Răzvan Năstase, Free Communication: Un pic de nudism profesional i-ar face bine comunicării
- 06 Octombrie 2021 |
- Dana Oancea
Pur si simplu avem nevoie de oameni care să aibă simț social. Să circule, să umble printre oameni, să consume și să fie interesați de lume. Dacă esti foarte IN în lumea asta, o să prinzi la un moment dat și dinamicile și nuanțele și finețurile și o să fii și mai deștept și mai util brandurilor. Asta ne trebuie. Și mâine și azi – Răzvan Năstase, Account Director la Free Communication, în dezbaterea PR România despre piața muncii în PR.
Industria comunicării este într-o continuă transformare și adaptare, la fel și tipologiile candidaților care aspiră la o carieră în domeniu. Cum consideri că s-au modificat aceste tipologii în ultimii 2-3 ani și încotro ne îndreptăm ca industrie?
Companiile, clienții, nu sunt doar entități care fac business, profit și plătesc angajați. Sunt, trebuie să fie, branduri - persoane cu interese complexe, vii, umane, care se uită și participă la ce se întamplă peste gard. Toată povestea este să faci brandurile să fie sociale. Dar pe bune, adică să aibă și ceva în cap, dar și să știe să poarte o conversație. În ordinea asta. Și toate să se lege. Dar nu cred că ne iese tot timpul, dăcă iau la kilogram câte branduri reușesc să facă bine treaba asta. Iar aici avem noi niște scăpări. Suntem prea mult specialiști, teoreticieni, cititori de date și cifre și oameni educați formal în comunicare. Prinși în procese și de multe ori desprinși de lume. Lăsăm acasă cămașa socială, ne punem tunica asta de comunicatori pe noi și începem să o luăm razna, de parcă la job, pentru branduri, ar trebui să fim altceva. Aiurea! Lumea din jur este job-ul nostru. Pur si simplu avem nevoie de oameni care să aibă simț social. Să circule, să umble printre oameni, să consume și să fie interesați de lume. Dacă esti foarte IN în lumea asta, o să prinzi la un moment dat și dinamicile și nuanțele și finețurile și o să fii și mai deștept și mai util brandurilor. Asta ne trebuie. Și mâine și azi. Dar până când o să ne îndestulam cu astfel de „tipologii”, aștia care suntem deja în industrie ar trebui să ne mai dezbrăcăm de cojoacele astea de specialiști și să mai rămânem și în fundul gol. Un pic de nudism profesional i-ar face bine comunicării. Dar nu pentru a exhiba ceva, ci pentru a regasi ce e acolo la bază.
Poți numi trei tendințe actuale pe piața muncii? Cum a evoluat relația angajator-angajat de la debutul pandemiei încoace și ce noutăți/provocări ne oferă instrumentarul de lucru actual și noul modus operandi post-pandemic?
Lumea nu s-a prabușit când am lucrat integral de acasă. Surprinzător am funcționat foarte bine. Și cu chef și cu simț de raspundere și cu spor. Nici nu cred că au contat foarte mult instrumentele, când am avut nevoie unii de alții ne-am găsit cumva. Dacă ai email și telefon faci orice de oriunde. Însă e un tip de eficiență a muncii, a proceselor care s-a întâmplat. La birou este destul de mult impromptu, lași lucruri, te întrerupi și mergi în diverse discuții, arunci două cuvinte peste birou, e foarte multă interacțiune scurtă, eficientă în felul ei. De-acasă a fost totul cu programare, drămuit, cele 147 de instanțe de interacțiune scurtă s-au transformat în sedințe mai ample, mai organizate, mai așezate, deci și mai lungi. A apărut „subit” mai mult respect pentru timpul celuilalt, am scris mai mult, mai explicit, mai clar. Sper să se păstreze treaba asta.
Oamenii au simțit mai multă eficiență în timpul privat, dar de multe ori au și muncit mai mult deât la birou. Asta probabil va rămâne din pandemie – într-un mod hibrid de lucru, poți să îți aloci ție timpul pe care îl pierzi pe drumuri. Dar cred că în esență am descoperit cum poți fi fericit și nefericit. Toți profeții de motivaționale, slow living, mindfulness et al. se simt răzbunați pentru că, în sfârșit, „ne-am prins”. De aici vor veni multe întrebări și alegeri pentru ceva timp de acum înainte – sunt fericit cu mine, cu ce fac, cu ce job am, rămân, plec, în ce companie aș putea fi fericit etc.
În mod practic, probabil că vom ajunge la un o pondere diferită a hibridului, cu mai multe zile lucrate de acasă sau de aiurea. Dacă lucrurile merg în papuci la fel de bine ca în pantofi, care e treaba cu venitul la birou? Dar cred că va rămane o opțiune personală, pentru că nu toți sunt prea veseli să suprapună spațiul de lucru peste cel privat, iar mulți au nevoie de interacțiune fizică. „Whatever makes you happy”, cam aici vom ajunge într-un curând mai apropiat sau mai îndepărtat.
În contextul flexibilizării pieței muncii, cum simți că se reinventează noțiunea de “echipă”?
Nici nu știu dacă trebuie să reinventăm ceva.
Ar trebui să ne uităm la multinaționale care fac echipe peste mări și țări de mult timp. Cineva din București lucrează foarte bine cu cineva din Berlin și cu altcineva din Singapore, fac proiecte împreună, își atribuie responsabilități, lansează, vând lucruri. Eficient. Și nu se vad fizic mai mult de o dată sau de două ori pe an, poate. Am lucrat un an de zile cu câțiva colegi asociați din Budapesta, de la distanță. Ne-am auzit la telefon, pe zoom. Sunt oameni care îmi plac mult, uman și profesional, atât cât am putut să-i înțeleg prin tipul ăsta de interacțiune. Am lucrat brici împreună fără să fi împărțit același birou. Dar mi-aș fi dorit să ne întâlnim și să ne cunoaștem mai bine. Nici nu trebuie să explic de ce, suntem ființe sociale și ne căutăm unii pe alții, e genetică, biologie. Dar practica îmi arată că, până la urmă, echipele și relațiile lor nu depind de fizicalități, mai niciodată. Ce o să treacă mereu prin zoom, telefon și alte bariere este valoarea umană. Atâta timp cât ea există, avem și echipă…
Nevoia de construcție și sens în industria comunicării pare să intre în contradicție cu fantoma lui “mai repede”, nerăbdarea permanentă și graba specifică interacțiunilor din această breaslă. Se pot reconcilia cele două tendințe – cea de construcție cu cea de experiment?
Unde te grăbești așa? Pe bune, e o întrebare legitimă. UNDE? Către ce? Că te poți pune în mișcare și să dai din mâini și din picioare, se califică drept deplasare. Dar unde vrei să te duci și de ce vrei să te duci acolo? Nu știu pe nimeni care să iasă aiurea din casă spre nicăieri. Și când ieși la o plimbare, știi unde vrei să te duci și de ce vrei să mergi acolo. Cum ar fi diferit la branduri? Cred că multe încâ nu știu încotro s-o apuce, sau și-au uitat harta pe undeva, se pun în mișcare și sunt în toate direcțiile. Nu e chiar atât de rău să te miști, nu se prind mușchii și lichenii, dar nu poți să fii tot timpul fără direcție, fără claritate, fără consecvență, în incertitudine și încercări. Așa că la un moment dat brandurile trebuie să stea un pic locului și să decidă cine sunt și unde vor să meargă și de ce. E o chestiune serioasă, de diferențiere și supraviețuire, nu se face peste noapte și nici fără sudoare. Iar de acolo „repede” și experimentele sunt doar detalii de pe o hartă cu care sigur nu te pierzi.
Să privim puțin spre viitor. Te-aș întreba care este sensul pe care îl dai viitorului acestei industrii din perspectiva oamenilor care o însuflețesc și, la urma urmei, ce te motivează să rămâi în această breaslă?
Păi...trebuie să facem lumea asta mai bună. Serios. Cum și cu ce ne pricepem noi. Ajutând brandurile să aibă ele însele sens, să fie vii și parte din lumea noastră.
Chiar mai contează altceva?
Interviu realizat de Dana Oancea. Copyright PR Romania, toate drepturile rezervate.
