28032024

Back Eşti aici:Home News PR News: Tendinte si Cercetari Media Fact Book 2015 – Piața de media, din nou în creștere

Media Fact Book 2015 – Piața de media, din nou în creștere

Pin It

Alexandra OlteanuInitiative Media, parte a grupului Interpublic MediaBrands, a lansat cea de-a XIX-a ediție a Media Fact Book, singura analiză care oferă o radiografie obiectivă și completă a industriei de media din România.

„În 2014, piața de media a început din nou să crească, după câţiva ani de scădere, urmați de o perioadă de stagnare. Acest trend se va menține și în 2015, principalul motor fiind creșterea economică ce începe să se simtă și la nivelul consumului”, a declarat Alexandra Olteanu, Managing Director, Initiative Media.

Conform Media Fact Book 2015, piața locală de media a avut anul trecut o evoluție pozitivă, fiind înregistrată o creștere de 2,6% față de 2013, până la valoarea totală de 313 milioane euro net. Este de așteptat ca în 2015 cheltuielile de publicitate să ajungă la o valoare de 322 milioane euro net, reprezentând o nouă creștere de aproximativ 3%.

„Ne bucurăm că simțim un reviriment al acestei piețe mult încercate în ultimii ani: atât în contextul crizei economice din perioada 2009 – 2012, cât și al presiunilor legislative din anul 2013. Deși procentele par mici în comparație cu anii de boom, aceasta este o creștere sănătoasă, în același ritm cu indicatorii economici de consum care o determină”, a adăugat Alexandra Olteanu.

În 2014, singurele medii care au înregistrat creșteri ale volumelor derulate au fost televiziunea și internetul, acestea înregistrând valori de 198 milioane euro, respectiv 51 milioane euro. Piața radio (18 milioane euro) și cea OOH (28 milioane euro) s-au menținut la valori constante, în timp ce valoarea presei scrise din România continuă să scadă, în 2014 aceasta pierzând 10% din volum și ajungând la  cea mai mică valoare din piața de media, de doar 17 milioane euro.  

Pentru 2015, estimarea Media Fact Book privind valoarea volumelor de media din TV este de 205 milioane de euro, în creștere cu 3,5% față de 2014. De asemenea, internetul își continuă creșterea susținută (+10%), în vreme ce radio-ul și OOH-ul sunt medii stabile, fără evoluții notabile. La capitolul scăderi, presa va pierde din volume 10%.  

Media Fact Book este singurul raport de analiză a pieţei româneşti de media şi publicitate, ghid editat anual de agenţia Initiative, începând din 1997. Studiul integral poate fi vizualizat și descărcat în formă digitală la adresa www.mediafactbook.ro, fiind accesibil de pe orice device.


 

Despre Initiative
Initiative este una din cele mai mari reţele independente de media din lume, asigurând servicii specializate de planificare şi cumpărare de media, de strategie, consultanţă de media şi new media.
Initiative este membră a Interpublic Group of Companies şi este afiliată reţelei internaţionale Initiative Worldwide. În România, Initiative este membră a grupului de companii din care mai fac parte agenţiile Lowe&Partners, BPN, Golin, SENIORHYPER, MobileWorks şi Medic One.

Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP