13082020

Back Eşti aici:Home Articole Jurnalism Să aduci în lumina reflectoarelor povestea unor eroi anonimi, persoane cu dizabilități care au mereu ceva de oferit, nu de cerut, face parte din jurnalismul constructiv de care e mare nevoie

Să aduci în lumina reflectoarelor povestea unor eroi anonimi, persoane cu dizabilități care au mereu ceva de oferit, nu de cerut, face parte din jurnalismul constructiv de care e mare nevoie

Pin It

Daniela Palade Teodorescu

În numeroase rânduri, în calitate de redactor șef al revistei Avantaje, timp de 20 de ani, am scris reportaje inspiraționale despre persoane care, deși imobilizate în scaunul cu rotile, sunt poate mult mai cu picioarele pe pământ decât majoritatea celorlalți, privilegiații care stăm la propriu pe picioarele noastre și ne văicărim din orice. Sunt printre cele mai demne și verticale persoane pe care le știu, deși verticalitatea lor fizică e pusă la grea încercare.

Le-am adus în lumina reflectoarelor, le-am pus pe coperta revistei, le-am premiat la Gala Femeia Anului, la categoria Inițiativă în Sprijinul Semenilor. Nu a fost deloc simplu să treci de reticența celor din jur – nu mai existaseră precedente, publicul nu era obișnuit cu astfel de imagini.

Era mereu vocea care spunea „dar dacă?!...”, „și ce-o să creadă despre…?”. Am avut noroc să am susținerea echipei și a unor publisheri deschiși la minte. A fost un experiment curajos, care a deschis o nouă perspectivă asupra felului în care sunt priviți oamenii cu dizabilități – perspectiva normalității, a unui exemplu de jurnalism constructiv, „with a touch of glamour” pe care o poate da o revistă glossy, dar și șansa de a deveni o voce pentru semenii lor care trec prin situații similare. Sunt câteva nume care au devenit portavoce pentru comunitate – Monica Radu, Lilia Mîndru, Ecaterina Ani Jager, Adriana Elena Boruna, Magda Coman. Și câteva nume ale unor celebrități care au ales să se implice în demersul nostru și să îl dezvolte – Andreea Marin, Iuliana Tudor, Irina Păcurariu.

O altă premieră a fost să scriem despre supraviețuitoarele flagelului național numit violență domestică și ale unui alt dușman din umbră – cancerul de sân. De multe ori în tandem. Și am scris asumat, cu nume-prenume reale și fotografii ale unor eroine-anonime curajoase care au înțeles că exemplul lor poate fi de folos pentru a arăta că există speranță celor care trec prin aceeași suferință fizică și emoțională.

Cel mai complex demers a fost primul testimonial de violență domestică scris de o cititoare a revistei, care ulterior a fost publicat la Editura Amaltea. „Povestea unei supraviețuitoare”, scrisă de Eleonora Pokola, din Cluj Napoca, relatează povestea ieșirii din iadul violenței domestice, traversată în paralel cu experiența unui cancer de sân.

Aceste persoane cu dizabilități sunt printre cele mai curajoase, tenace, deștepte, independente, înțelepte și pozitive – și atât de evident, frumoase! – persoane pe care le cunosc. De câte ori îmi e greu, ma gândesc la ele și îmi spun că dacă ele pot înfrunta atât de demn provocările vieții, atunci e musai să pot și eu. După ce le cunoști, nu poți să te mai plângi de toate nimicurile, că devii ridicol. Nu încetez să mă minunez de forța lor interioară, de capacitatea  lor de a-și rescrie viața, de a se reinventa în urma unor experiențe dintre cele mai dure.

Într-o țară europeană, cum este România, se întâmplă des ca astfel de persoane să fie ignorate sau discriminate. Puțini reușesc să depășească faza de milă și să treacă la nivelul superior de compasiune și să își activeze capacitatea de a-i vedea ca fiind persoane care au ceva important de oferit, nu de cerut – ca modele de urmat, nu cerșetori de evitat.

Speranța vine din partea societății civile, a mediei responsabile, a formatorilor de opinie, a influencerilor, a decidenților, a angajatorilor și antreprenorilor cu un înalt grad de conștiință civică. Modelele incluzive promovate arată oameni cărora le pasă, care se implică autentic dincolo de statute, regulamente interioare, cote și alte cifre impuse.

Vorbesc și din perspectiva de redactor șef al Revistei Cariere, timp de doi ani, și de faptul că zilnic am scris despre leadership, fața umană a afacerilor, inovatori sociali și felul în care implicarea civică poate schimba lumea în bine. Despre criza de talente, fluctuația de personal ajunsă la cote maxime, de problemele de retenție a personalului în organizații. Despre o resursă umană încă nevalorificată la adevăratul său potențial – cea a persoanelor cu dizabilități - și atu-urile lor: responsabilitate, dedicație, dorință de confirmare, loialitate, hotărâre, empatie.

Despre abilitățile transformaționale ale persoanelor cu dizabilități. Cele mai prețioase resurse în resursele umane de azi, aflate sub imperiul VUCAD – volatilitate, incertitudine, complexitate, ambiguitate – sunt nu școlile absolvite, diplomele și masterele, ci abilitățile de transformare, de învățare continuă și reziliență.

Despre bune practici din organizații referitoare la incluziunea persoanelor cu dizabilități, despre obstacole, provocări întâlnite în implementarea integrării acestor persoane la locul de muncă.

În cadrul procesului de selecție, recrutare și la interviu, este important să știm să privim în trecutul candidatului pentru a identifica acele elemente care pot prezice o atitudine transformațională în viitor. Sau să fii capabil să identifici dacă acea persoană a dovedit aptitudini transformaționale în trecut. Iar asta nu ține de nivelul profesional al omului, aceste aptitudini se pot manifesta în orice context – omul poate acționa transformațional în calitate de contribuitor individual, în calitate de lider, ca elev, ca student, sau în viața personală.

Sunt noțiuni calitative importante, în zilele noastre este vital să ai aceste soft skills. În condițiile în care meseriile viitorului vor fi tot mai diferite de ceea ce știam noi și ne vom schimba de câteva zeci de ori jobul, aceste abilități vor avea din ce în ce mai mare importanță.

Depinde de noi ca acești oameni talentați să fie văzuți,  valorizați, să aibă succese profesionale, să se bucure de aprecierea celor din jur, să se simtă utili. Pentru toate acestea au nevoie de încurajarea mass media și de sprijinul jurnaliștilor.

Capacitatea lor e potențată de voință și întelegerea celor din jur. Așadar, dacă ești jurnalist, pune-i în lumina corectă. Dacă ești parte din familie, încurajează-i să fie autonomi și să muncească pentru a se putea întreține singuri. Dacă le ești coleg, vecin, simplu trecător, deschide-ți mintea si inima și întinde-le o mână prietenoasă. Dacă ești angajator, deschide-ți mintea și ușile organizației către ei. Ai atât de multe de învățat de la ei! Dacă ești decident într-o instituție, aplică legea în privința accesibilizării, iaar dacă ești și mai sus, legiuitor, parlamentar, politician, fii atent la ceea ce promovează ONG-urile de profil și dezvoltă inițiative legislative menite să transforme în bine viața acestor persoane.

Vă invit să-i privim pe cei cu dizabilități altfel decat am făcut-o – cu milă, îngăduință și condescendență. Schimbați-vă perspectiva și îndreptați-vă atenția spre ceea ce pot face, spre capabilitățile lor, nu spre ceea ce îi face diferiți; uitați-vă la ceea ce au ei de oferit și nu la ceea ce credeți voi că puteți oferi.  Priviți-i ca pe modele de urmat, nu cerșetori de evitat.


Jurnalist, trainer, formator de opinie, activist social (când mai rămâne timp), co-autor al unor cărți de istorii orale, director editorial pentru Tudor Communication.

După 20 de ani de presă glossy pentru femei și doi ani de presă de leadership și cultură antreprenorială, Daniela Palade Teodorescu a vrut să vădă cum e realitatea din perspectiva de PR. Unii îi spun „cealaltă parte a baricadei”, ea o vede doar ca pe o altă fațetă, extrem de complexă, ce-i drept, a procesului de comunicare.

A pornit de la pionierat în presa glossy, cu pager și valiza pregătită pentru tipografie, și a traversat toate etapele până la ceea ce trăim cu toții azi.

În aproape 25 de ani de jurnalism 2.0, 3.0, 4.0, a învățat că axul fundamental al comunicării, PR-ului și brandingului personal este autenticitatea. Asta dă diferența dintre o poveste de succes și o poveste de valoare. Ajungi greu la ea, și ca trăitor și ca intervievator. A învățat acest lucru de la eroii anonimi pe care i-am adus în lumina reflectoarelor, de la persoanele publice, de la liderii, antreprenorii și managerii despre care am scris în toți acești ani, dar mai ales de la persoanele cu dizabilități pe care le-a promovat în premieră în România, de acum 20 de ani. Pentru că un singur lucru a rămas constant – poveștile și oamenii care le trăiesc și le animă.

Pin It

Parteneri

 Logo Vodafone       BT Logo Aliniat Central               logo oxygen site