25022024

Back Eşti aici:Home Opinii Juniori despre PR Trust the Algorithm, sau cum am ajuns în Publicitate

Trust the Algorithm, sau cum am ajuns în Publicitate

Pin It

Madalina Badea Minio StudioDacă m-ar fi întrebat cineva când eram mică ce vreau să devin, răspunsul nu putea să fie mai diferit de ce am ajuns în final. Dar prespun că Universul are propriul simț al umorului și știe el mai bine ce i se potrivește fiecărei persoane.

Cărțile au fost un element constant în viața mea încă de pe vremea când abia deslușeam primele litere. S-a dezvoltat, astfel, natural înclinația spre scris și imaginația a ajuns să fie cel mai important skill pe care-l am. Dar să faci din asta o carieră e puțin spus greu, e aproape imposibil. Totuși, toți pașii mici pe care i-am făcut în direcția asta m-au purtat unde sunt astăzi.

Dar până să ajungem în prezent, lasă-mă să te duc puțin la momentul care a pus bazele viitoarei profesii în publicitate. Probabil ai mai auzit de ei, because they are that good, iar eu n-am făcut excepție când s-a ivit oportunitatea de a mă alătura lor: PRIME România.

I-am descoperit în primul an de facultate. De fapt, au venit cu energia lor emblematică în amfiteatru și au anunțat că au deschis recrutările și că abia așteaptă noi boboci. Eu eram studentă la Jurnalism și m-am gândit că nu prea am ce căuta într-o asociație de Relații Publice și Comunicare, dar am zis că nu am ce pierde dacă aplic. În perioada aceea căutam orice motiv pentru a-mi extinde viziunea și doream noi skill-uri care să mă ajute mai departe. Sau, dacă vrei, poți să spui că eram pe punctul de a deveni workaholică.

Am îmbinat apoi toate cunoștințele despre cum să fii un bun jurnalist și un PR part-time, pe care le-am aplicat ulterior în diferite proiecte care au venit la rândul lor cu alte ramificații puternic contextualizate profesional. Lansări de reviste, organizări de evenimente, interviuri, articole, reportaje, cameraman de ocazie, reporter trimis după voxuri și coordonator de proiect wanna be – am făcut de toate. La sfârșitul zilei, totuși, când te întorci acasă târziu, după o zi plină de evenimente, singurul lucru la care te gândești sunt oamenii. Cine te-a făcut să râzi în timpul unui brainstorming, cine te-a încurajat să mai tragi o dublă și gata, cine a venit cu ideea aia bună într-un pitch și cu cine ai vânat cele mai senzaționale subiecte.

Să fii un #humanofprime este mai mult decât un simplu hashtag într-un copy la o postare, este vorba despre o identificare ce rămâne cu tine mult, mult timp după ce ieși din asociație. Echipa e acolo, alături de tine, la fiecare deadline, coordonatorii sunt un mix perfect între your friendly boss & the strict one, iar boardul este cel care te învață cum să reacționezi la „nu”. Dar cred că cel mai important lucru pe care am reușit să-l formez în acea perioadă au fost relațiile profesionale. Să am prilejul de a lucra cu oameni din industrie, de a cunoaște influenceri și de a-i integra în proiectele dezvoltate – trend care abia apăruse – a fost, poate, cel mai mare avantaj de care am reușit să mă bucur.

Între două meetinguri și câteva reportaje, practica în redacțiile trusturilor mass-media m-a ajutat să-mi consolidez viteza de a da răspunsuri profesionale și adaptate în funcție de fiecare situație. Iar dacă lucrezi în Comunicare, știi că va trebui să ai o gamă variată de reacții și una special creată pentru crize de PR.    

Au urmat apoi doi ani de master în cadrul programului de Teoria și Practica Editării, de la Facultatea de Litere din București. Schimbarea studiilor a venit din dorința de a explora și alte domenii, dar și de a mă întoarce la pasiunea de la care a început totul. Iar datorită practicii din edituri mi-am ascuțit simțul critic și mi-am finisat ochiul de editor. Sunt un fel de grammar-nazi, ce pot să spun.

Ce nu te învață sistemul educațional românesc este ce să faci odată ce-l închei, cum să reziști respingerilor profesionale care vin în mod consecutiv și cum să te descurci cu frustrarea cauzată de lipsa experienței necesare. Pentru mine a funcționat strategia: transformă un „nu” într-un „nu acum”, deși se mai poate numi și încăpățânare. Algoritmul funcționează la fel peste tot, fie că vorbim de Social Media sau de viață, pentru că altfel nu aș fi ajuns să fac parte din echipa minunată care este Minio Studio.

Cred că lucrurile au modul lor de a se întâmpla, iar oricât ne-am dori noi să le grăbim, ele vor apăsa frâna cu toată puterea dacă simt că nu e momentul potrivit. Planurile se schimbă de la o zi la alta, la fel și percepția pe care o avem asupra viitorului. Dacă acum câțiva ani știam exact ce vreau să fiu și ce vreau să fac, recent am experimentat o perioadă de adrift. Nu recomand, nu este o experiență deloc plăcută, dar am ajuns la concluzia că este una necesară. Îți dă timp de gândit, de făcut introspecții și de luat decizii.

Așa că am ajuns la concluzia că ceea ce vreau și ceea ce am nevoie nu sunt la fel, deci alegerea sănătoasă în cazul acesta a fost să-mi schimb perspectiva. M-am întors în Publicitate și am intrat într-o agenție care mă învață zi de zi cât de challenging este acest domeniu. Echipa oferă constant suport și încredere, răbdare și doze de fun. Fiecare are rolul lui, iar în final toate piesele se aranjează într-un tot dinamic și creativ.

Componenta pe care lucrez eu integrează o abordare relativ nouă, care încă mai are mult până să-și atingă potențialul. Ideea de a colabora cu influencerii e atrăgătoare în aceeași proporție pe cât este de sensibilă. Alegerile trebuie făcute în urma unui research riguros și bazate atât pe feedbackul clientului, cât și pe nevoile & dorințele targetului. Apoi totul se rezumă la relația pe care o construiești cu ei și la ceea ce trebuie să livrați împreună. Respectul și atitudinea prietenoasă sunt punctele cheie în abordarea persoanelor publice, dar trebuie să ai întotdeauna și un spirit profesional, centrat pe o poziție mediatică între influencer și client. Desigur, nu uita să-ți updatezi răspunsurile de criză și să mai faci revizii periodice vitezei de reacție. 

Un bun PR & Influencer Executive trebuie să fie organizat, atent la detalii, gata oricând să intre în contact cu tot felul de oameni, adaptabil fiecărei situații și creativ. Oamenii uită adesea cât de importantă este imaginația în Publicitate, pe lângă strategie și bugete. Cu toate acestea, trebuie să profiți de fiecare moment, pentru că absolut nicio zi nu e ca cealaltă. Știu că poate părea o exagerare, dar este un fapt testat și experimentat deja de câteva luni. Azi pot să lucrez de acasă, mâine pot să merg la birou, următoarea poate fi dedicată unui photoshooting sau unui eveniment, apoi pot fi zile liniștite când toată lumea lucrează în tăcere sau zile în care ai adevărate sesiuni de râs alături de colegi.

Viitorul sună bine pentru angajatorii care se orientează spre generația nouă, dar și pentru cei care încearcă să revitalizeze ritmul pentru angajații deja existenți. Sistemul hibrid și un spațiu comun de lucru pot îmbunătăți semnificativ starea oamenilor, dar și episoadele de fun alături de colegi sau un mediu în care te poți simți safe să greșești și să pui întrebări atunci când simți nevoia. Relația profesională cu ceilalți colegi are doar de câștigat, iar tu vei simți mai puțină presiune.

Să fii la început de carieră și să fii nevoit să te descurci cu adevărata viață de adult, e un test similar din punct de vedere psihic cu Hunger Games. Totuși, la fel cum trendurile în Social Media se schimbă de la o săptămână la alta, același lucru se poate întâmpla și cu drumul tău profesional. Totul va fi în regulă odată ce vei găsi balansul între priorități și după ce vei înțelege că poți să încerci orice variantă de carieră, pănă să dai de cea potrivită.

Până data viitoare, nu uita să rămâi curios. See yaa!

***

Mădălina Badea este în prezent PR & Influencer Executive la Minio Studio și anterior a avut mai multe experiențe ca book editor. A fost membru în asociația PRIME România timp de 2 ani, dar a avut și un internship la revista Avantaje.

Ca studii, Mădălina a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la FJSC și un master în editare de carte în cadrul Facultății de Litere, tot la Universitatea București.

Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP