25042024

Back Eşti aici:Home News Comunicate de presa LG Electronics România susţine talentul artistic într-o campanie „fără limite”

LG Electronics România susţine talentul artistic într-o campanie „fără limite”

Pin It
LG Electronics România, unul dintre liderii în domeniul echipamentelor electronice, electrocasnice şi al comunicaţiilor mobile, anunţă lansarea campaniei de susţinere a educaţiei elevilor din cadrul liceului de Arte Plastice N. Tonitza din Bucureşti. Astfel, sub tema Artă fără limite, LG invită elevii să creeze picturi tradiţionale sau prin grafică digitală, cele mai bune lucrări urmând a fi premiate şi expuse în cadrul unui vernisaj organizat în luna noiembrie.

Campania LG de susţinere a educaţiei elevilor de la liceul N. Tonitza beneficiază şi de implicarea unor bloggeri renumiţi în comunitatea on-line, care, în cadrul unui concurs dedicat desfăşurat pe site-ul www.concurslg.ro, vor accepta să pună în practică diferite provocări cu beneficii directe pentru promovarea iniţiativei.

Mai mult, LG invită şi reprezentanţi ai mass-media naţionale să se implice în susţinerea acestui demers. Astfel, printr-un concurs tematic, fiecare participant poate contribui prin redactarea unor articole, cu o sumă cuprinsă între 50 şi 100 de euro, suma totală rezultată din implicarea media urmând a fi donată liceului de către LG, pentru achiziţia de echipamente, accesorii şi instrumente pentru pictură.

„Prin acest proiect, ne continuăm angajamentul de a susţine arta şi educaţia în rândul tinerilor. Investiţia se înscrie în eforturile companiei de a-şi consolida poziţia de brand premium pe piaţa locală prin implicarea în proiecte culturale cu beneficii directe pentru tinerii cu capacităţi deosebite.
Am fost impresionaţi de entuziasmul elevilor de la liceul Tonitza în momentul anunţării proiectului; mulţumim tuturor celor care au acceptat invitaţia de a sprijini acest demers,” a afirmat Roh Pan Ock, preşedinte al LG Electronics România.

Tema campaniei Artă fără limite are ca sursă conceptul Fără limite (Borderless), sub care LG Electronics a lansat în această lună la nivel global noua serie de televizoare LCD cu tehnologie LED backlight, modelele SL8000 şi SL9000 cu design fără limite.

Despre LG Electronics România

LG Electronics se află pe piaţa din România începând din anul 1990, prin intermediul distribuitorilor autorizaţi, şi din anul 2004 ca LG Electronics România. Alcătuită din 5 mari divizii: Home Entertainment, Home Appliance, Air Conditioning, Business Solutions şi Mobile Communications, compania a atins performanţe remarcabile pe piaţa din România, fiind un brand relevant pentru români susţinut de o poziţie de top pentru segmente cheie de produse: televizoare LCD şi televizoare cu plasmă, monitoare LCD, telefoane mobile, echipamente de climatizare, sisteme audio şi home theater. În 2009, LG Electronics se axează pe consolidarea brand-ului şi pe un marketing orientat către client. Pentru informaţii suplimentare vã rugãm accesaţi www.lge.ro
Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP