GolinHarris a câştigat conturile AFI Palace Cotroceni Mall şi AFI Europe România
- 08 Iulie 2013 |
- PR Romania
Agenţia GolinHarris a fost selectată tocmai pentru expertiza solidă pe care o deţine atât în zona comunicării de retail, cât şi în domeniul real estate. Au fost astfel alocate două echipe în cadrul acestui proiect, pentru a atinge eficient publicurile diferite ale celor două business-uri, unite sub umbrela AFI. Cele două echipe GolinHarris care vor acoperi cele două conturi se vor ocupa de întreg spectrul comunicării, de la strategia de media relations la crisis management, executive profiling şi social media.
„Am ales GolinHarris pentru succesul proiectelor pe care le-au gestionat în trecut, atât pe zona de corporate cât şi pe cea de consumer, dar şi pentru că am găsit în această echipă o puternică înţelegere a business-ului nostru, combinată cu un standard foarte ridicat de profesionalism şi creativitate. Noi avem nevoie atât de creativitate cât şi de eficienţă şi mai ales de oameni cu care să rezonăm din toate punctele de vedere. Ne bucurăm să facem echipă cu GolinHarris”, spune Aura Dinu, Head of Marketing Department AFI Palace Malls Division.
AFI Europe este una dintre cele mai importante companii din domeniul real estate din România, prezentă aici din anul 2005. Compania a dezvoltat şi administrează AFI Palace Cotroceni, unul din cele mai mari şi de succes mall-uri din România şi printre cele mai mari cinci mall-uri din Europa Centrală şi de Sud-Est, dar şi clădirile de birouri 5 AFI Park, ce se dezvoltă în jurul mall-ului. Alături de AFI Palace Cotroceni şi AFI Park, în octombrie 2013 AFI Europe va lansa şi AFI Palace Ploieşti şi va continua dezvoltarea proiectelor de retail adiţionale AFI Palace Arad şi AFI Palace B.Noi.
„GolinHarris se bucură de o experienţă preţioasă pe comunicarea corporate în domeniul real estate, aşa că această nouă colaborare este o oportunitate excelentă să ne punem abilităţile la dispozitia noului nostru client - AFI Europe. Am fost pe aceeaşi lungime de undă cu echipa AFI şi sunt convinsă că lucrurile vor continua la fel şi pe viitor”, spune Monica Botez, Head of Corporate Division, Partner, GolinHarris Bucureşti
Comunicarea AFI Palace Malls, inclusiv a celui mai mare mall din România, AFI Palace Cotroceni Mall, va fi gestionată de echipa condusă de Alina Popa, parte a Diviziei Consumer GolinHarris.
“Încă de la prima întâlnire, am remarcat atenţia deosebită pe care echipa AFI o acordă rezultatelor livrate de agenţia de PR şi corelarea activităţilor de comunicare cu obiectivele de vânzări, motiv pentru care decizia lor de a ne alege ca parteneri a fost un adevărat vot de încredere faţă de echipa noastră”, spune Alina Popa, Senior Manager, Consumer Division.
AFI Palace Cotroceni Mall înseamnă două centre Non Stop Mega Fun şi Mega Fashion, 350 de magazine, aproximativ 3.000 de locuri de parcare, un hypermarket Real- deschis 24/7, 20 de săli de cinema, primul şi singurul IMAX din România, două cazinouri, cel mai mare patinoar aflat în interior, terenuri de joacă pentru copii, primul roller coaster dintr-un centru comercial din Europa de Est şi un bulevard unic şi modern, în stilul high fashion ”Champs-Élysées” ,şi multe alte spaţii de divertisment, modă şi joacă pentru copii.
AFI Palace Ploiesti se va deschide pe 3 octombrie 2013, şi va avea la finalizare o suprafata totala închiriabilă de 33.000 metri pătraţi, distribuită pe două etaje, şi aproape 1.000 de locuri de parcare.

