29032024

Back Eşti aici:Home Interviuri Good Talks Adrian Țoca: Cred că tenisul ne oferă enorm de multe lecții pe care le putem lua și aplica instant, într-o situație de zi cu zi din rutina noastră

Adrian Țoca: Cred că tenisul ne oferă enorm de multe lecții pe care le putem lua și aplica instant, într-o situație de zi cu zi din rutina noastră

Pin It

Adrian Toca

Adrian Țoca este jurnalist și creator de conținut. Din 2012 scrie, editează și are grijă de Treizecizero, comunitatea elegantă a fanilor de tenis din România, un site care publică analize, comentarii, mizează pe un jurnalism constructiv, creativ și inteligent și face legătura între tenis și lecțiile de viață pe care le oferă acesta. Pe langă toate acestea, Adrian e pasionat de online, de inovație și de viitorul publishingului.

Adrian, cum s-a născut pasiunea pentru poveștile legate de sport?

Sunt convins că lipsa de informație în care am crescut m-a împins din spate, m-a făcut să-mi doresc să trăiesc într-o abundență de conținut.

Când eram micuț, citeam orice. N-avea cine să-mi selecteze, așa că am citit pe rând aproape orice publicație editată în România. La vreo 6-7 ani, studiam cu atenție Scânteia și Tineretul Liber, la care bunicul era abonat. Asta s-a brodit foarte bine cu dragostea pentru fotbal pe care mi-a transmis-o tatăl meu. Relația noastră așa s-a consolidat, cu el povestindu-mi despre Craiova Maxima. Mă fascinau poveștile lui, în particular cum a rupt-o la fugă de la spitalul unde tocmai mă născusem ca să ajungă la meciul Științei, două blocuri mai sus. Evident, l-am înțeles.

Nu dormeam nopțile imaginându-mi ziua în care voi ajunge și eu pe stadion. Apoi, tata n-a mai ținut pasul cu setea mea de informare și așa a început: am colecționat mii de ziare cu care îi făceam mereu dezordine maică-mii, notițe, caiete studențești pline cu statistici, ba chiar aveam un campionat imaginar de fotbal, pe care îl susțineam, ca orice copil fără Playstation, cu nasturi.

Lanțul a continuat: am descoperit Fotbal Plus (revista), Gazeta, meciuri la televizor, World Cup 1994, ziarul băncii/clasei/liceului, mutatul în Craiova, angajatul la ziar la 18 ani, presa locală, presa sportivă centrală, București, living the dream. Apoi fuga cât mai repede din el și din presă, când m-am convins că nu era deloc cum îmi închipuisem când eram mic. Așa că m-am apucat să mi-l fac pe-al meu.

Ai scris într-un articol că sistemul de punctaj din tenis este unul diabolic. De ce ai ales să denumești proiectul treizecizero.ro?

Ca să fie diferit. Orice site sau blog despre tenis pe care-l știam avea numele inspirat din diverși termeni specifici tenisului: tiebreak, game, set, smash, etc. Nu-mi plac lucrurile mult prea evidente. Trebuie să fie mereu loc pentru imaginație, măcar un pic. Iar la Treizecizero am ajuns tot sucind cuvinte între ele. Știi expresia aia, “love means nothing in tennis”? E o frază bună pentru tricouri, dar e o aluzie la sistemul de scoring (avem un articol drăguț pe site care explică de ce se folosește “love“ în loc de “zero“ pentru anunțul scorului). Ei, aveam nevoie să am cumva “love“ în denumirea site-ului. Apoi, mi-am dat seama că în română sună mult mai simpatic; într-un minut rezervasem deja domeniul.

Care sunt publicațiile care te-au inspirat?

În principiu, niciuna. Sau nu la lansarea site-ului. Atunci n-am făcut decât să construiesc un loc unde să pot să vorbesc în voie despre tenis, să-l pun online și să încep să scriu cât mă țin puterile. M-am gândit că unica șansă pe care o are site-ul să supraviețuiască este să nu facă nimic precum se face la noi. Să-și găsească un stil numai al lui. Așa că am început să-l caut. Am avut norocul și de colaboratori extraordinari: oameni care împărtășeau aceeași pasiune, aveau lucruri de spus și își doreau un astfel de loc. Contribuția lor la ce este acum Treizecizero este imensă, la fel ca susținerea celor apropiați mie. Fără ei n-aș fi reușit să rezist până aici.

Pe mine m-a ajutat setea de informare de care vorbeam la început și care a rămas la fel de puternică. Am stat mereu conectat la tot ce se întâmplă pe afară, la trenduri, la schimbări, am studiat cum produc conținut zeci de site-uri, nu neapărat de sport, foarte puține de tenis. Felul în care a evoluat pachetul design + conținut + idei pe Treizecizero are mult de-a face cu mixul instinct + atenție la trenduri + atenție la ce vrea publicul tău.

Dacă vorbim de exemple, am urmărit extrem de atent cum a evoluat noua generație de publishing startups: Vox, Vice, Politico, The Verge, Buzzfeed, Fusion, Grantland, FiveThirtyEight, etc, cu Quartz fiind de departe preferatul meu. Îi fericesc pe cei care pot experimenta în jurnalism la scară mare; am norocul de a-mi permite, uneori, propriile mele încercări, fără să trebuiască să aștept aprobarea nimănui.

Robin Williams spunea că “o partidă de tenis este ca o partidă de șah, jucată la 150 km/h”. Care este meciul de tenis despre care ți-a fost cel mai dificil să scrii?

Bun quote. Au fost destul de multe. Evident că avem și noi preferații noștri și e groaznic de greu să scrii după eșecul jucătorului cu care ții, mai ales după meciurile importante; tenisul poate să provoace în tine reacții la care nu te-ai aștepta.

N-o să zic cine-s preferații mei, dar trei dintre înfrângerile lor intră într-un Top 5 al meciurilor pe care nu știu cum le-am scos la capăt. Celelalte două sunt meciuri ale Simonei Halep. Finala cu Sharapova de la Roland Garros 2014, trăită pe viu, ocupă de departe primul loc în topul cu pricina. E singurul meci la care am jucat în picioare regula de “no cheering in the press box“. A fost atâta emoție acolo, iar ea a fost la doar două game-uri distanță de un titlu de Grand Slam, ceva de neimaginat când am lansat site-ul. Plus că știam că toată lumea va citi ce scriem. #nopressure. Plus că, după atâta consum, îți venea parcă să lași vraiște și scris, și tot și să te duci s-o iei în brațe. Apoi să cauți, la rândul tău, o îmbrățișare. Cred că măcar jumătate dintre cei care au văzut meciul au simțit la fel.

Pe urmă, la polul opus, a fost meciul ei cu Lucic-Baroni de la US Open, de anul trecut. A fost prima oară când vedeam în toată splendoarea lui un val negativ de proporții la adresa Simonei; mă gândeam că va veni, dar tot a fost dificil să-l văd cum se revarsă.  

Comunitatea creată în jurul proiectului este una foarte activă și atentă. Este ea produsul treizecizero.ro?

Când am lansat, i-am lipit pe frunte fraza “comunitatea elegantă a fanilor de tenis din România“. Dar era mai mult o dorință, o declarație de intenții. O formă de a anunța fiecare cititor că nu ne interesează să întreținem aceeași atmosferă mocirloasă la comentarii, așa cum suntem obișnuiți să găsim pe site-urile de conținut.

A fost un risc asumat, ne-am înfruntat și cu situații mai puțin grozave, dar oamenii au înțeles și, într-o proporție covârșitoare, au apreciat diferența, apoi au îmbrățișat cu totul eticheta, asumându-și apartenența la această idee. Sunt norocos să pot spune că Treizecizero are un public absolut formidabil. Nu e o comunitate elitistă, nu e vreun cerc închis, dar este un grup unit, foarte atașat de site și de ideile pe care acesta le reprezintă. Iar pentru o nișă precum tenisul, comunitatea este, de asemenea, foarte numeroasă.

Colaj Adrian Toca 1 

Trei proiecte editoriale care ți-au rămas aproape de suflet

Nu există vreun proiect care să nu-mi rămână în suflet :) Dar sunt câteva care ies în față. În primăvara lui 2014 am pus online Drag de Simona, o colecție de texte și features într-un format grafic surprinzător de puțin folosit la vremea respectivă. Proiectul analiza și surprindea saltul făcut de Simona, care la vremea aia abia ce făcea pasul spre Top 5.
 
Apoi, bineînțeles, serialul dedicat juniorilor români, serial care tocmai se termină zilele astea. E un proiect asumat anti-trafic, dar care tratează generos o temă niciodată dezvoltată atât de amănunțit. Un fel de nișă în nișă; sunt foarte puțini oameni care citesc, de regulă, articole despre copii și juniori, dar am beneficiat de faptul că deja se formase comunitatea și am găsit tracțiune în rândul celor interesați.

Anul acesta ne-am jucat cu o altă idee, ieșind un pic din zona tenisului; am invitat mai mulți specialiști și am vorbit despre Trendurile anului 2015 în sport, din cât mai multe perspective posibile, inclusiv marketing, digital, tech sau business sportiv.

Și, bineînțeles, sunt foarte bucuros că am putut acoperi de la fața locului mai multe turnee de Grand Slam sau Turnee ale Campionilor; e un efort mare pentru un site mic.  

Ai implementat proiectul “Viitorul începe acum” despre juniorii din tenisul românesc. Ce impact a avut în rândul tinerilor sportivi?

Din feedback-ul primit, am înțeles că pentru mulți părinți a fost un ghid foarte util. Unora le-a confirmat deciziile luate, altora le-a spulberat reținerile, sau, pur și simplu, le-a completat informația.

Uite, e o fată de 10-11 ani, care ne urmărește pe Twitter și care are comentarii excepțional de mature. Știu că citește fiecare episod și pentru ea acest serial a fost important: vrea să-i calce pe urme Simonei și spune că o ajută astfel de articole. Vezi, copiii ca ea mă fac să-mi fi dorit să mă fi născut cu cinci ani mai târziu. O invidiez, într-un fel, pentru că ea nu crește cu Scânteia sau cu Tineretul Liber.

Ce sfaturi le-ai da părinților pentru a-și îndruma copiii către tenis?

Nu-mi permit să dau sfaturi, mai cu seamă în ce privește o astfel de decizie. E simplu să zici:  “Da, dați-vă copiii la tenis, pentru că aia, aia și cu aia!“. Dar adevărul e că e o decizie foarte complexă, pe care ei trebuie să o ia în deplină cunoștință de cauză. Aici încercăm să fim de ajutor, să asistăm cumva. Tenisul rămâne un sport fantastic de dificil, nu doar financiar, ci întreg pachetul: foarte puțini rezistă întregului test. De aceea suntem, de regulă, foarte supportive când vine vorba de jucătorii români care ajung în Top 5, 20, 100, pentru că înțelegem cât de dificil este să ajungi acolo.

Altfel, părinții vor înțelege ei singuri ce trebuie să facă. Dacă ar fi să le recomand ceva, este să se documenteze ca și cum ar fi cel mai important lucru posibil. Să întrebe în cinci locuri, dar să facă așa cum le spune inima. Să se înarmeze cu multă răbdare. Să ignore rezultatele în primii ani. Și să-și susțină copiii până la Dumnezeu și înapoi, vor trece prin niște teste teribile. Să nu fie supărați dacă copilul lor nu va ajunge în Top 100; în cel mai rău caz, va crește foarte frumos, fizic și psihic. Tenisul te formează excelent.

Cum vezi viitorul jurnalismului sportiv în România?
 
Mă aștept ca presa sportivă să inoveze mai mult, să se restarteze, să-și facă o introspecție și să interacționeze mai mult și mai bine cu publicul ei, pe care va trebui să și-l recâștige. Mă aștept la semnături și la idei noi, la mai multă inițiativă, mai multă creativitate, mai multe încercări, mai multe proiecte noi. Care proiecte, de nișă sau nu, vor trebui să aibă personalitate. În general, mă aștept la mai multă viață. Cred că e timpul pentru mai multă mișcare pe această piață și mai mult curaj. E nevoie ca exemplele care există să fie sprijinite, pentru ca, la rândul lor, să inspire mai departe. Ca și în multe alte domenii, avem nevoie de exemple pozitive.


Interviu realizat de Daniela Ştefan, Rogalski Damaschin PR.
Good Talks este o inițiativă Rogalski Damaschin Public Relations în parteneriat cu PR Romania prin care agenția își propune să stea de vorbă cu oameni de bine care fac lucruri pe bune. Good Talks este despre oameni curajoși, creativi, responsabili, care prin tot ceea ce fac schimbă puțin câte puțin România în bine.  

Credit Foto: Adrian Toca / www.treizecizero.ro

 

 

 

 

Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP