25042024

Back Eşti aici:Home News Comunicate de presa Comunicatorii pentru societatea civila - premiati de Ministrul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National

Comunicatorii pentru societatea civila - premiati de Ministrul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National

Pin It
Astazi s-a incheiat oficial primul stagiu al programului “Comunicatori pentru societatea civila”, prin care agentia de comunicare Millenium Communications si Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National si-au propus sa contribuie la rezolvarea unei mai vechi probleme a ONG-urilor din Romania: lipsa de vizibilitate si promovarea insuficienta in randul publicului larg. Prin intermediul acestui program, o serie de studenti din cadrul faculatilor de comunicare au fost formati pentru a suplini lipsa personalului specializat din organizatiile neguvernamentale si pentru a ajuta personalul specializat din institutiile culturale. Inainte de a incepe stagiile de practica, tinerii comunicatori au fost pregatiti de specialisti in comunicare neguvernamentala, marketing cultural, jurnalism si relatii publice pentru a intelege aspectele reale cu care se vor confrunta in practica.

Finalul proiectului a fost marcat de o conferinta de presa desfasurata in prezenta Ministrului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National, domnul Theodor Paleologu, in cadrul careia cei 12 studenti au fost felicitati pentru actiunile intreprinse in timpul stagiilor de practica. Activitatile tinerilor comunicatori au variat de la organizarea de evenimente culturale, expozitii, vernisaje pana la comunicarea cu presa, rebranding, promovare si comunicare online.

Lista celor care au participat la programul Comunicatorii si institutiile in cadrul carora au desfasurat stagii de practica:
Alina Loredana Stan - Teatrul National Bucuresti
Andrada Stoica - Muzeul National al Taranului Roman
Andreea Grindeanu - Asociatia REACT
Carmen Rusu - Fundatia Special Olympics din Romania
Cosmina Pasniciuc - Organizatia MaiMultVerde
Cristina Toderas - Muzeul National de Istorie a Romaniei
Daniela Stefanescu - Muzeul National de Arta al Romaniei
Ioana-Ramona Dragus - Fundatia Tineri pentru Tineri
Maria Neicu - Muzeul National "George Enescu"
Roxana Elena Melinte - Fundatia Chance for Life
Roxana-Georgiana Mocanu - Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti"
Steliana Moraru- Asociatia Sfantul Stelian

Toti participantii au primit cate o diploma onorifica din partea Ministrului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National si a lui Andrei Bortun, directorul general Millenium Communications, agentia care a initiat acest proiect.

„Romania are o multime de tineri inteligenti si entuziasmati care pot influenta in bine starea de fapt a tarii. Cu totii avem asteptari mari de la ei, dar, pentru ca rezultatele sa fie pe masura asteptarilor, trebuie sa si investim resurse in formarea lor. Proiectul Comunicatori pentru societatea civila este un prim pas in acest sens, iar Ministerul Culturii s-a implicat activ punand la dispozitie institutii culturale unde tinerii comunicatori pot invata ce inseamna comunicare in domeniul culturii.. Acest proiect ofera beneficii de ambele parti, intrucat multe dintre institutiile culturale au nevoie de forte proaspete pentru a se promova in randul publicului tanar ”, a declarat Theodor Paleologu, Ministrul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National.

„Proiectul <<Comunicatori pentru societatea civila>> a luat nastere sub umbrela Galei Societatii Civile in momentul in care am constientizat faptul ca exista o problema pe care putem s-o rezolvam cu instrumente simple, pe care le avem la indemana: entuziasmul tinerilor studenti pasionati de comunicare, expertiza oamenilor din agentia pe care, cu mandrie, o conduc, precum si a altor traineri care au acceptat sa contribuie la dezvoltarea acestui program si, nu in ultimul rand, dorinta ONG-urilor si a institutiilor culturale de a creste gradul de vizibilitate a proiectelor prin care incearca sa schimbe fata civica si culturala a Romaniei.Astazi incheiem un prim capitol al acestui proiect cu satisfactia lucrului bine facut si cu dorinta de a continua acest demers care s-a dovedit a fi extrem de util atat pentru tinerii implicati in proiect, cat si pentru institutiile beneficiare”, a declarat Andrei Bortun, Director General, Millenium Communications.

Proiectul include si o componenta online, comunicatorii avand la dispozitie bloguri oferite de Blogway, special pentru promovarea proiectelor in care sunt implicati, impresii din stagiile de practica si idei inovatoare.
Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP