28032024

Back Eşti aici:Home Articole Digital PR Despre patrupedele online

Despre patrupedele online

Pin It

tamara_baleanuOn the Internet, nobody knows you’re a dog! anunţa o caricatură vizionară din revista americană New Yorker în anul de graţie 1993, în perioada nascentă a Internetului în care temerile legate de anonimitatea conferită de mediul on-line erau mai degrabă subiect de glumă decât de dezbatere serioasă. Astăzi însă, imaginea patrupedului la tastatură ridică întrebări complicate şi răspunsuri deseori neplăcute despre siguranţă, autenticitate şi egalitate în lumea virtuală.


Ultimul caz ce ilustrează această temă îl reprezintă Gay Girl in Damascus, apreciatul blog al unei tinere gay din capitala Siriei, Amina Arraf, ce impărtăşea lumii obstacolele, pericolele şi satisfacţiile existenţei la marginea unei societăţi intolerante. Blog-ul, apărut cu câteva luni înaintea primelor proteste din Siria, a atras atenţia nu doar comunităţilor LGBT din Vest dar şi pe cea a agenţiilor de presă, CNN chiar publicând un interviu cu autoarea. Blog-ul a culminat cu câteva săptămâni în urmă cu anunţul arestului Aminei ce a pus în mişcare reţele de activişti din interiorul şi din afara Siriei în încercarea de a o găsi şi proteja.

La prima vedere, povestea pare încununarea potenţialului Internet-ului de a aduce oameni şi comunităţi împreună şi de a servi ca instrument de subversiune a intoleranţei şi violenţei societale. Care ar fi însă semnificaţia aceleaşi poveşti dacă s-ar dovedi că tânara siriană este un tânăr american însurat iar post-urile scrise cu preţul libertăţii în Damasc au fost în fapt concepute în apartamentul său din Scoţia? Scenariul nu este unul fictiv. Autorul blog-ului Gay Girl în Damascus s-a dovedit a fi nu Amina Arraf ci Tom MacMaster, un student de origine americană al Universităţii din Edinburgh.

Care sunt consecinţele aubuzului anonimităţii virtuale? Lumea online a fost de multe ori privită ca liberatoare prin oportunitea pe care o oferă de a construi un spaţiu social ce transcede factorii „ţradiţionali” ai inechităţii sociale, începând cu genul, rasa sau statutul social. Din acest punct de vedere, Nobody know you’re a dog a fost tradus ca nobody knows you’re a woman, black or working class. Acest aspect a fost în special analizat în contextul comunităţilor online textuale, de tipul forumurilor, unde lipsa marker-ilor identitari clasici au dus la construcţia unor standarde de judecare a celuilalt bazate pe conţinuturi mai mult decât pe forme.

Cazul Gay Girl in Damascus este însă diferit. Aici nu putem vorbi de ascunderea unei identităţi ci de asumarea publică şi vocală a unei alteia. Motivele mărturisite de MacMaster pentru acţiunile sale     s-au axat în principal pe dorinţa de a face vizibilă situaţia unei comunităţi marginalizate din Siria, de a atrage atenţia lumii asupra dificultăţilor cu care aceasta se confruntă. Dar în ce măsură sunt aceste intenţii altfel altruiste o scuză plauzibilă? Este asumarea altei voci un exerciţiu de reprezentare viabil? Răspunsul comunităţii LGBT a fost un răsunător NU, atât din punct de vedere ideatic cât şi foarte pragmatic. Pe de-o parte, abuzul lui MacMaster, pe cât de virtual în formă, a fost pe atât de real în consecinţe. Nenumăraţi oameni – bloggeri, activişti, jurnalişti – au fost puşi în mişcare pentru a susţine cauza Aminei şi, mai târziu, pentru a o proteja de autorităţile siriene care o arestaseră. S-au constituit petiţii online iar cele mai mari agenţii de ştiri au folosit cazul Aminei ca exemplu pentru acţiunile reprehensibile ale statului sirian. Mai mult decât atât, activişti din interiorul Siriei au început să investigheze dispariţia femeii, punându-şi în mod cât se poate de real propria libertate sub ameninţare.

În ceea ce priveşte problema reprezentării, vocile ce s-au ridicat ca urmare a publicizării identităţii reale a autorului au subliniat modul în care faptele sale au reuşit să submineze eforturile reale ale bloggerilor şi activiştilor din Siria de a expune abuzurile existente. Cu toate bunele sale intenţii, asumarea unei alte identităţi a fost vazută ca un afront la pericolele la care se supun adevăratele victime ale intoleranţei din Siria în viaţa de zi cu zi ca persoane non-grata şi ca o negare a dreptului lor de a fi auzite.

O altă temă ridicată în această dezbatere a fost aceea a autenticităţii. În ce măsură mai este în mediul online, cel atât de dis-mebodied şi dis-embedded, autenticitatea asociată cu realitatea? În acest caz, măsura a fost mare. Vocea lui MacMaster a reprezentat o insultă tocmai prin aceea că nu a fost una reală, oricât de bine documentată şi oricât de fidelă circumstanţelor siriene.  Conţinutul blog-ului său, considerat autentic şi plauzibil de către toţii citiorii, inclusiv de către cei aflaţi în aceaşi situaţie ca Amina Arraf, şi-a pierdut valoarea doar în momentul în care autenticitatea experienţei, echivalată cu caracterul său real, a fost subminată.

Şi atunci, este foarte posibil ca pe Internet nimeni să nu ştie că eşti câine. Dar în momentul în care vei vorbi cu voce de pisică, fii sigur că va conta!



Tamara Băleanu este cercetător în cadrul Centrului de Cercetare şi Consultanţă în Domeniu Culturii (CCCDC). Este absolventă a unui program de master în sociologie cu accent pe studii new media la London School of Economics and Political Science.


Copyright PR Romania, toate drepturile rezervate
Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP