20042024

Back Eşti aici:Home News Comunicate de presa BCR dă voce copiilor talentaţi

BCR dă voce copiilor talentaţi

Pin It
Românilor le place să cânte, iar mulţi dintre ei au şi talent. La asta s-a gândit BCR când a venit cu ideea programului educaţional BCR Speranţe, lansat joi, 22 octombrie. Aceasta este o iniţiativă menită să sprijine educaţia muzicală a unor copii talentaţi, pe care mijloacele financiare modeste îi împiedică să urmeze cursuri de specialitate care le-ar permite să îşi valorifice aptitudinile. În urma unei preselecţii care s-a desfăşurat în opt oraşe, au fost aleşi 17 copii şi tineri cu vârste cuprinse între 7 şi 19 ani şi a fost înregistrat un album cu 12 melodii compuse special pentru aceştia.
Lansarea CD-ului a dat startul unei activităţi de Fund Raising destinate susţinerii financiare a copiilor şi, deasemenea, derulării etapelor viitoare ale proiectului, pentru că programul se doreşte a fi unul anual. BCR şi-a propus să implice atât angajaţii, cât şi partenerii de afaceri şi clienţii care pot contribui prin achiziţionarea CD-ului sau prin donaţii şi sponsorizări.

Radio România s-a angajat în susţinerea acestui proiect punând la dispoziţia tinerilor studiourile sale, precum şi stagii de pregătire cu specialişti ai Radiodifuziunii Române, şi fiind totodată un garant pentru valoarea acestui program. “Parteneriatul între BCR şi Radio România este firesc pentru că radioul public se implică în educarea şi promovarea valorilor autentice, conform misiunii pe care o are” a declarat Maria Ţoghină, preşedinte Radio România.

Partenerii care s-au mai alăturat programului iniţiat de BCR şi good.bee sunt Fundaţia Erste, casa de discuri Roton şi ONG-urile Salvaţi copii şi Romani CRISS.

BCR are o politică CSR foarte clară, implicându-se în proiecte cu o deschidere cât mai mare, cu un impact social real şi durabil asupra comunităţilor în care banca operează, atingând cu precădere domeniile: educaţional, antreprenorial şi social. Proiectul de faţă nu face excepţie; “Nu mă pot gândi la o modalitate mai bună de a-i ajuta pe aceşti copii să îşi îndeplinească ambiţiile” a afirmat Domnic Bruynseels, preşedintele executiv al BCR în sprijinul acestei iniţiative.

BCR investeşte anual 2 milioane de euro în proiectele sociale. Printre programele derulate de bancă se numără: Marea Enciclopedie – recompensarea cu enciclopedii a celor mai bune 250 de şcoli din România, Şcoala de Bani – urmăreşte dezvoltarea unei aprecieri corecte a banilor, Finanţele Mele – program de educaţie financiară de tipul “learning by doing” şi Banca de Alimente – distribuirea de alimente greu perisabile către persoanele cu posibilităţi materiale reduse.



Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP