi care nu fac decât să contribuie la marea spirală a tăcerii în care trăiesc milioane de persoane?

Din punctul meu de vedere o soluţie ar fi să să le oferim o voce celor mai curajosi dintre ei care vor să iasă în faţă, să spună lucrurilor pe nume şi să nu le mai fie ruşine de ceea ce sunt, şi astfel de-aşi asuma responsabilitatea. Încercarea de a căuta poveşti frumoase, de cele mai multe ori triste, autentice dar şi întotdeauna de actualitate, este menintă să aducă în faţa marelui public, o lume care altfel nu este deloc accesibilă şi cu care în condiţii normale, nu ar avea contact poate niciodată. Fie că îşi spun povestea lor la o cafea sau că apar în faţa camerelor de luat vederi, aceşti oameni poartă de fiecare dată acelaşi mesaj: e OK să fii altfel!


Dorian Ilie este licenţiat în Comunicare şi Relaţii Publice în cadrul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti. După cinci ani petrecuţi în sectorul corporate a decis să schimbe traseul profesional la 180 de grade, întărind rândurile comunicatorilor din societatea civilă. Mai bine de un an şi jumătate a lucrat la Bucureşti şi Bangkok alături de World Wide Fund for Nature, una dintre cele mai mari organizaţii non-guvernamentale de mediu din lume, în prezent fiind responsabilul de relaţii publice al Policy Center for Roma and Minorities, o fundaţie ce are ca scop incluziunea socială a romilor şi a celorlalte minorităţi etnice din România.
Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP