06122021

Simona Dan & Raluca Mihălăchioiu: Evenimentele din ultimul an au făcut ca rolul PR-ului în strategia de business a companiilor să fie în lumina reflectoarelor

Pin It

Simona Raluca piatamuncii

În PR, până la urmă, vorbim cu oameni, despre oameni și pentru oameni. Mai mult ca oricând poate, evenimentele din ultimul an au făcut ca rolul PR-ului în strategia de business a companiilor să fie în lumina reflectoarelor. Companiile au realizat că este nevoie să comunice, că este nevoie să fie prezente și să fie reale. Iar pandemia a fost un moment culminant pentru industria de PR, care cred că va marca modul în care aceasta se va dezvolta pe viitor – Simona Dan și Raluca Mihălăchioiu, Managing Partners The Public Advisors, în dezbaterea PR Romania despre piața muncii în PR.

Industria comunicării este într-o continuă transformare și adaptare, la fel și tipologiile candidaților care aspiră la o carieră în domeniu. Cum considerați că s-au modificat aceste tipologii în ultimii 2-3 ani și încotro ne îndreptăm ca industrie?

Într-adevăr, industria comunicării este într-o continuă evoluție, iar acest lucru înseamnă că și cei care aspiră în acest moment la o carieră în domeniu ar trebui, în primul rând, să dețină abilitățile sau să aibă deschiderea de a se putea adapta rapid la conjuncturi noi. Acest lucru vine cumva la pachet cu abilitatea de a fi proactiv, un lucru fundamental în contextul de astăzi, când competitivitatea este mult mai ridicată față de acum câțiva ani.   

Ceea ce a rămas, însă, neschimbat în această industrie este puterea cuvântului, de aceea capacitatea de redactare, de scriere a unui conținut captivant, de sinteză și de transmitere a esenței unui mesaj sunt la fel de importante ca întotdeauna, cu mențiunea că în prezent se situează pe un loc prioritar. Sigur, este o abilitate care se dezvoltă în timp, care se îmbogățește prin exercițiu, dar fără de care este foarte greu să reușești să te menții și să ai rezultate semnificative, având în vedere că avem o competiție mai mare ca oricând în ceea ce privește volumul de informații care circulă zilnic și la care suntem expuși.

Totodată, explozia mijloacelor și a canalelor de comunicare digitală, mai ales în ultimii 2-3 ani a făcut esențială cunoașterea modului în care acestea funcționează: cunoașterea publicului care este prezent pe fiecare dintre aceste platforme, a mesajelor pe care le folosește și la care reacționează și alegerea celei mai potrivite platforme pentru strategii diferite.  

Poți numi trei tendințe actuale pe piața muncii? Cum a evoluat relația angajator-angajat de la debutul pandemiei încoace și ce noutăți/provocări ne oferă instrumentarul de lucru actual și noul modus operandi post-pandemic?

Dacă puneai această întrebare la începutul anului trecut, probabil nimeni nu ar fi făcut predicțiile corecte, pentru că nimeni nu ar fi prevăzut că urma să trecem printr-o pandemie.

Însă în urma acestor evenimente care s-au întâmplat, categoric s-au evidențiat o serie de tendințe pe piața muncii, având în vedere dificultățile cu care s-au confruntat aproape toate industriile. Una dintre tendințe este creșterea solicitărilor pentru candidați ce dețin competențe digitale, fie că vorbim de dezvoltarea unor abilități de lucru cu anumite platforme, de crearea unor joburi noi sau de creșterea importanței pozițiilor cu acest specific.

O a doua tendință, care a devenit deja o realitate, este modul de lucru. După mai bine de un an și jumătate în care foarte multe companii, dacă nu majoritatea, excluzând sectoarele esențiale, au implementat lucrul exclusiv de acasă, se conturează o tendință de a mixa lucrul de acasă cu întoarcerea la birou, pentru cel puțin o perioadă.

O altă tendință care se conturează este cererea tot mai ridicată pentru candidații talentați și un efort mai mare de a găsi și de a recruta candidații potriviți, cu abilitățile corespunzătoare.

Și aș mai menționa un lucru, pe care nu l-aș cataloga neapărat ca pe o tendință, ci ca pe o stare de fapt, și anume că în Statele Unite vaccinarea anti-Covid devine din ce în ce mai mult o condiție de angajare. Și vedem deja că și în țări din Europa, precum Franța, Grecia, dar și Marea Britanie, apar astfel de măsuri pentru anumite domenii de activitate. Iar cum America este recunoscută pentru a da tonul în multe aspecte, rămâne de văzut în ce măsură acest lucru are potențialul de a se răspândi la scară mult mai largă.   

În contextul flexibilizării pieței muncii, cum simți că se reinventează noțiunea de “echipă?   

Din punctul nostru de vedere, noțiunea de echipă nu are nevoie să fie reinventată. În esență, definiția rămâne aceeași, indiferent de condiții sau context: sinergie, cooperare, coordonare pentru atingerea unui obiectiv comun. Faptul că locul de muncă s-a transformat de-a lungul timpului și nu a rămas doar la stadiul de spațiu cu patru pereți, un birou și un calculator este un răspuns firesc la modul în care a evoluat întreaga societate și nevoile noastre ca ființe sociale.

Nevoia de construcție și sens în industria comunicării pare să intre în contradicție cu fantoma lui “mai repede”, nerăbdarea permanentă și graba specifică interacțiunilor din această breaslă. Se pot reconcilia cele două tendințe – cea de construcție cu cea de experiment?

Cu siguranță, suntem adeptele lucrurilor făcute pe îndelete și etapizat, însă cum spuneai și tu, de multe ori în industria noastră timpul pune presiune. Iar aceste două tendințe nu se exclud, ci se pot potența. În definitiv, experimentarea este una dintre tehnicile științifice pentru a înțelege lumea, deci pentru a ajunge la evoluție. Nu se poate să experimentezi la nesfârșit și să ai succes, aceasta nu este o strategie care să dea rezultate pe termen lung, întotdeauna este nevoie de stabilirea unor obiective clare, de construirea unei strategii coerente, în linie cu obiectivele de business.        

Să privim puțin spre viitor. V-aș întreba care este sensul pe care îl dați viitorului acestei industrii din perspectiva oamenilor care o însuflețesc și, la urma urmei, ce vă motivează să rămâneți în această breaslă?

În PR, până la urmă, vorbim cu oameni, despre oameni și pentru oameni. Mai mult ca oricând poate, evenimentele din ultimul an au făcut ca rolul PR-ului în strategia de business a companiilor să fie în lumina reflectoarelor. Companiile au realizat că este nevoie să comunice, că este nevoie să fie prezente și să fie reale. Iar pandemia a fost un moment culminant pentru industria de PR, care cred că va marca modul în care aceasta se va dezvolta pe viitor. Mai mult decât parteneri pe zona de comunicare, agențiile au demonstrat că au expertiză și pot deveni parteneri de încredere pe zona de business.

Interviu realizat de Dana Oancea. Copyright PR Romania, toate drepturile rezervate.

Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central    GFPR new logo web            logo SMP          chapter4 logoSigla Action Global Communications web dccom LOGO nou siteGMP logo 2        Logo ThePublicAdvisors  logo oxygen site