29032024

Back Eşti aici:Home News Comunicate de presa The Public Advisors comunica stilul si eleganta bijuteriilor Tamara

The Public Advisors comunica stilul si eleganta bijuteriilor Tamara

Pin It
Începând cu luna septembrie, agenţia de relaţii publice The Public Advisors a fost aleasă pentru a realiza comunicarea unui cunoscut brand de bijuterii de lux din Bucureşti: Tamara.

„Proiectul acesta este unul foarte apropiat de sufletul nostru. Bijuteriile Tamara au acel parfum al vremurilor uitate, al Bucureştiului interbelic, al doamnelor rafinate şi elegante. Este aşadar o onoare pentru noi să construim şi să implementăm apoi o strategie de creştere a notorietăţii pentru un astfel de brand care are la bază valori precum: rafinamentul, unicitatea şi eleganţa desăvârşită.”, a declarat Raluca Mihălăchioiu, Managing Partner al agenţiei The Public Advisors. ”Un astfel de proiect este o adevărată provocare pentru echipa noastră. Personal, întotdeauna mi-am dorit ca publicul bucureştean să înceapă să aprecieze valorile şi să se îndepărteze de produsele de serie. Acesta este momentul. De acum înainte se vor putea bucura de informaţii de calitate despre toate liniile prezente în magazinele Tamara. ”, a adăugat Raluca Mihălăchioiu.

Strategia de comunicare va fi axată pe partea de PR şi media relations, dar nu vor fi ignorate nici evenimentele dedicate atât clienţilor cât şi reprezentanţilor presei. Campania va avea bineînţeles şi o componentă de comunicare online care va consta în reorganizarea siteului şi în prezenţa brandului în reţelele de online social networking.

„Credem în echipa The Public Advisors şi în entuziasmul lor. Procesul de selecţie a agenţiei cu care vom lucra pe parte de comunicare a fost unul riguros. Tot ceea ce facem noi necesită mare atenţie la detalii, de la selecţia bijuteriilor şi până la selecţia brandurilor expuse în magazinele noastre. Era evident că vom face la fel şi în alegerea celor care vor repezenta interfaţa bijuteriilor noastre cu presa şi indirect cu potenţialii noștri clienţi.”, a declarat domnul Yossef Naor, Directorul General al Tamara Design.

The Public Advisors este o agenţie de relaţii publice şi comunicare înfiinţată în noiembrie 2008 de către Raluca Mihălăchioiu, Mihai Lungeanu şi Andrei Sandu. Printre clienţii agenţiei se numără: NO NAME Athens, Bijuteria Tamara, Nicolae Voiculeţ, Moto Air, PlasterCare distribuitor Schiffa, seria de evenimente Târg cu Tâlc şi alţii.
The Public Advisors promovează conceptul de „public advisor” în locul simplului PR-ist. Acesta este mai mult decat un om care menţine relaţia cu presa. Un „public advisor” este un consultant în adevăratul sens al cuvântului pe probleme de comunicare publică. El este în măsură să realizeze strategii de comunicare, să le ajusteze, să rezolve probleme şi crize şi să caute şi să folosească noi şi noi canale de comunicare. El este un adevărat sfătuitor (= advisor) al clientului său.
The Public Advisors este parte a CANDU Group Communications, alături de Pygmalion Advertising și Riberi Models. Dintre clienţii grupului putem enumera: ALD Automotive, Reckitt Benckiser (proiecte), Burda Romania (proiecte), Alto-Syncro dealer Seat, Avia Motors dealer Skoda, Business Courier, Boom TV, Davidoff Cigarettes, Ojardin ciuperci proaspete, Cupa României Timişoreana, Setrio Soft, Media Org - Copacul de Hârtie, Radio DJ Braşov, Grima Construct, Danone, Sunflower beauty center, DiamondLady, Casa de Avocatură Simion & Nere, Ecco Shoes.

Magazinele Tamara se află în Bucureşti, în binecunoscutul centru comercial Mario Plaza şi în Cluj în Magazinul Central. Acestea găzduiesc atât colecţia proprie: MY Tamara cât şi branduri internaţionale cum ar fi: Michal Negrin (brand de renume internaţional care reuneşte bijuterii din metal cu cristale, decoraţiuni şi accesorii cu orientare retro, romantică, vintage), Solo Line (bijuterii create în Israel din argint sau argint combinat cu aur şi pietre naturale, zirconiu, perle în serii scurte) Iris Design (brand internaţional prezent în Statele Unite ale Americii, Canada şi România – doar în magazinele Tamara - cu bijuterii fantezie moderne, lucrate manual pe metal pictat şi emailat), Sacher (cutii de bijuterii din piele realizate manual fabricate în  Germania)
Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP