08122021

Back Eşti aici:Home Articole Jurnalism Pupile dilatate de groază

Pupile dilatate de groază

Pin It
franz_meyerGlobaleză în loc de germană: jurnaliştii sunt îndrăgostiţi nebuneşte de apocalipsă - acum apocalipsa se joacă cu ei. Intelectual şi emoţional - aşa ar trebui să funcţioneze jurnalismul, este de părere Frank A. Meyer, editor şef la Ringier şi prezentator al emisiunii Vis-à-vis (3sat).
Despre ce ne place cel mai mult să vorbim? Cel mai mult ne place să vorbim despre punctele noastre sensibile. Pentru că ne simţim ameninţaţi: de newsroom, de online, de free content - mai ales în ultimul timp vorbim despre lucruri care nu au nimic de-a face cu bunul şi bătrânul jurnalism. Şi unde vorbim despre toate acestea? În workshopuri, paneluri, brainstorming-uri: despre viitorul meseriei noastre - despre criza meseriei noastre.

Savanţii media au pus stăpânire pe meseria noastră. După caz ei anunţă schimbări fundamentale sau grabnicul sfârşit al ziarului tipărit. Noi ne uităm cu pupilele dilatate de frică înspre nasurile lor profesorale - şi credem ce ne spun. Jurnaliştii sunt înnebuniţi după apocalipsă, s-ar juca în fiecare zi, la orice oră cu ea, de la schimbarea climatică, la tsunami, la gripa porcină. Acum apocalipsa se joacă cu noi.

Escadrile de serviete


A trebuit să suportăm escadrilele de serviete ale controller-ilor şi consultanţilor, care ne-au explicat cu ajutorul flipchart-urilor, overhead projections şi PowerPoints că ar trebui să producem content for people, dar că per page-ul este încă prea scump, de aceea trebuie să aibă loc un relaunch. Mesagerii noii ere, şcoliţi la Boston şi St. Gallen, licenţiaţi în obscurantism economic ne predicau sanctitatea consumer-ului.

Aceşti executivi ai noii puteri - care pot fi văzuţi în distanţa lor faţă de oameni în filmul Up in the Air cu George Clooney - ne-au mai furat şi limba cu ajutorul powertalk: germana. Muţi de uimire, ne-am dat bătuţi. Da, acum vorbim şi noi globaleza. Dă bine la fiecare session, la fiecare convention, care are ca subiect dispariţia noastră. În cele din urmă suntem cel puţin într-un punct jurnalişti de şcoală veche: ne impresionează întotdeauna cel mai mult ceea ce este mainstream. Dar trecutul recent ne învaţă: cine îşi pierde prea tare inima în mainstream, îşi pierde capacitatea de a privi ce se întâmplă de fapt.

"It's the journalism, stupid!"


Finanţele ne-au dat un exemplu. trebuie să îl urmăm? Nu. Pentru că este vorba de ceva, de care ar fi trebuit de fapt să fi auzit: este vorba despre jurnalism. Sau, pentru o mai bună înţelegere, pe globaleză şi liber interpretat după Bill Clinton: "It's the journalism, stupid!".

Numai - ce e aia: jurnalism? Este cultura limbii, căreia noi îi servim cu pasiune. Este credinţa în puterea vorbei ca alfa şi omega a meseriei noastre. Bineînţeles nu limba ca şi ambalaj, nu vorbirea de dragul vorbirii, ci vorba care oferă clarificare. Termenul de iluminare este însă depăşit.

Un om periculos, imprevizibil


Spiritul timpului ascultă de termenul de client, nu de cel de cetăţean. Şi noi jurnaliştii ne-am axat pe consumer - consumatorul în locul cititorului. Cititorul, acesta era cetăţeanul. Un om imprevizibil, chiar periculos în timpurile controlling-ului total. A-i oferi cititorului, cetăţeanului o voce - asta este, ar fi, asta a fost competenţa noastră de bază. Puterea cetăţenească se bazează pe acest serviciu zilnic şi cotidian: ca noi jurnaliştii să oferim un instrument pentru clarificarea lucrurilor. Ca el să poate fi mai mult decât un consumator.

De aceea cuvântul ieşit din uz al iluminării este termenul potrivit pentru această perioadă. Pentru că rimează cu jurnalism. Dacă însă jurnalismul va avea din nou vreo legătură cu iluminarea, atunci ar trebui să ne întoarcem la meşteşugul nostru: lupta cu cuvântul, cu limba, cu povestea, cu reportajul, interviul, comentariul, eseul. Trebuie să fim războinici, unii care luptă cu pasiune: pentru jurnalismul nostru.

Redactorii şefi trebuie să lupte


Şi redactorii şefi trebuie să redevină luptători: să lupte pentru cea mai bună documentare, cei mai buni scriitori, cei mai buni reporteri, cei mai buni editorialişti. Ei trebuie să lupte - şi să se îngrijească, prin critică şi laudă, trezire şi calmare, cerere şi entuziasm. Asta trebuie să facă ai noştri redactori şefi. Nimic altceva.

Workshop-ul lor este redacţia, panel-ul lor este redacţia, convention-ul lor este redacţia. Ei nu au timp pentru meeting-uri cu controller-i şi consultanţi. Este asta o nostalgie a timpurilor de mult apuse, când redactorul şef reformula seara târziu ultimul text, formula ultima ştire bombă şi în cele din urmă se ducea la cârciumă cu ultimii colegi - pentru a discuta despre ziarul de mâine?

Redacţia este un club


Totul a trecut şi am uitat? Nu, aşa funcţionează jurnalismul real: intelectual şi emoţional, narcisist şi altruist, libertin şi autoritar, de multe ori haotic. Redacţia este un club, care modelează societatea prin poveşti din propriile rânduri, şi o face prin aceasta demnă de citit, de experimentat, recognoscibilă şi maleabilă. Jurnaliştii sunt meşteşugari ai gândului, care nasc în fiecare zi poveşti din realitate - şi scriu astfel istoria cotidiană.

Aşa - şi nu altfel - funcţionează economia noastră reală: jurnalismul. El  este opusul managementului. Ce se întâmplă, când economia reală este afectată, ne-a arătat criza financiară globală. Nu ar trebui să învăţăm din cele întâmplate? A venit din nou timpul jurnalismului!


Frank. A. Meyer este editor şef la Ringier şi prezentator al emisiunii Vis-à-vis (3sat).
În original Wozu noch Journalismus? Schreckgeweitete Augen, publicat în Süddeutsche Zeitung în data de 3 Mai 2010. Reprodus cu acordul redacţiei germane PR Journal şi al autorului. Traducere Casa de Traduceri. Copyright PR Romania pentru versiunea în limba română.
Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central    GFPR new logo web            logo SMP          chapter4 logoSigla Action Global Communications web dccom LOGO nou siteGMP logo 2        Logo ThePublicAdvisors  logo oxygen site