20052024

Back Eşti aici:Home News Comunicate de presa Banca Transilvania, premiată pentru proiectul “Clujul Are Suflet”

Banca Transilvania, premiată pentru proiectul “Clujul Are Suflet”

Pin It
Banca Transilvania a primit premiul “Cea mai de impact intervenţie în comunitate, prin sponsorizare” pentru rezultatele obţinute, în 2010, de fundaţia BT, Clujul Are Suflet. Titlul a fost acordat în cadrul Galei Oameni Pentru Oameni, ediţia a VII-a, organizată în Bucureşti.

„Clujul Are Suflet este cel mai mare proiect de implicare socială a Băncii Transilvania, prin intermediul căruia am ajutat până acum peste 1.000 de tineri să aibă o viaţă mai bună. Am rezonat la problemele acestora tocmai pentru că banca noastră înseamnă, în primul rând, oameni. Premiul primit este încă un semn că eforturile noastre sunt apreciate şi răsplătite de comunitatea din care facem parte” declară Robert C. Rekkers, Directorul General al Băncii Transilvania.

Gala Oameni Pentru Oameni a fost un eveniment organizat de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare şi Camera Americană de Comerţ. Ca în fiecare an, evenimentul şi-a propus recunoaşterea publică şi premierea implicării în comunitate a companiilor, organizaţiilor non-profit, voluntari sau donatori individuali. In acest an, conform organizatorilor, au fost nominalizate nu mai puţin de 110 proiecte de implicare în comunitate, derulate în perioada ianuarie 2010 – ianuarie 2011.

Clujul Are Suflet este una dintre fundaţiile Băncii Transilvania, prin intermediul căreia BT dă o şansă de integrare socială a tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 20 de ani, proveniţi din familii cu situaţie financiară modestă sau din sistemul de protecţie a copilului. Cu ajutorul Fundaţiei Române pentru Copii, Comunitate şi Familie sunt derulate programe specifice, destinate continuării studiilor acestor adolescenţi, valorificării înclinaţiilor, precum şi realizării aspiraţiilor de dezvoltare umană şi profesională. Banca a donat peste 2.000.000 lei pentru programele sociale şi educaţionale desfăşurate la centrul de zi Clujul Are Suflet, aflat tot în Cluj-Napoca.

Banca Transilvania continuă, şi în 2011, să investească în acest proiect de suflet. Un exemplu în acest sens este componenta socială a Crosului Banca Transilvania, eveniment sportiv ajuns în acest an la ediţia a XI-a. Astfel, pentru fiecare participant înscris în concurs, BT va dona câte 5 euro fundaţiei Clujul Are Suflet. Crosul Banca Transilvania va avea loc duminică, 10 aprilie, în Cluj-Napoca, de la ora 12.00.
Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP