19102017

Back Eşti aici:Home Dezbateri Dezbateri actuale Inovatie in PR Inovația în vremea holerei

Inovația în vremea holerei

rares petrisor 2Mai întâi, despre timp. E în tine. În mine, în ei, în noi toți. Presiunea. Lupta cu minutele, cu secundele. Ce repere mai avem, ce unități de măsură? Număr de emoții/zi? Cantitatea de materiale/săptămână? Concept/seară? Faulkner așeza în pagină una dintre cele mai frumoase definiții ale acestei permanente zbateri: timpul se naște abia când ne mor ceasornicele. Privind înapoi, acum când aproape toate ceasurile par moarte, păcatul originar al industriei de PR este că lucrează cu emoții, nu cu borcane de gem așezate frumos în raft, șterse din când în când de praf.

De atunci încoace, ne umplem toamnă de toamnă cămările cu experimente, cu încercări și analize critice, cu furtuni și deșertificări, cu schimbări interne de climă care l-ar speria până și pe bravul Al Gore. Competiția, pragurile și limitele pe care încercăm să (ni) le depășim ne prelungesc existența în acest context paradoxal: industria se mișcă unitar, experimental, creativ, dar mai puțin inovator.

La prima vedere, ar părea o problemă. Privind mai atent, piața din România e una emergentă: industrii de comunicare tinere, cu jucători preocupați de creștere organică, de rezultate palpabile, de stabilirea unei matrici funcționale de tip client-agenție-reputație-cotă de piață. Lucrurile nu se vor “așeza” niciodată. Niciodată nu va fi timp, așa cum îl percepem uitându-ne la ceas. Și asta tocmai pentru că suntem o economie emergentă. Competiția va crește, numărul de clienți va spori. Elementul diferențiator va fi inovația. Va fi echipa sau modelul de business care va reuși să culeagă cele mai creative concepte, cele mai funcționale idei și standarde, cele mai noi tehnologii, cei mai (ne)buni și eficienți oameni și va reinventa tot acest sauce într-un model inovator care să zdruncine fundația din temelii. Să genereze noi surse și marje de profit, să cuantifice incuantificabilul, să explice inextricabilul, să fie capabilă să ghideze rațiunea și inteligența (execuția și strategia), să folosească tehnologia într-un scop pe cât de nobil, pe atât de pervers și… minunat.

Apoi, despre spațiu. Nu e al meu. Nici al tău. Nici al nostru. Îl împărțim prin mici convenții sociale, morale. Uneori militare, vezi Ucraina. Spațiul ne definește anvergura vieții personale și profesionale, ne limitează și împinge de la spate deopotrivă. Și e bizar cum ceva impalpabil, materialicește inexistent, poate fi un determinant major pentru ceea ce urmează să se întâmple în clipa imediat următoare. Ar trebui să vorbim în egală măsură de managementul spațiului, cum vorbim de cel al timpului. Și nu degeaba: pentru inovație ai nevoie de spațiu. Ai nevoie de decompresie în interacțiune, ai nevoie de legile unei alte fizici (pe care ar trebui să o inventezi), ai nevoie de o mare distanță față de exact matricea de care scriam mai sus: client-agenție-reputație-cotă de piață. Ai nevoie de obiectivarea inovației, mai întâi, apoi de plasarea ei într-un context în care să nu umple spațiul abia creat, ci să genereze spații noi, cu arhitecturi aparent bizare, dar bine gândite, extrem de atractive și productive. Înaintea vremii tale. Înaintea celorlalți. Împotriva tuturor. Cu o inteligență feroce. Cu un curaj nebun. Pentru că de un lucru putem fi siguri: cămășile bravilor exploratori sunt mereu pătate cu sânge.



Rareş Petrişor a înfiinţat şi conduce agenţia de comunicare Media Pozitiv. Anterior, a lucrat în presă ca reporter, corespondent de război, editor-prezentator, apoi a fost ataşatul de presă al Ambasadei României la Londra şi a ocupat un post de consilier de stat în relaţia Guvernului cu presa străină. Între 2008-2011 a fost preşedintele Asociaţiei Române de Relaţii Publice. De profesie jurnalist, Rareş e într-o permanentă căutare a unor noi provocări în comunicare, provocări pe care le transformă în proiecte de succes pentru clienţi şi poveşti de suflet pentru echipă. Media Pozitiv, o agenţie care oferă servicii de comunicare creativă bazate pe tehnologie, creează proiecte în medii tradiţionale şi interactive pentru companii româneşti şi străine, printre care se numără Lexmark România, Saxo Bank, TBI Bank, 3M România, Banca Feroviara, UNICEF România, Omnilogic, SDC etc.


Copyright PR Romania. Toate drepturile rezervate

Parteneri

 logo_raiffeisen  Logo-McCannPR PNG  Practice MSL logo 2  Graffiti PR logo-1   EY Logo RGB                    

siglaBT noua      dccom LOGO nou site