10052021

Back Eşti aici:Home News Comunicate de presa 15 studenţi români au fost selectaţi să participe la Programul Scholar-Leaders al GE Foundation

15 studenţi români au fost selectaţi să participe la Programul Scholar-Leaders al GE Foundation

Pin It
GE Foundation şi Institute of International Education (IIE) au anunţat câştigătorii din România ai celei de a treia ediţii a programului regional Scholar-Leaders de burse universitare. Ceremonia de premiere a fost organizată în cadrul Universităţii Româno-Americane din Bucureşti. Premiile au fost înmânate de Cristian Colţeanu, GE Regional Executive pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, şi de Wagaye Johannes, Assistant Director al Biroului European al IIE. Printre distinşii oaspeţi care au luat cuvântul s-au numărat Ovidiu Folcuţ, Rectorul Universităţii Româno-Americane, Julie O’Reagan, Cultural Affairs Officer al Ambasadei SUA la Bucureşti, precum şi Sorin Mândruţescu, Preşedintele Camerei de Comerţ Americane din România.

Cei 15 studenţi români din cadrul Programului Scholar-Leaders beneficiază de o bursă în valoare de 3.000 de euro (câte 1.500 de euro pe an, timp de doi ani). În plus, studenţii vor participa la activităţi suplimentare, printre care un program regional de leadership şi teambuilding, organizat la Budapesta pe parcursul a trei zile. Alături de studenţii români vor fi prezenţi şi studenţi bursieri din Republica Cehă, Ungaria şi Polonia. De asemenea, căştigătorii competiţiei vor avea şansa să urmărească modul în care lucrează un manager GE, putând astfel să îşi formeze o imagine despre viaţa de zi cu zi a acestuia, în cadrul unei companii de anvergură mondială. În calitate de bursieri, toţi studenţii trebuie să se implice în servicii în folosul comunităţii şi să obţină rezultate academice excelente pe întreaga durată în care beneficiază de bursă. Toate aceste activităţi îi vor pregăti pe câştigătorii bursei oferite de programul Scholar-Leaders al GE Foundation în România pentru cariere la nivel internaţional.

Acest program unic va contribui la dezvoltarea potenţialului de lider al studenţilor care vor dobândi abilităţi de afaceri pe care nu le pot învăţa la şcoală. „GE se bucură nu doar de reputaţia unui model de afaceri solid, ci şi de recunoaşterea capacităţii sale de a crea lideri. Ne-am asumat aceste roluri şi am continuat să depunem eforturi la nivel intern în acest sens, implicând în acelaşi timp şi comunităţile în care ne desfăşurăm activitatea. Am pornit de la premisa că formarea unor lideri tineri, bine pregătiţi şi cu responsabilitate socială este o condiţie preliminară esenţială în crearea unui mediu de afaceri global sănătos şi coerent. Acesta este un obiectiv important pentru GE, deoarece noi considerăm că afacerile trebuie să aibă şi o componentă socială semnificativă. Prin GE Foundation, acordăm o atenţie specială valorificării potenţialului tinerilor talentaţi, de aceea sprijinim studenţii. Vrem să le oferim cât mai multe informaţii utile pentru a le permite să profite la maxim de abilităţile lor şi să îşi consolideze încrederea în sine. Acest lucru le va fi de folos în alegerea carierei potrivite. Mai mult, experienţa a demonstrat că expunerea la o cultură de afaceri internaţională, recunoscută şi dinamică precum cea a GE, completată de pasiunea şi dorinţa de a învăţa, pot duce la rezultate remarcabile. Aceasta este esenţa Programului GE Leader Scholar, iar câştigătorii de până acum sunt dovada vie în acest sens” a declarat Cristian Colţeanu, Director Executiv Regional al GE pentru România, Bulgaria şi Moldova.

„Această bursă a fost concepută pentru a dezvolta potenţialul de lider al studenţilor participanţi şi pentru a contribui la dezvoltarea unei forţe de muncă în România, orientată spre cariere internaţionale. Programul de dezvoltare a calităţilor de lider din Budapesta serveşte drept forum al studenţilor români, cehi, polonezi şi maghiari unde aceştia îşi pot construi propria reţea internaţională. Participarea noastră la acest program, începând cu anul viitor, este o adevărată onoare pentru noi fiindcă suntem convinşi că studenţii vor beneficia din plin de această oportunitate.” – a declarat Ovidiu Folcuţ, Rectorul Universităţii Româno-Americane.

Julie O’Reagan, Cultural Affairs Officer al Ambasadei SUA a explicat: „Cu acest program, GE a stabilit un standard înalt de excelenţă privind implicarea în proiecte sociale şi comunitare în România. Însăşi numele acestui program - Scholar-Leaders – arată cât de important este să oferim sprijin viitorilor lideri care, la rândul lor, îşi vor aduce contribuţia în comunităţile proprii.”

Wagaye Johannes, Assistant Director al Biroului European al IIE a declarat în discursul său de deschidere: „Pe lângă sprijinul individual oferit studenţilor din România şi din alte ţări, Programul Scholar-Leaders al GE Foundation promovează şi crearea unei reţele de tineri intelectuali în Europa Centrală şi de Est, un fenomen de o importanţă vitală pentru dezvoltarea continuă şi integrarea regiunii.”

Conform criteriilor de selecţie folosite de IIE în întreaga lume, un comitet independent de selecţie, alcătuit din experţi de la ONG-uri şi alte universităţi neparticipante, i-au selectat pe cei 15 câştigători dintr-o bază de candidaţi competitivă şi diversă. Câştigătorii au fost desemnaţi pe baza unei combinaţii de rezultate academice excelente, activităţi extraşcolare remarcabile şi alte criterii, de exemplu: implicarea în activităţi studenţeşti, muncă voluntară, activităţi în folosul comunităţii şi abilităţi de lider.

După succesul obţinut în Ungaria în 2002, programul de burse universitare s-a dezvoltat la nivel regional în ultimii şapte ani. Programul se află cum la cea de-a treia ediţie în România, a cincia ediţie în Republica Cehă şi a şasea în Polonia. Finanţaţi de un grant generos oferit de GE Foundation, 45 de studenţi din România şi 321 de studenţi din regiune au beneficiat deja de Programul Scholar-Leaders al GE Foundation, primul program de burse universitare de acest tip din Europa Centrală şi de Est.

„Programul acesta mi-a schimbat cursul vieţii, am aflat atât de multe despre mine, dar şi despre polonezi, cehi şi maghiari, despre Budapesta, GE, munca în echipă, calităţile de lider şi multe altele... ” – a declarat Carla-Hermina Cumpanasoiu, unul dintre primii studenţi din România care a câştigat o astfel de bursă.

Cine se poate înscrie?

În 2008-09 au fost eligibili şi s-au înscris studenţi aflaţi în anul al doilea de studii la anumite universităţi selectate din România (Universitatea Politehnică din Timişoara, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Universitatea Babeş-Bolyai, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea Politehnică din Bucureşti) în domenii precum economie, management, inginerie sau tehnologie. Anul viitor va fi inclusă în program şi Universitatea Româno-Americană.

Pentru a se putea înscrie în acest program, studenţii trebuie să trimită un formular de înscriere completat, un eseu de 1.000 de cuvine, două scrisori de recomandare (dintre care cel puţin una scrisă de un profesor), un CV, rezultatele academice din primul an de studii, împreună cu traducerea acestora în limba engleză (nu este necesară traducerea oficială). Se pot înscrie pentru bursă studenţii aflaţi în al doilea an de studii, la prima facultate. Termenul limită pentru depunerea înscrierilor este în toamnă. Informaţii suplimentare despre Programul Scholar-Leaders al GE Foundation şi universităţile participante puteţi găsi la www.iie.eu.



GE Foundation
Implicare în oportunităţi educaţionale

La înfiinţarea sa, în urmă cu mai bine de 50 de ani, GE Foundation şi-a stabilit ca obiectiv principal concentrarea asupra identificării de oportunităţi educaţionale, recunoscând importanţa investiţiilor în angajaţi şi cetăţeni bine instruiţi. În prezent, necesitatea unei educaţii de calitate devine mai stringentă ca oricând - atât pentru crearea unor momente decisive în viaţa unor persoane, cât şi ca obiectiv  social şi economic fundamental. Această preocupare permanentă a Fundaţiei s-a transformat în decizia de a găsi, crea şi susţine programe şi iniţiative cu impact puternic asupra accesului la educaţie, echitatea şi calitatea acesteia în comunităţile GE din întreaga lume.

Despre GE

GE (NYSE: GE) este o companie globală diversificată, activă în sectorul infrastructurii, al serviciilor financiare şi media, creată pentru a răspunde nevoilor de bază ale lumii. De la energie, apă, transport şi sănătate, până la acces la surse financiare şi informaţii, GE deserveşte clienţi în peste 100 de ţări şi are peste 300.000 de angajaţi în întreaga lume. Pentru detalii suplimentare, vizitaţi pagina de Internet a companiei la http://www.ge.com. GE înseamnă Imagination at Work

GE în România

GE este prezentă în România din 1984. Începând din acel moment, pe piaţa din România au intrat numeroase divizii ale GE, prin urmare numărul angajaţilor depăşeşte în prezent cifra de 1.200 şi continuă să crească.

În acest moment, prezenţa locală a GE este formată dintr-o serie de entităţi cu personalitate juridică, printre care se numără Unison Engine Components Bucharest SA, fosta Turbomecanica Combustor Products, singura unitate a GE care produce piese de aeronave în Europa de Sud-Est şi GE Medical Systems Romania SRL, care îi ajută pe specialiştii din domeniul medical să ofere pacienţilor lor posibilitatea de folosire a aparatelor de diagnosticare timpurie, informare şi tratament în timp util. Sub marca GE Money, GE oferă în România produse financiare precum finanţare şi leasing auto, credite de nevoi personale, credite ipotecare etc. De asemenea, GE este practic singura companie care oferă la nivel local o gamă extrem de variată de tehnologie de înaltă calitate în domeniul transporturilor, al apei şi al securităţii. La această gamă largă de produse ale companiei se adaugă şi servicii financiare pentru consumatori individuali şi comerciali.

Investiţiile recente ale GE în parteneriat cu România se ridică la suma de 500 de milioane USD şi cuprind achiziţii majore în sectoare cheie de pe piaţă: servicii financiare pentru consumatori, imobiliare, domeniul industrial etc., fiind încă o dovadă a angajamentului asumat de GE cu privire la sprijinul acordat pentru creşterea şi dezvoltarea României.

Institute of International Education

Deschide mintea către lume

Institute of International Education este o agenţie globală de educaţie superioară şi schimb de experienţă profesională cu cea mai îndelungată experienţă. Această organizaţie independentă, nonprofit, este lider mondial în schimbul internaţional de oameni şi idei, operând la nivel global din anul 1919. IIE concepe şi implementează anual peste 250 programe de studii şi training, pentru mai bine de 20.000 studenţi, educatori, tineri profesionişti şi cursanţi din toate sectoarele, din întreaga lume, beneficiind de finanţare din surse guvernamentale şi private. IIE şi-a iniţiat primele programe educaţionale în Europa în 1919, iar de atunci deserveşte Europa direct din biroul său de la Budapesta, de la înfiinţarea sa în 1990, lucrând în domeniile educaţiei superioare, administraţiei de burse şi evaluării cunoştinţelor de limbă engleză în 30 de ţări.
Pin It

Parteneri

Logo Vodafone    BT Logo Aliniat Central          Oxygen Logo nou     BDR 25 years logo web