10122018

Back Eşti aici:Home Interviuri Chestionar PRoust Chestionar PRoust: Ana-Maria Onisei

Chestionar PRoust: Ana-Maria Onisei

Ana Maria Onisei ProustAna-Maria Onisei este om de comunicare și jurnalist. După patru ani ca parte din echipa firmei de comunicare OMA Vision și peste șapte ani de experiență în presă, lucrează ca freelancer. Asta și fiindcă îi place libertatea. Contribuie în prezent la comunicarea Festivalului Internațional George Enescu, cel mai mare eveniment cultural internațional organizat de România și face de asemenea comunicare pentru mai mulți artiști din sfera culturală – o industrie care se dezvoltă din ce în ce mai mult în ultimii ani – , precum și pentru proiecte de educație, sociale și de business. Pe blogulul personal, www.anamariaonisei.ro, decupează felii din viețile unor oameni ca noi ajunși mari – personalități publice – sau din cele ale unor oameni simpli cu destine la fel de extraordinare fiindcă crede că poveștile celorlalți au puterea de a ne apropia pe noi de noi și de a ne face să creștem pe dinăuntru. N-ar putea să trăiescă fără trei lucruri: emoție, sinceritate și intimitate.

1.    Calitatea pe care doresc s-o întâlnesc la un om de PR
    Lipsa orgoliului. Și onestitatea.

2.    Îndeletnicirea mea preferată în PR
    Decuparea celor mai bune unghiuri și subiecte pentru jurnaliști, cu materialul clientului. Chestiune de dublă-perspectivă. Ca mulți oameni de comunicare, am fost jurnalist înainte. De fapt, încă mai spun din cele ce-mi plac pe blogul www.anamariaonisei.ro. Sângele apă nu se face.

3.    Locul ideal pentru practicarea acestei meserii
    Oriunde, oricând – mai ales în situații de criză. :)

4.    Ce preţuiesc la colegii de breaslă
    Creativitatea. Deschiderea.

5.    Prima mea amintire din PR
    Încă nu plecasem de tot din presă și mai rămâneam în redacția Adevărul peste program să mai scriu și câte un comunicat de presă pentru Festivalul Internațional George Enescu. Eram în tatonări, și-am început să imaginez o strategie cu care să spunem publicului cine sunt artiștii care vin în Festival, dintr-un unghi uman și ce pot să asculte, care sunt poveștile din spatele lucrărilor de muzică clasică. Țin minte că m-am și cronometrat. După documentare, îmi lua cam o oră jumătate să scriu propriu-zis un comunicat și alegeam ce era relevant pentru brand din program. Pe majoritatea artiștilor îi ascultasem, le știam vorbele din presa internațională, devoram în timpul liber, din plăcere și îmi doream să aibă și publicul experiența asta. Multe dintre aceste comunicate aveam să le trimit din postura de om de comunicare ca parte din echipa de comunicare a Festivalului Enescu, peste câteva luni.

6.    Cel mai frumos lucru care s-a spus despre mine vreodată
    Acel: Bravo!

7.    Principalul defect al omului de PR
    Hiperactivitatea.

8.    Cuvântul din PR pe care îl folosesc cel mai des
    Poziționare.

9.    Feedback-ul de care mă tem cel mai tare
    Cred că cel mai tare mă tem de lipsa unui feedback.

10.    Greşeala din PR care îmi provoacă râsul
    Typo-urile.

11.    Greşeala din PR care îmi provoacă plânsul
    Lipsa de coordonare.

12.    Statusul profesiei la care visez
    Îmi place cel mai mult când îi văd pe ceilalți cum se lumineză pe dinăuntru, atinși de ceva la care nu se gândeau, dar care era în ei și doar aștepta să fie pus în valoare. Există oare un nume pentru asta? Poate facilitatoare -de- insight.

13.    Ideea mea despre PR nirvana
    Liniște și pace – cu tot cu doza de ironie aplicată.

14.    Omul de PR al viitorului
    Multitasking. Și, în același timp, perfect uman și integru – am convingerea că oricâți roboți s-ar inventa, tot creativitatea unui om va duce lumea mai departe.

15.    „Greii” industriei cu care aş vrea să colaborez
    Șerban Alexandrescu.

16.    Eroul meu preferat din PR
    Cei care fac comunicare politică mi se par niște eroi.  Asta pentru că ce e în culise, de la presiune, la informații, e enorm față de orice alt tip de comunicare. Uneori, visez la ceea ce americanii numesc omul care scrie speech-urile pentru marii deminitari. Mi-ar plăcea să ajungă și România cândva la nivelul acesta al generării unor declarații și vorbe care ridică. Și care pot face diferența pentru o națiune întreagă.

17.    Autorul favorit din PR
    Malcolm Gladwell. Tot jurnalist, mai degrabă. În The Tipping point: How Little Things Can Make a Big Difference face o demonstrație impecabilă de gândire strategică.

18.    Cartea de PR care m-a influenţat cel mai mult
    Damage Control: The Essential Lessons of Crisis Management, de Eric Dezenhall și John Weber.

19.    Un personaj (actual, istoric sau fictiv) pentru care aş face PR
    Hemingway.

20.    Talentul pe care aş fi vrut să-l am din naştere
    Diplomația. Să spunem că o am și n-o am. :)

21.    Cum aş vrea să-mi închei cariera
    Aș vrea să n-o închei.

22.    Deviza mea în PR
    Implementarea este întotdeauna cea care face diferența. Fără toți pașii făcuți profesionist, orice idee genială rămâne în aer.

23.    Fericirea pe care mi-o visez din...PR
    O lume mai bună, cu cauze mai bune și punerea în valoare a oamenilor și a informațiilor care ne pot face întotdeauna să descoperim câte ceva și să ne implicăm în schimbare.


Chestionar Proust adaptat de Dana Oancea
Citeste toate interviurile aici: http://www.pr-romania.ro/interviuri/chestionar-proust.html

Parteneri

 RZB nou    Lidl-Logo 4C   Logo-McCannPR PNG    rd logo home        Graffiti PR logo-1             

GMP logo 2         logo oxygen site        dccom LOGO nou site          Samsung logo black          banca transilvania logo 2