06122021

Back Eşti aici:Home Articole Jurnalism Filosof şi câine de vânătoare

Filosof şi câine de vânătoare

Pin It

hans_leyendeckerÎn toate discuţiile despre viitorul jurnalismului se uită întotdeauna publicul. Totuşi, jurnaliştii nu trebuie să se orienteze prea mult după aşteptările acestuia. Un lucru dificil.

"Adâncă este fântâna trecutului. Să o numim fără fund?" Astfel începe Thomas Mann romanul Joseph şi fraţii săi, în care tratează povestea mai-marilor tribului. Fiecare dintre noi are astăzi propria fântână. Apa curge din perete - cele mai noi ştiri, care erau povestite înainte la fântâna satului, vin acum din canalele radio şi TV sau de la ziar. Însă râurile învolburate de imagini, care îl inundă zilnic pe individ, îngroapă în mod ciudat de multe ori informaţii.

Toate nimicurile, toate lucrurile posibile şi detaliile sunt diseminate pe cât posibil fără tabu-uri către oameni. "Colportajul înlocuieşte reportajul şi căutarea senzaţionalului şi exclusivitatea determină afacerea de zi cu zi", a spus odată fostul preşedinte german Johannes Rau. La urechi ne ajunge un zgomot de fond compus din cuvinte şi sunete, care compensează lipsa de conţinut prin agresivitate. Totul este zgomotos, atât de zgomotos încât nu poate fi ignorat.

Informare documentată şi completă


La ce ne mai trebuie deci jurnalism? Pentru că în tot zgomotul ăsta cineva trebuie să separe lucrurile importante de cele neimportante, cele interesante de lucrurile comune. A fi independent, a-l informa documentat şi complet pe cetăţean, a-i oferi orientare într-o lume din ce în ce mai confuză - toate acestea sunt sarcini ale jurnalismului. Informaţiile verificabile de relevanţă pentru societate trebuie livrate de către specialişti, a căror autoritate se bazează pe cunoştinţe şi putere de discernământ. Curiozitate şi răbdare, independenţă şi cunoştinţe şi bineînţeles rezistenţă fac parte din dotare.

Când Henri Nannen a fost întrebat de un reporter NDR, dacă "ar scrie pentru Lieschen Müller", fondatorul Stern a răspuns: "Eu sunt Lieschen Müller". Nannen a fost un jurnalist perfecţionist. El dorea să ştie ce este real, şi dacă o parte a publicului înclinată spre prejudecăţi nu vroia să îl urmeze, asta era deja o recunoaştere pentru el.

Acceptă publicul căutarea adevărului?


La toate întrebările despre condiţiile pentru un jurnalism de calitate publicul este scos din calcul. Acceptă spectatorul, ascultătorul, cititorul de fapt dubiul sau vrea numai să-i  fie confirmate bănuielile lui (cum se întâmplă foarte des)? "Ăla scrie ce gândesc eu - om bun." Scrie cineva doar ca să placă? Acceptă publicul căutarea adevărului, dacă rezultatul este în contradicţie cu propriile prejudecăţi?

Cine vrea să audă chestii noi?


Şi ce se întâmplă de exemplu, când la descoperirea unui caz serios a dispărut stimulul noutăţii? Cazul poate face vâlvă, însă pentru a explica faptul şi evoluţia lui, ceea ce s-a spus şi scris deja trebuie eventual prezentat încă odată pe scurt. Dispoziţia publicului este atunci în pericol de a se schimba radical: Nu din nou! Mai are omul şi alte interese. Experienţa după mai bine de trei decenii în această meserie este: Nu este uşor să găseşti oameni care au ceva nou de spus. Este însă mult mai greu să găseşti oameni care doresc să audă ceva nou.

De la un ziar bun de exemplu trebuie să te aştepţi să nu se orienteze prea mult după aşteptările cititorilor. Democraţia are nevoie de contradicţie, mediile nu trebuie doar să prezinte ce le place oamenilor. Discursul îşi are locul în ziar. Cine caută comunitate, să se ducă la biserică.

Jurnaliştii trebuie să ardă


Cu toate acestea rămâne în sarcina jurnalistului să întărească puterea de discernământ a cetăţenilor ca avocat al acestora. Liniile recognoscibile şi rezistenţa rentează. Dacă jurnaliştii nu vor să fie doar simpli nebuni, ei trebuie să ardă.

Un bun jurnalist este nemulţumit. Nimeni, care este total mulţumit, nu este capabil să scrie. Nimeni, care este pe deplin împăcat cu realitatea, nu va deveni un jurnalist bun. "Cei puternici trebuie să ştie, că acolo afară îi controlează cineva", a spus cel mai important jurnalist de investigaţie Seymour Hersh, născut în 1937, când a fost întrebat, de ce nu oboseşte niciodată. În spatele acestui răspuns se află constatarea nespusă, că acolo înăuntru puterea este controlată prea puţin. Hersh este un fel de Sisif al democraţiei.

Scriitorul Hans Magnus Enzensberger a atras atenţia că acel Sisif era mai mult decât un outsider, care într-un tragism supradimensionat împingea un bolovan în sus pe un munte. Enzensberger îl numeşte pe Sisif o "figură cotidiană" - foarte deştept, un pic şmecher, fără a fi filosof.

Cetăţeanul însă, indiferent dacă este plin de prejudecăţi sau deschis, îşi imaginează de cele mai multe ori un jurnalist bun drept un amestec dintre un filosof şi un câine de vânătoare, care este în căutarea adevărului etern.

Statistici despre ştiri exclusive


Democraţia se bazează pe procesele publice ale formării voinţei şi deciziei. Întrebarea centrală este, cum tratează mediile rolul lor de intermediari dintre economie, politică şi public şi cu rolul lor de critici şi controlori. Răspunsul la aceste întrebări este de ani buni: tocmai nu atât de autonom şi competent cum ar corespunde idealului comunicării politice în orânduirea societăţii noastre.

La nivel mondial există o concurenţă pentru senzaţie şi dezvăluiri. Trăim astăzi într-un prezent continuu - fără trecut, fără viitor.

Permanent este lansată o nouă temă prin satul global. Sunt turme întregi şi devin din ce în ce mai multe. Pare pentru mulţi de dorit ca subiectele să fie tratate încă de timpuriu, să stârnească zarvă prin comunicare. Comunicare care are grijă ca propriul canal, propriul ziar să fie citat de către alte ziare. Se fac statistici despre mediile care publică cele mai multe ştiri exclusive. Din păcate nu se fac statistici despre câte dintre aceste ştiri sunt reciclate sau false.

Acuzaţii din calcule carieristice


Este adevărat că generalizările sunt întotdeauna greşite, însă există cele mai mari complicităţi între politicieni, lideri economici, sportivi, vedete din entertainment şi jurnalişti. Acestea se întind de la acuzaţii reciproce făcute din calcule caracteristice până la instrumentalizări reciproce în scopuri proprii. Nu trebuie să fie întotdeauna bani la mijloc. Jurnalistul Kurt Tucholsky a constatat: "Jurnalistul german nu trebuie mituit. El este mândru să fie invitat, el este deja mulţumit când este tratat ca o autoritate."

Există multe registre ale mitei şi ale mituirii în jurnalism. Simbioza strânsă în care mulţi jurnalişti de călătorie şi agenţii de turism trăiesc de decenii, este un subiect permanent pentru seminariile jurnalistice. În momentul în care editurile se lasă invitate de către hotelieri, companii de zbor sau companii de turism în voiaje costisitoare, este greu să rămâi obiectiv. Cine vrea să se întoarcă, nu poate decât să fie drăguţ.

Îndoparea secretă de la companii


Unele companii îi lasă pe jurnaliştii economici să le scrie discursurile pentru adunarea generală a acţionarilor, despre care vor relata aceiaşi jurnalişti. Redactori cu experienţă oferă managerilor de top sfaturi la seminarii, cum se pot apăra de jurnalişti. Contribuţiile din redacţii se dovedesc a fi de multe ori publicitate pură. Cine laudă produse ale industriei farmaceutice în presa de scandal, poate conta câteodată pe onorarii suplimentare cu cinci cifre.

Jurnalismul de calitate este scump. Cine plăteşte unui jurnalist freelancer, care trăieşte din proiecte, 150 de Euro pentru o relatare mai mare, nu trebuie să se mire dacă colegul va fi foarte liber şi mai pune ceva deoparte şi de la companii. Corupţia poate fi într-un sens dublu figurat imanentă sistemului.

Analiză critică la rece


Deci: La ce ne mai trebuie jurnalism?

De aceea:

Pentru că cineva a învăţat să se uite exact, să asculte atent, pentru a putea determina în lucrurile aparent neimportante esenţialul.

Pentru că un reporter bun are atâta distanţă faţă de propria persoană, încât să fie primul dintre cei mai critici cititori ai săi.

Pentru că executivul, legislativul şi justiţia dau greş nu de puţine ori şi o a patra putere trebuie să intervină, când celelalte trei eşuează.

Pentru că ceea ce este descris în cărţile la modă drept "înţelepciunea celor mulţi" nu este de multe ori decât un conglomerat de prejudecăţi şi pentru că cineva din exterior poate fi un far călăuzitor. Un far călăuzitor nu este în cele mai multe cazuri ţinta marinarului, ci îl ajută pe acesta să găsească drumul.

Pentru că Internetul a declanşat o revoluţie în comunicare care trebuie însoţită de înţelegerea evenimentelor şi profesionalism.

Pentru că multitudinea informaţiilor şi prelucrarea datelor trebuie aduse într-un raport rezonabil.

Pentru că există în continuare o nevoie de orientare.

Pentru că jurnalismul este mai mult decât o înşiruire de mode superficiale.

Pentru că jurnalismul este o profesie.

Pentru că jurnalismul nu este doar o afacere.



Hans Leyendecker, 60 de ani, conduce resortul de "documentare investigativă" la Süddeutsche Zeitung. Înainte de această funcţie a lucrat din 1979 până în 1997 pentru Spiegel şi a dezvăluit printre altele afacerea Flick. Pentru activitatea sa a primit numeroase premii, printre altele premiul cetăţeanului Gustav-Heinemann şi premiul Erich Fromm.


În original Wozu noch Journalismus? Philosoph und Spürhund, publicat în Süddeutsche Zeitung în data de 31 Mai 2010. Reprodus cu acordul redacţiei germane PR Journal şi al autorului. Traducere Casa de Traduceri. Copyright 2010 PR Romania pentru versiunea în limba română.

Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central    GFPR new logo web            logo SMP          chapter4 logoSigla Action Global Communications web dccom LOGO nou siteGMP logo 2        Logo ThePublicAdvisors  logo oxygen site