19032024

Mihaela Tudor & Daniela Palade Teodorescu: Industria de comunicare rămâne bine ancorată pe harta meseriilor viitorului

Pin It

Daniela Palade Teodorescu Mihaela Tudor

Nu întâmplător, industria de PR și comunicare e un domeniu care rămâne bine ancorat pe harta meseriilor viitorului pentru că încorporează câteva dintre metacompetențele pe care nici un robot nu le poate înlocui (deocamdată!) – creativitate, sociabilitate, autonomie, dar și colaborare în echipă, empatie, rezolvarea problemelor în condiții de volatilitate exponențială. E o industrie profund umană, greu de standardizat. Da, tehnologia înlesnește multe procese, dar nu poate înlocui mintea și sufletulMihaela Tudor și Daniela Palade Teodorescu, fondatoare și Editorial Director la Tudor Communication, în dezbaterea PR Romania despre piața muncii în PR.  

Puteți numi trei tendințe actuale pe piața muncii? Cum a evoluat relația angajator-angajat de la debutul pandemiei încoace și ce noutăți/provocări ne oferă instrumentarul de lucru actual și noul modus operandi post-pandemic?

  1. Trecerea de la modul de lucru preponderent offline la cel online din pandemie s-a echilibrat acum într-un mod de lucru hibrid. Sunt echipe care lucrează hibrid, în funcție de sezon sau de nevoile angajaților. Există și agenții, care din păcate, au renunțat complet la sediu și se întâlnesc săptămânal în hub-uri pentru ședințe de lucru. Și există și freelanceri care, evident, lucrează de oriunde. Flexibilitatea e esențială pentru a stabili o formulă eficientă și motivantă care să nu afecteze fluxul de producție. Personal cred că nu se poate înlocui în totalitatea eficiența unor oameni care lucrează sub același acoperiș
  2. Tot mai mulți jurnaliști migrează dinspre presă înspre PR. Cauzele acestei migrații constau fie în lipsa de viziune a publicațiilor care rămân osificate în tipare vechi, care nu se adaptează la transformarea digitală, fie în creșterea volumului de muncă invers proporțional cu cea a personalului, ori managementul deficitar al companiilor de presă, soldat cu crize financiare și întârzieri majore în plata salariilor - sau o combinație între toate cele menționate anterior, în proporții diverse. Tot mai multe publicații dispar, e tot mai des manționat tandemul „omul și revista” (o singură persoană are în grijă o publicație), „omul și siteul”, burnoutul a devenit un fapt divers, lipsa de motivație și de sens e tot mai prezentă, în condițiile deprofesionalizării presei. Adaptarea jurnaliștilor la PR nu e deloc simplă. Mulți cred că PR-ul e simplu, la îndemâna oricui „știe să scrie și are niște relații” și pe care poți să îl faci „printre picături”. Ceea ce unora li se pare foarte superficial se dovedește a fi de fapt un job solicitant care presupune multă rigurozitate, disciplină, organizare, atenție la detalii, răbdare, foarte multă diplomație, flexibilitate, agilitate, intuiție și un nou orizont de cunoaștere. Unii spun că trec „de cealaltă parte a baricadei de comunicare”, alții spun „că se convertesc la PR”, alții, mai malițioși, spun „că se pervertesc” – citez din folclorul de breaslă. Cert e că nu toți jurnaliștii convertiți la PR rezistă – dacă se depășește pragul de 3-6 luni, sunt mari șanse de a rămâne și a se integra în domeniu. Și că sunt extraordinari de buni ca oameni de PR în timp.
  3. Oamenii de PR migrează din agențiile mari către cele mici, iar cei din cele mici către cele mari sau spre freelancing. În pandemie, multe agenții și-au restrâns activitatea, ceea ce a dus la numeroase disponibilizări. Oamenii cu experiență au căutat agenții mai mici, dar care au rezistat mai bine în pandemie datorită flexibilității. Reciproca e valabilă – oamenii din agențiile mici au migrat sau au revenit către agenții mari. Agențiile mici pot deveni astfel școli/incubatoare de PR și comunicare care propulsează angajații către „uzinele” de PR.

Industria comunicării este într-o continuă transformare și adaptare, la fel și tipologiile candidaților care aspiră la o carieră în domeniu. Cum considerați că s-au modificat aceste tipologii în ultimii 2-3 ani și încotro ne îndreptăm ca industrie?

Tinerii absolvenți care aspiră la o carieră în domeniul vin de regulă din SNSPA, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Facultatea de Litere sau Limbi Străine. Cei mai mulți spun însă că învață concret la birou, în agenție, iar ceea ce învață la facultate rămâne încă mult ancorat în zona teoretică.

Diversitatea de vârstă e tot mai prezentă – în agenții sunt și seniori cu mulți ani de experiență, dar și juniori sau new entries. Transgeneraționalitatea e o provocare – decade de vârstă diferite presupun valori, nevoi și abordări diferite – toate compun un caleidoscop uman care trebuie înțeles și valorificat la maxim, fiecare cu ce contribuie mai valoros la bunul mers al lucrurilor. E o provocare atât pentru angajatori, cât și pentru angajați.

În contextul flexibilizării pieței muncii, cum simțiți că se reinventează noțiunea de „echipă?

Flexibilitatea la job a devenit noua normalitate creată de criza COVID 19.  Munca remote (la domiciliu sau de oriunde din lume) a rescris felul în care angajații și angajatorii se raportează la job. Pentru fiecare nevoie specifică se gândesc moduri de integrare în echipă și în fluxul de producție. Peste tot în lume se discută despre nevoia de a reduce timpul petrecut la muncă, de a flexibiliza programul, de a crește nivelul de satisfacție la job, dar și de a reduce costurile și de a produce mai rapid.

Există diferite tipuri de flexibilitate – contractuală, funcțională, a timpului și a spațiilor de lucru. Contractual și funcțional, pot fi gândite noi moduri de colaborare – part time, freelancing, project management, mixuri dintre cele mai diverse create din dorința de a păstra libertatea de mișcare a angajatului. Negocierea devine astfel foarte importantă și pentru angajat și pentru angajator.  În ceea ce privește timpul, există propuneri pentru optimizarea fluxului de producție astfel încât să se creeze posibilitatea de a avea „vinerea scurtă, până în prânz”. Deja se discută despre săptâmâna de lucru de 4 zile, în condițiile eficientizării managementului resurselor umane în mod sustenabil și integrat. Responsabilizarea și responsabilitatea angajaților e un element esențial. Din experiență însă, există oameni care se pot încadra perfect în tipul libertate=responsabilitate, sunt și oameni care nu pot funcționa fără micromanagement. Poate prin educație și timp, lucrurile se vor schimba.

Nevoia de construcție și sens în industria comunicării pare să intre în contradicție cu fantoma lui „mai repede”, nerăbdarea permanentă și graba specifică interacțiunilor din această breaslă. Se pot reconcilia cele două tendințe – cea de construcție cu cea de experiment?

Aici sunt esențiale valorile la care se raportează fiecare agenție, valori pe care le și internalizează, nu doar le afișează pe pereți și pe siteuri ori în social media. LA TUDOR Communication credem că valorile sunt esențiale în reconcilierea celor două tendințe. Credem în onestitate și integritate, într-o conduită profesională și personală cât mai bune. E și un fel de educare a publicului – clienți, parteneri, furnizori, competitori – pentru a menține un climat sănătos al pieței de comunicare. Suntem exigenți, dar pornim de la noi înșine.

Să privim puțin spre viitor. V-aș întreba care este sensul pe care îl dai viitorului acestei industrii din perspectiva oamenilor care o însuflețesc și, la urma urmei, ce vă motivează să rămâneți în această breaslă?

Nu întâmplător, industria de PR și comunicare e un domeniu care rămâne bine ancorat pe harta meseriilor viitorului pentru că încorporează câteva dintre metacompetențele pe care

nici un robot nu le poate înlocui (deocamdată!) – creativitate, sociabilitate, autonomie, dar și colaborare în echipă, empatie, rezolvarea problemelor în condiții de volatilitate exponențială. E o industrie profund umană, greu de standardizat. Da, tehnologia înlesnește multe procese, dar nu poate înlocui mintea și sufletul.

Interviu realizat de Dana Oancea. Copyright PR Romania, toate drepturile rezervate.

 

Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP