26092022

Alina Galeriu: Ne dorim să redescoperim bucuria de a munci pentru proiecte în care credem și cu care ne identificăm în plan valoric

Pin It

Alina Galeriu

Este o altă fațetă a nevoii de a căuta sensul profund în tot ce facem, nevoie accentuată de situația pandemică Alina Galeriu, Owner Galeriu & Partners PR, în dezbaterea PR Romania despre piața muncii în PR.

Industria comunicării este într-o continuă transformare și adaptare, la fel și tipologiile candidaților care aspiră la o carieră în domeniu. Cum consideri că s-au modificat aceste tipologii în ultimii 2-3 ani și încotro ne îndreptăm ca industrie?

Tânăra generație aduce la masa negocierilor pentru un loc de muncă o perspectivă diferită, orientată foarte mult către valorizarea de sine. Mă uit la tinerii care vin la interviu și mă bucur să văd că își cunosc drepturile și nu le este teamă să ceară beneficii care să le aducă sentimentul că sunt valorizați la locul de muncă. Este ceva ce generația mea nu cred că a știut să facă prea bine la momentul accesării pieței muncii.

Sigur, ambele scenarii au și plusuri și minusuri. Poate că noi am acceptat la vremea integrării pe piața muncii salarii mici și un program de lucru extins, dar ne-am călit astfel și am acumulat extrem de multe noțiuni și aptitudini într-un timp relativ scurt. Ne-am maturizat mai repede și ne-am format astfel încât să putem acționa eficient ”sub presiune”. Am fost învățați să fim oameni-orchestră și să ne descurcăm în orice situație, să venim mereu cu soluții și să facem lucrurile să se întâmple, aptitudini extrem de utile în peisajul actual al comunicării. În schimb, tinerii de azi, au pe de o parte această abordare sănătoasă a valorizării de sine, dar reversul medaliei este acela că ratează experiențe modelatoare care la început de drum pot fi edificatoare, tocmai pentru că devin ușor prea pretențioși, uneori chiar aroganți atunci când vin la interviul de angajare.

Aș lua din ambele ipostaze ce e bun și aș pune aceste ingrediente în rețeta către viitorul industriei. E nevoie de un hard-working mindset ca să facem lucrurile să se întâmple, iar asta avea generația mea în doze mari și a mișcat industria într-o direcție bună, arzând etape și evoluând enorm în ultima decadă, către un nivel nou, un grad crescut de profesionalizare. Este o temă de reflectat către tânăra generație, căci fără muncă nu se poate construi nimic traininc. În același timp, nivelul la care a ajuns industria de comunicare astăzi impune o autoevaluare în ceea ce privește poziționarea comunicatorilor în raport cu alte specializări din companii sau cu poziționarea față de clienți, dacă vorbim de raportul agenție – client. Iar aici, suflul nou al noii generații poate fi canalizat tocmai spre a inspira o mișcare la nivel de industrie, un imbold de a nu mai accepta să ne fie minimizat impactul privind dezvoltarea business-urilor pe care le servim, fie din interiorul organizației, fie din exterior, din postura de oameni de agenție.

Poți numi trei tendințe actuale pe piața muncii? Cum a evoluat relația angajator-angajat de la debutul pandemiei încoace și ce noutăți/provocări ne oferă instrumentarul de lucru actual și noul modus operandi post-pandemic?

Orientarea angajaților către a conserva energie și a aloca timp pentru viața personală și pasiunile din afara job-ului se făcea tot mai acut simțită chiar și înainte de pandemie. Însă, noul context a funcționat ca un catalizator în această direcție, accentuând foarte mult această tendință. Este efectul firesc al unei schimbări majore în plan social cum este această pandemie pe care o traversăm și care ne zguduie din temelii sistemele de acțiune și gândire, forțându-ne să reprioritzăm și să recalibrăm planurile vieții. Pandemia a generat o reevaluare a lucrurilor care contează cu adevărat pentru fiecare dintre noi, producând conștientizări de tot felul, de la schimbarea completă a jobului și domeniului de activitate, la orientarea către cursuri de perfecționare și redescoperirea unor valențe noi ale job-urilor deținute. Dar, ca tendință generală, nevoia de a petrece mai mult timp cu cei dragi, pe fondul fricii că i-am putea pierde, cred că este o constantă. Ceea ce face ca modul în care ne raportăm la job să se transforme prin acest filtru nou.

Astfel, nu mai este un secret că devine esențială în noul context flexibilitatea de a lucra în propriul ritm, dar și în propriul set-up, adică acasă sau oriunde, într-o evadare cu familia care nu e complet vacanță, ci e un stil cumva nomad de a cutreiera locuri noi, în timp ce te achiți și de sarcinile de la birou, în încercarea de a mai ”fura” niște crâmpeie de viață trăită din plin, în acest context atipic și generator de anxietăți pe atâtea planuri.

O altă tendință este aceea de a căuta un loc cu valențe cu care să rezonăm. Ne dorim să redescoperim bucuria de a munci pentru proiecte în care credem și cu care ne identificăm în plan valoric. Este o altă fațetă a nevoii de a căuta sensul profund în tot ce facem, nevoie accentuată de situația pandemică.

Nu în ultimul rând, o tendință importantă ar fi aceea de specializare. Dacă înainte se purta modelul angajatului bun la toate, acum se caută angajatul care are o specializare cheie și stăpânește acorduri de finețe în ceea ce privește respectivul segment de lucru. Vorbim de exemplu de know-how-ul privind componenta digitală a campaniilor de comunicare. Nu mai e suficient să știm și puțin digital și să improvizăm, cum se întâmpla acum ceva ani când digitalul se infiltra timid în campaniile de comunicare. Dimpotrivă, tot ca un efect al profesionalizării domeniului, acum se caută competențe digitale precise, căci, în implementare ele fac diferența între campaniile eficiente și cele care nu performează.

În contextul flexibilizării pieței muncii, cum simți că se reinventează noțiunea de “echipă?   

Schimbarea este singura constantă în viață. Sigur că se reinventează raporturile între colegi și dinamica relațiilor la locul de muncă în contextul acesta de muncă hibrid, în care alternează perioadele de muncă remote cu munca în varianta clasică, birou lângă birou. Însă, deși în moduri diferite, nevoia de a suda relațiile între angajați rămâne o constantă, iar spiritul de echipă este ceva ce se cultivă în continuare pentru bunul mers al organizației. Este poate o provocare mai mare, dar în esență, ideea de echipă rămâne un pilon important al culturii organizaționale. Ce pierdem pe partea de socializare față în față, câștigăm pe partea de empatie față de contextele de viață personale intrând în contact cu anumite aspecte ce țin de intimitatea colegilor. Îi vedem în mediul lor, poate cu un colț de dezordine de acasă sau cu animalele de companie care trec prin cadru într-un Zoom Meeting, iar asta dărâmă niște ziduri sociale și îi umanizează, creând niște legături personale mai profunde decât în contextul clasic în care era mai ușor să păstrăm aparențele la birou și să separăm planurile mai clar. În plus, atunci când închiderea școlilor și grădinițelor intervine abrupt pe agenda socială, de exemplu, ne reamintim că pe lângă responsabilitățile lor de angajați, colegii noștri sunt și părinți și au provocări zilnice care se adaugă sarcinilor avute la job. Din nou, un cadru fertil pentru a clădi o relație autentică de parteneriat, ceea ce ajută mult în sudarea echipei, chiar dacă se întâmplă ”la distanță”. Semn că, uneori, atunci când suntem la distanță putem fi mai aproape decât oricând.

Nevoia de construcție și sens în industria comunicării pare să intre în contradicție cu fantoma lui “mai repede”, nerăbdarea permanentă și graba specifică interacțiunilor din această breaslă. Se pot reconcilia cele două tendințe – cea de construcție cu cea de experiment?

Da, tot mai des resimțim că suntem într-o goană către linia de finish într-o cursă care își schimbă mereu traseul. Nici nu apucăm să mai digerăm bine informațiile și să reajustăm planul din mers și este necesară din nou recalibrarea și tot așa. Ritmul acesta alert pare că îndeamnă către arderea etapelor ce presupuneau germinarea ideilor și dospirea informațiilor altădată.

Aparent este o contradicție între nevoia de construcție domoală și cea de experiment efervescent, însă, în realitate cele două aspecte pot deveni complementare.

În comunicare în mod particular, să construim reputație este ceva ce clădim cărămidă cu cărămidă, în timp, deci impune un exercițiu al capacității de a avea răbdare să dea rod semințele plantate. Pe de altă parte, dansul cu neprevăzutul necesită pe lângă viteza de reacție și priceperea de a găsi soluția potrivită. Iar aici, în iscusința de a veni repede cu o soluție stă tocmai fondul clădit în timp, experiența echipei cu situații similare, capacitatea de analiză a situației și anticiparea eventualelor obstacole pentru a avea pregătite rute alternative ce fac recalibrarea traseului mai lină, mai rapidă și mai eficientă. Astfel, experimentul devine parte din procesul de construcție, cu ritmul său alert cu tot, fără a putea anula însă, etapele lente de germinare fără de care niciun proiect traininc nu poate fi dus la bun sfârșit.

Să privim puțin spre viitor. Te-aș întreba care este sensul pe care îl dai viitorului acestei industrii din perspectiva oamenilor care o însuflețesc și, la urma urmei, ce te motivează să rămâi în această breaslă?

Ține de noi să reușim să facem reglajele fine necesare pentru ca această meserie să rămână în acord cu timpurile. Dar am încredere că vom reuși asta, pentru că industria de comunicare este una care atrage oameni cu energie, cu forța de a schimba lucrurile, cu entuziasm și cu inițitivă. Viitorul poate va avea coordonate noi privind modul în care se vor proiecta campaniile, pașii din execuție, dar în esență se vor păstra elementele cheie care țin de motivația pentru care facem campanii de comunicare. Oamenii au nevoie de povești, au nevoie de speranță, au nevoie să viseze. Campaniile de comunicare le dau argumente pentru a se îndrăgosti de branduri care să le anime universul, să le dea speranță, să îi facă să vibreze și uneori să evadeze din cotidian. Iar asta nu se va schimba. ”De ce”-ul care ne animă în meseria asta este valabil independent de context, chiar dacă se schimbă ”cât” și ”cum” comunicăm. Iar acest sens mai adânc, dincolo de formă, acest fond bun și frumos al meseriei noastre este ceea ce eu iubesc și mă face să mă reîndrăgostesc zi de zi de ceea ce fac. Ori de câte ori am stat puțin departe de meserie, din diverse motive, de la un concediu mai lung, la un respiro de recalibrare cu rol de an sabatic care de fapt a devenit doar o perioadă de câteva luni și până la concediul de maternitate care și el s-a scurtat semnificativ, barometrul care mi-a arătat fără greș că sunt pe drumul cel bun a fost faptul că mi s-a făcut foarte foarte dor de meseria asta! Un reminder că o iubesc cu bune și cu rele și că sunt aici să transformăm împreună ”cum”-ul pentru a conserva ”de ce”-ul ori de câte ori va fi nevoie!

Interviu realizat de Dana Oancea. Copyright PR România, toate drepturile rezervate.

Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central    GFPR new logo web            logo SMP          chapter4 logo dccom LOGO nou siteGMP logo 2