20052024

Back Eşti aici:Home News Comunicate de presa Carevasăzică se fac prezentările

Carevasăzică se fac prezentările

Pin It
Pe lângă soare şi temperaturi cu plus, primăvara mai vine cu o surpriză. “Ziar de informare cu cap”, aşa cum se recomandă, „Carevasăzică” deschide un dialog de idei între tinerii preocupaţi, pasionaţi şi talentaţi.

Organizaţia studenţească VIP România îşi lansează în 16 martie propria publicaţie destinată studenţilor, ce urmează să fie distribuită gratuit în facultăţile din Bucureşti. Ziarul Carevasăzică se vrea neconvenţional, atent, sincer şi sensibil la subiecte la care noi, studenţii, ciulim urechea. Abordează probleme actuale, le întoarce pe toate părţile şi trage concluziile în tipar.

Primul număr şi-a anunţat deja tema prin intermediul concursului ce tocmai s-a încheiat. Participanţii – studenţi cu talent la scris sau desenat – au avut de ilustrat în cuvinte sau forme şi culori conceptul de “unplugged” . Pe lângă premiile în cărţi şi burse de studiu pe care le-au primit, câştigătorii au rezervat locul lucrărilor lor în paginile ziarului. Concursul va deveni un obicei pentru fiecare număr ce va urma, echipa redacţională fiind în permanentă căutare de oameni care au ceva de zis şi-o zic bine.

După ce a făcut cunoştinţă cu studenţii în facultăţile lor, echipa Carevasăzică a pregătit două evenimente oficiale, pentru a ura bun venit pe lume publicaţiei. Conferinţa de pre-lansare, care se va desfăşura în 14 martie la Cărtureşti, va avea ca temă de discuţie „Arta de a spune poveşti”. Invitaţii vor încerca să dezăvăluie aceste taine din trei poziţii diferite: aceea de jurnalist, fotograf şi scriitor. Astfel, îi avem ca invitaţi pe Lavinia Gliga, editor DOR, Alex Gâlmeanu, fotograf DOR, Mario Barangea, profesor de literatură şi scriere creativă la Fundaţia Calea Victoriei. În data de 16 martie, în Club Control, va avea loc lansarea efectivă a ziarului. Aici, participanţii vor primi exemplarele proaspăt scoase din tipar, se vor bucura de o serie de proiecţii de scurt metraje, culminând cu concert unplugged al Sophisticated Lemons şi continuând cu petrecerea marca Control – Press Pause Party cu Paula. Ambele evenimente sunt deschise gratuit tuturor studenţilor.


VIP este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit, bazat pe voluntariat şi alcatuită exclusiv din studenţi. De 12 ani organizează anual peste 10 programe şi proiecte de dezvoltare personală pentru studenţii şi masteranzii din România, programe susţinute de companii, mass-media şi statul român.
Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP