26112022

Back Eşti aici:Home Articole Concepte de baza Retrospectiva Romanian PR Week 2009 – Relatiile publice: probleme din prezent, provocari din viitor

Retrospectiva Romanian PR Week 2009 – Relatiile publice: probleme din prezent, provocari din viitor

Pin It

adina_tudorAnul acesta, Congresul Romanian PR Week 2009 a fost un punct de plecare pentru două demersuri, strâns legate unul de celălalt. Primul ar fi analiza problemelor actuale ale domeniului relaţiilor publice şi căutarea unor soluţii pentru a le depăşi. Cu toate că istoria domeniului poate fi considerată scurtă comparativ cu cea a altor ştiinţe, în cele câteva decenii de existenţă, relaţiile publice au atins un grad de dezvoltare care le transformă dintr-o simplă practică într-o adevărată disciplină, disciplină care se confruntă în prezent cu probleme extrem de importante. Etica este una dintre acestea, influenţa puternică a noilor tehnologii este o alta, iar exemplele nu se opresc aici. Pentru fiecare dintre ele trebuie găsite soluţii, astfel încât relaţiile publice să îşi continue evoluţia.

Cel de-al doilea demers presupune tocmai descoperirea provocărilor din viitorul domeniului. Care este următorul pas pe care trebuie să îl facă relaţiile publice? Cum vom depăşi consecinţele crizei cu ajutorul PR-ului? Ce mecanisme de lobby există în România şi cum ar putea fi corelate cu cele din cadrul Uniunii Europene? Care sunt consecinţele Web 2.0 asupra practicilor? Acestea sunt doar câteva din întrebările cărora dezbaterile au încercat să le găsească răspunsuri.

Relaţiile publice. Quo vadis?

Orice criză reprezintă o oportunitate. Această veche zicală chinezească a fost enunţată de Thomas Achelis la începutul dezbaterilor, cu scopul de a aduce în prim plan contextul internaţional instabil din punct de vedere economic, situaţie nedepăşită încă. Această criză economică a fost de fapt o criză a încrederii: a apărut neîncrederea în bănci şi instituţii, dar mai ales neîncrederea în sistemul politic şi în liderii politici. Iar relaţiile publice trebuie să joace un rol foarte important în recâştigarea acestei încrederi, prin profesionalism, abilitate şi dedicaţie.

Pentru a ne vedea viitorul, trebuie să privim mai întâi în trecut. Aceasta a fost ideea în jurul căreia s-a concentrat intervenţia lui Tony Meehan din cadrul primului panel. În România, relaţiile publice au apărut abia acum 20 de ani, dar adevărata evoluţie a început cu aproximativ 10 ani în urmă. Încă din primele sale faze, domeniul a fost supus influenţelor comunicării globale şi a revoluţiei tehnologice şi a trebuit să facă faţă unei perspective globale. În acelaşi timp, a trebuit să facă faţă şi presiunii factorilor interni: transformările sociale şi economice de după revoluţie şi trecerea de la comunism la democraţie, de la izolare la deschidere faţă de lumea occidentală. Toate acestea au definit anumite trăsături ale relaţiilor publice româneşti, pe care trebuie să le cunoaştem şi de care trebuie să ţinem cont atunci când încercăm să conturăm viitorul PR-ului şi provocările cărora trebuie să le facă faţă. Cheia este să ne educăm continuu, să ţinem pasul cu aceste realităţi schimbătoare, altfel vom pierde oportunităţile.

Fiecare companie este o companie media, pentru că fiecare produce conţinut pentru publicurile sale. Eliza Rogalski însă continuă ideea: acest conţinut trebuie să fie relevant pentru consumatori. Organizaţiile trebuie întotdeauna să ştie cine poate fi interesat de poveştile lor, iar relaţiile trebuie să devină conversaţii, să depăşească nivelul unei comunicări unilaterale sau al uneia bilaterale asimetrice, pentru că oamenii deja nu mai au încredere în instituţii, ci în alţi oameni la fel ca ei. Problema se extinde însă şi la un alt nivel, pentru că, la rândul lor, aceşti consumatori sunt fiecare o „companie media”. Şi ei produc conţinut: au bloguri pe care îşi scriu opiniile, emit păreri atunci când se întâlnesc cu alţi indivizi şi adesea deţin şi împărtăşesc informaţii pe care mulţi alţii nu le cunosc. Cu alte cuvinte, deja nu mai are importanţă „cine” este emiţătorul, ci „ce” anume spune el, iar această situaţie a fost accentuată în ultimii ani de dezvoltarea incredibilă a noilor tehnologii.

În această situaţie, cel mai important pentru companii este să fie relevante pentru consumatorii lor şi să încerce să se folosească de platforme neconvenţionale de comunicare. Chiar dacă par a fi un fel de „infotaiment” care nu se pretează la comunicarea corporate, ele pot fi un real succes, chiar dacă abordează mediul de business, aşa cum a demonstrat platforma online Everybody’s Business a lui Microsoft. În cadrul acesteia, micile companii sunt reunite într-o comunitate, lucru care contribuie, de altfel, la întărirea unor sentimente de securitate şi solidaritate, în acest context economic instabil în care cele mai multe probleme le au IMM-urile. Ideea că o platformă de comunicare inovatoare este ceva mult prea scump şi care nu aduce rezultate este una greşită: compania Jones Soda a devenit atât de populară tocmai datorită site-ului prin intermediul căruia consumatorii sunt implicaţi în crearea produselor. O altă prejudecată este să considerăm că doar online-ul este un mediu propice pentru astfel de platforme. Falsitatea acestei idei este demonstrată de Jeans TV, un post de televiziune din Brazilia creat de o marcă naţională de blue jeans. Mai mult decât atât, astfel de metode neconvenţionale pot aduce profit (un bun exemplu îl reprezintă QR Code-ul din Japonia) şi chiar dacă la prima vedere nu par să aibă legătură cu PR-ul, de fapt contribuie extrem de mult la stabilirea unor legături mai puternice între branduri şi consumatori.

Viitorul relaţiilor publice este strâns legat de funcţia lor de management. Specialistul de PR trebuie să facă parte din consiliul de conducere şi să îşi spună cuvântul la luarea fiecărei decizii organizaţionale. Chiar dacă viziunea lui Horst Avenarius este încă un ideal, aceasta trebuie să fie direcţia către care să se îndrepte domeniul. De altfel, această perspectivă este împărtăşită şi de alţi specialişti şi profesionişti în domeniu, adepţi ai paradigmei managementului strategic definită de James Grunig. El susţine faptul că cea mai puternică tendinţă în relaţiile publice astăzi este evoluţia lor către un rol managerial strategic. În opinia sa, directorii de relaţii publice trebuie să se implice în luarea deciziilor manageriale şi trebuie să identifice consecinţele  acestor decizii pentru publicurile organizaţionale.

Relaţiile publice ca parte importantă din procesul luării deciziilor manageriale reprezintă însă doar una dintre direcţiile către care se îndreaptă domeniul, în opinia Crenguţei Roşu. La fel de importante sunt transformarea profesiei impusă mai ales de noile tehnologii şi de contextele actuale, precum şi necesitatea de a gândi global şi de a acţiona local. Interesul pentru intervenţia şi proiectele care să aibă relevanţă locală se manifestă în cazul multinaţionalelor abia după anii 2000, până în acel moment acestea limitându-se la identităţile lor globale şi neacordând importanţă problemelor regionale. De altfel, după anii 2000, procesul de globalizare devine mai lent, comparativ cu perioada postbelică, deoarece se axează pe latura socială şi pe perspective culturale.

Elementele esenţiale care trebuie să definească profesia de relaţii publice, acum şi în viitor, pot fi cuprinse într-un acronim, explicat de Corneliu Cojocaru: ETHICS – Education, Transparency, Honesty, Information, Cooperation, Sustainability. Pentru succesul programelor de relaţii publice nu este suficient să avem în vedere aceste caracteristici, ci şi să cunoaştem foarte bine realităţile şi să răspundem provocărilor definite de ele. În prezent, în contextele generate de criză, organizaţiile au nevoie să comunice, iar publicurile au nevoie să afle informaţii despre acestea. Însă cele mai citite ziare rămân în continuare tabloidele, iar astfel de media acordă extrem de puţin spaţiu pentru chestiunile care vizează restabilirea încrederii în business. Comunicatorul se găseşte aşadar nevoit să caute alte canale prin care să îşi transmită mesajele către publicuri. O soluţie o reprezintă angajatul companiei, prin intermediul căruia se poate stabili un dialog cu stakeholderii. Dar nu numai resursa umană internă trebuie implicată în acest proces de comunicare şi cooperare: influenţatorii şi liderii de opinie reprezintă alte canale prin care organizaţia poate ajunge la publicurile sale.

Există aşadar patru puncte esenţiale pe care se bazează viitorul relaţiilor publice, enumerate în finalul primului panel de către Thomas Achelis. Un prim element este reprezentat de încredere şi etică. Fără acestea două, relaţiile publice nu pot ajuta la restabilirea relaţiilor de cooperare dintre organizaţii şi publicuri. Cel de-al doilea element este reprezentat de educaţia continuă a profesioniştilor în comunicare. Pentru că realităţile şi contextele sunt într-o continuă schimbare, comunicatorii trebuie să ţină pasul cu ele şi să se adapteze constant. În al treilea rând, comunicarea internă va juca un rol din ce în ce mai important în relaţii publice. În final, comunicarea internaţională trebuie să fie dezvoltată de fiecare organizaţie în parte. Deja nu mai există graniţe în interiorul Uniunii Europene, însuşi faptul că majoritatea legislaţiei din domeniu este formulată la Bruxelles indică contextul internaţional în care ne situăm. Companiile trebuie să facă faţă noilor cerinţe, să acţioneze local şi să gândească global.

Lobby: comunicare, transparenţă şi persuasiune

Conceptul de lobby are în general conotaţii negative, nu numai în România, ci peste tot în lume, fiind asociat cu diverse activităţi ilegale sau privit în general ca ceva suspicios. Cu toate acestea, lobby-ul este de fapt o parte normală a oricărei democraţii, după cum subliniază Guy Burrow, atât timp cât se bazează pe cele două elemente esenţiale: accesul şi transparenţa. Folosit corect, termenul înseamnă, pe scurt, „a încerca să influenţezi”.

Aşadar, prin procesele de lobby, legislaţia este influenţată de către anumite grupuri, în vederea anumitor interese. Dar trebuie avut în vedere în special interesul comunităţilor, binele tuturor celor implicaţi în aceste schimbări. Mugurel Rădulescu descrie etapele luării deciziilor în cadrul acestui proces, iar primul pas atunci când vrei să schimbi ceva într-o industrie este consultarea cu toţi colegii din acea industrie. Un al doilea pas este înţelegerea punctelor de vedere ale tuturor celor implicaţi şi iniţierea discuţiilor cu aceştia pentru a găsi cele mai bune soluţii şi pentru a ajunge la un acord privind rezolvarea problemelor.

În România, activităţile de lobby se află încă într-o etapă de dezvoltare timpurie, lobby-ul nu este suficient de corent încât să poată fi considerat o industrie şi nu există foarte multe asociaţii reprezentative pentru acest domeniu. Una dintre puţinele de acest gen este AmCham, un ONG cu 320 de companii româneşti, americane şi europene asociate, înfiinţat în 1993. Metoda de lucru se bazează pe existenţa unor grupe de lobby specializate pe diverse domenii. Anca Harasim confirmă faptul că aceste grupe sunt flexibile, iar întreaga structură evoluează de la an la an, în funcţie de nevoile apărute. La întâlnirile lunare ale grupurilor participă delegaţi ai companiilor şi se încearcă găsirea unor strategii care pot ajuta industriile pe termen lung.

Există în România şi iniţiative de lobby care nu au pornit din partea unor asociaţii specializate. Un bun exemplu îl reprezintă Guvernul Privat iniţiat de Business Standard, care a adus modificări importante în cadrul legislaţiei româneşti. Andreea Roşca a subliniat faptul că la început, proiectul nu a fost gândit ca o iniţiativă de lobby, ci a fost determinat de contextul naţional al alegerilor uninominale din septembrie 2008, care presupuneau mai multă responsabiliate din partea guvernanţilor, precum şi de cel internaţional al crizei financiare. A apărut astfel necesitatea de a reforma 10 domenii-cheie din spaţiul românesc, domenii care au fost identificate prin mese rotunde şi consultări cu liderii din industrii. Succesul Guvernului Privat se datorează în primul rând comunicării şi transparenţei, dar şi cooperării şi parteneriatului dintre membrii implicaţi în acest proiect.

Comparativ cu cele din spaţiul românesc, procesele de lobby de la nivelul UE sunt însă extrem de bine sistematizate. În contextul european, lobby-ul reprezintă „activităţi întreprinse cu scopul de a influenţa formularea politicilor şi luarea deciziilor în cadrul instituţiilor Uniunii Europene”. Roberto Zangrandi a evidenţiat dimensiunile pe care le ating aceste activităţi în spaţiul Uniunii, unde numai la Bruxelles există peste 15 000 de lobby-işti, 330 de grupuri de interese, 815 federaţii naţionale şi europene, 154 de firme de consultanţă şi 350 de membri ai presei. Din punctul de vedere al reglementării domeniului, au fost demarate recent proceduri de înscriere a lobby-iştilor din cadrul UE. Înscrierea rămâne deocamdată un act voluntar şi, cu toate că ritmul în care aceasta decurge este lent, procedura se dovedeşte a avea rezultate. Astfel, după cinci luni de la demararea proiectului se înscriseseră deja 628 de entităţi, deşi până în acel moment pe listă nu se aflau nici una dintre firmele de consultanţă sau firmele de avocatură care practică activităţi de lobby.

Erwin De Weerdt explică mai îndeaproape acest proces, din prisma utilităţii sale pentru domeniu: prin înscriere, lobby-iştii devin vizibili, iar activităţile întreprinse de aceştia sunt caracterizate de transparenţă. Cu toate acestea, demersul întreprins de UE ridică problema confidenţialităţii, una din principalele cauze pentru care multe entităţi refuză să se înscrie. Lobby-ul este o activitate ce implică influenţarea opiniilor şi este caracterizat de un grad de discreţie. Există aşadar o reticenţă faţă de un astfel de demers transparent, pentru că lobby-iştii preferă adesea să nu se afle pentru cine fac lobby sau ce interese vor să susţină.  

PR 2.0: consecinţele tehnologiei Web 2.0 asupra relaţiilor publice

Evoluţia impresionantă a noilor tehnologii, şi în special a aplicaţiilor din sfera Web 2.0, nu este un fenomen foarte vechi, şi cu siguranţă se află de abia la început. Chiar dacă poate fi dificil în momentul de faţă să evaluăm toate consecinţele sale asupra practicii de relaţii publice, există câteva elemente clare care determină transformări profunde în cadrul domeniului. Viteza de reacţie crescută, chiar necesitatea unor reacţii aproape instantanee, prăbuşirea ierarhiilor convenţionale în care influenţatorii erau cei situaţi pe poziţiile superioare, puterea de decizie a comunităţilor, apariţia bloggerilor sau pericolul suprasaturării informaţionale sunt doar câteva dintre aceste elemente.

Apariţia Internetului ar putea face relaţiile publice să pară inutile, însă Paula Apreutesei susţine necesitatea existenţei acestei profesii: este nevoie de oameni de PR pentru a gestiona în continuare reputaţia organizaţională, pentru a cunoaşte comunităţile online şi a afla ce discută ele, pentru a stabili dialoguri cu acestea. Nu contează cum comunicăm, fie online, fie offline, important este să fim permanent in-line: să ştim ce doresc să afle comunităţile şi să comunicăm continuu cu acestea. Însă aici apare un pericol, subliniat de Orlando Nicoară, cel al suprasaturării informaţionale. Cantitatea de mesaje care ajunge la publicuri astăzi este imensă, dovadă fiind faptul că tot ceea ce a fost produs din punct de vedere al informaţiei până în 2005 este echivalent cu ce s-a produs doar în 2006. Cum fac consumatorii faţă acestui bombardament şi cum mai reuşesc organizaţiile să comunice în acest vacarm informaţional?

Iar aceasta nu este singura problemă majoră întâmpinată de comunicatori astăzi. Viteza de răspuns accelerată deja necesită pre-existenţa unor scenarii pe care practicienii să le poată folosi în diferite cazuri, pentru că nu mai există timp de reacţie. Bobby Voicu sugerează că deja nu mai trebuie să aşteptăm crizele, ci să le declanşăm chiar noi, pentru că altfel vor scăpa de sub control. Bogdana Butnar accentuează ideea în două cuvinte clare: „Move faster!”.

Apar modificări şi în ceea ce priveşte relaţiile dintre publicuri, relaţionişti şi jurnalişti. Cei dintâi deţin puterea în mediul online şi nu mai ţin cont de ierarhii. De aceea, atât Orlando Nicoară, cât şi Iulian Comănescu accentuează importanţa credibilităţii suportului de comunicare, superioară numărului de vizitatori. Mai mult decât atât, Bobby Voicu insistă asupra faptului că între comunităţile online, influenţatori şi practicieni trebuie să existe relaţii puternice bazate pe sinceritate. În mediul online, nu numai că PR-ul începe să se apropie de jurnalism, aşa cum subliniază Iulian Comănescu descriind lanţurile de prosumeri (producer and consumer) prin care circulă informaţiile, ci şi bloggerii sunt extrem de asemănători cu jurnaliştii, iar Ioana Butnar subliniază că omul de PR trebuie să dezvolte acelaşi tip de relaţii profesionale cu ambele categorii de influenţatori.

Prin Web 2.0, un profesionist de relaţii publice are acum la îndemână mai multe posibilităţi de a transmite informaţiile în medii de nişă. Există însă şi mai multe riscuri, cum ar fi apariţia mesajelor neplanificate, pe care Dragoş Stanca consideră că practicienii trebuie să şi le asume, învăţând să răspundă prompt problemelor.

Există aşadar şapte noi reguli ale relaţiilor publice, formulate în cadrul panelului de Ana-Maria David: 1) a atrage indivizii, prin construirea de relaţii bazate pe sinceritate şi formularea de conţinut relevant, 2) a implica indivizii în procesul de comunicare, 3) a comunica integrat în diferite medii, evitând limitarea la un singur tip de platforme, 4) crearea interacţiunii prin asigurarea feedback-ului, 5) furnizarea unui conţinut relevant şi util, 6) oferirea de informaţii complete şi corecte, 7) comunicarea continuă cu publicurile.

Etica în relaţii publice: repere, tendinţe şi controverse

20 de ani de libertate a presei şi de PR în România şi până acum încă nu se realizase nicio cercetare ştiinţifică privind relaţiile dintre practicienii PR şi jurnalişti. Acest lucru poate indica o preocupare redusă deocamdată pentru problemele de etică sau de transparenţă media. În acest an, Institute for Public Relations, în colaborare cu Forum for International Communication, Centrul pentru Jurnalism Independent şi Asociaţia Patronală a Editorilor Locali a întreprins un studiu care vizează tocmai relaţia dintre PR şi media.

Sondajul „Media Transparency and Media Practices in Romania” a fost efectuat online. La cele 67 de întrebări au răspuns în total 127 de practicieni PR şi 66 de jurnalişti, dintre care 122 de femei şi 56 de bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 61 de ani (media de vârstă fiind de 33), variind între 1 an şi 40 de ani de experienţă în domeniile lor. Concret, rata de răspuns a fost de 8,25% pentru jurnalişti (66 din 800) şi de 12,7% pentru specialiştii de PR (127 din 1000). Studii asemănătoare au fost realizate în Polonia (2005), Ucraina (2007), Rusia (2006-2008) şi China (2007-2008), iar Katerina Tsetsura a efectuat o serie de comparaţii cu rezultatele obţinute în aceste ţări.

În urma analizei datelor obţinute, cercetătorii au ajuns la concluzia că există doi factori importanţi care influenţează media româneşti: patronii trusturilor mediatice şi afilierea lor politică. Aceste rezultate sunt de altfel similare cu cele obţinute în Rusia, unde primii doi factori de influenţă ai media sunt patronii trusturilor mediatice şi guvernarea locală, aşadar tot o influenţă de ordin politic. Din perspectiva practicienilor, „cea mai mare influenţă o are conţinutul care vinde. Acesta este strâns legat de afilierea politică, interesele locale şi, câteodată, chiar de interesele personale ale jurnalistului”. Răspunsurile jurnaliştilor subliniază, la rândul lor, culoarea politică a ştirilor: „preşedintele are o influenţă negativă, aducând în media diverse subiecte politice, în funcţie de interesele sale”.

Cercetarea efectuată de Institute for Public Relations dezvăluie şi existenţa unor practici lipsite de transparenţă în cadrul media româneşti. Printre acestea se numără ştiri scrise în schimbul advertisingului, presiuni exercitate de departamentele de advertising asupra redactorilor şi editorilor sau deghizarea materialelor publicitare sub forma unor articole obişnuite. În ceea ce priveşte ultima practică, ea este mai des întâlnită la nivel local şi regional. Mai mult decât atât, la nivel naţional ea pare să se manifeste cu precădere în cazul ziarelor şi al revistelor, în timp ce în spaţiul regional, ea apare şi la nivelul canalelor TV şi de radio.

O altă practică obişnuită în spaţiul românesc este reprezentată de existenţa contractelor de servicii informaţionale, semnate între trusturile media şi organizaţii, 45% dintre respondenţi recunoscând existenţa unor astfel de contracte. Cele mai comune servicii realizate sub un astfel de contract sunt, din perspectiva practicienilor, plasamentul reclamelor, urmate de advertoriale publicate pe site-uri şi monitorizarea media, în timp ce din perspectiva jurnaliştilor, acestea sunt realizarea de articole despre evenimente, participarea la conferinţele de presă şi, de abia pe locul al treilea, plasamentul reclamelor.

Alte rezultate ale sondajului indică faptul că, în România, a primi plăţi directe sau indirecte este considerată a fi o practică normală, dar în niciun caz etică sau profesională. De asemenea, nu pare să existe un acord între practicieni şi jurnalişti privind gradul de profesionalism al relaţiilor publice. Chiar dacă atât oamenii de PR cât şi jurnaliştii sunt de părere că practica jurnalistică este profesionalizată în România, în schimb jurnaliştii nu consideră practica de relaţii publice ca fiind profesionalizată.

Scopul acestei cercetări este să deschidă dezbaterile privind aceste probleme, să îi determine pe profesionişti să conştientizeze situaţia şi să caute soluţii. Iar prima reacţie pe care a generat-o studiul prezentat de Katerina Tsetsura în cadrul Congresului a fost apelul la contextul real, la „cum stau lucrurile de fapt în România”. O declaraţie extrem de sugestivă în acest sens a venit din partea Ioanei Avadani, care a observat, din experienţă, că ziariştii percep profesionalizarea zonei de PR ca pe un lucru negativ. În opinia lor, un om de PR bun devine un obstacol în calea investigaţiei şi a aflării informaţiilor. Desigur, dacă jurnalistul nu poate face investigaţia din cauza practicianului, acesta este un jurnalist prost, la fel de prost ca un om de PR care practică închiderea totală. Răspunsul lui Mihai Coman nu se limitează însă la criticarea acestor realităţi, el vorbeşte şi despre lipsa de reacţie a asociaţiilor profesionale de relaţii publice, în special a ARRP, în ceea ce priveşte scandalurile etice, care sunt practic „inexistente” în industria de PR din România.

Dacă asociaţiile de relaţii publice rămân pasive, cele din presă remarcă adesea încălcări ale deontologiei. În 2007, compania Danone, implicată în scandalul legat de dioxină, a oferit telefoane mobile jurnaliştilor invitaţi la o vizită în fabrică, lucru petrecut, de altfel, şi la lansarea postului Romantica. De altfel, Liana Ganea mai menţionează apariţia de reclame mascate pe posturile de televiziune de ştiri sau articole identice care apar în ziare locale diferite în aceeaşi zi.

În mediul politic, relaţiile publice par să fie folosite doar ca suport pentru politicieni şi instituţii, încercând să le construiască acestora o imagine. Aceşti falşi oameni de PR, despre care vorbeşte Robert Turcescu, trebuie să asigure acoperire media pentru politician sau instituţie (judecată în termeni cantitativ) şi să negocieze cu jurnaliştii diverse contracte financiare. Iar contextul economic actual face ca problemele de etică sau sistemele de valori să nu mai fie atât de importante pentru mulţi neprofesionişti din domeniul comunicării şi al media.
Se pare că în spaţiul online problemele etice se află sub presiunea cititorilor. Manuela Preoteasa evidenţiază faptul că aceştia sunt cei care identifică existenţa neregulilor şi amendează orice încălcare a eticii. Dacă spaţiul românesc întâmpină deocamdată probleme în ceea ce priveşte deontologia din media şi relaţii publice, în alte zone occidentale există reglementări clare. În Franţa, jurnaliştii au coduri deontologice în care fiecare aspect profesional este strict reglementat. Unul dintre exemplele oferite de Luca Niculescu vizează interzicerea jurnaliştilor de a pleca în călătorii gratuite oferite de organizaţii. În Germania, domeniul relaţiilor publice încearcă o autoreglementare, care dă rezultate extrem de bune. Horst Avenarius subliniază faptul că la baza acestui demers se află trei elemente esenţiale: transparenţa, onestitatea şi sinceritatea.

Creativitatea în PR

Într-un domeniu atât de marcat de necesitatea planificării şi a strategiilor precum relaţiile publice, ce rol joacă creativitatea? Răspunsurile diferă de la un specialist la altul. Unii sunt de părere că ideile creative sunt definitorii pentru publicitate, în timp ce în relaţii publice contează existenţa unei strategii puternice şi a unor tactici bine puse la punct. Alţii consideră că o campanie de relaţii publice de succes este una marcată de creativitate.

Indiferent de situaţie, creativitatea poate reprezenta un atu pentru orice program de PR, mai ales atunci când generează ceea ce Mircea Tomescu numeşte „marile poveşti”. Prin inovaţia şi frumuseţea lor, aceste mari poveşti vor genera interesul tuturor publicurilor, implicit şi al jurnaliştilor, aşa cum a fost cazul Adevăraţilor eroi cărora li se ridică statui la Universitate sau al proiectului Digital Zoo, a cărui popularitate a depăşit cu mult aşteptările.

Pentru a fi creativ, sunt necesare, în primul rând, încrederea în sine, curajul de a lăsa deoparte autocenzura şi studierea amănunţită a problemelor care trebuie abordate dintr-un unghi creativ. Sfaturile oferite de Gabriela Lungu sunt completate de Ioana Mănoiu, care atrage atenţia asupra faptului că demersurile creative nu fac parte din zona de confort a individului, ci implică un efort constant de a depăşi incertitudinile, de a înfrunta riscurile şi ambiguităţile. Individul care doreşte să fie creativ trebuie să aibă încredere în sine şi trebuie să înveţe să caute soluţii creative pentru orice tip de situaţie, fie că este vorba de un simplu comunicat de presă, fie că încearcă să promoveze un produs pentru îngrijirea urechilor (unde strategia creativă a fost concursul Miss Urechea 2007). Dar nu trebuie să ne limităm doar la creativitate, pentru că şi inovaţia reprezintă un proces la fel de important. Dacă creativitatea este generată de deţinerea cunoştinţelor, pe care piaţa românească le deţine, de altfel, după cum observă Alina Stanciu, inovaţia presupune investiţii în cercetare şi dezvoltare.

Thomas Achelis subliniază că pentru a fi creativi, trebuie să ne eliberăm de situaţiile care ne provoacă stresul, şi să ne căutăm locuri sau activităţi, precum cele sportive, care să ne stimuleze creativitatea. Şi pentru că ideile creative se pot pierde extrem de uşor, trebuie să avem mereu la îndemână un carneţel pe care să le putem nota. Iar dacă suntem copleşiţi, să privim spre cer.

Două zile şi cinci conferinţe în care s-au dezbătut probleme, s-au întâmpinat provocări şi s-au găsit soluţii. Astfel poate fi descris Congresul Romanian PR Week 2009. 30 de speakeri care au abordat teme mai vechi sau mai noi, care au dat răspunsuri şi au stârnit alte întrebări. Participanţi care au ascultat şi care au găsit la rândul lor alte probleme. Oameni care au învăţat. Ca în fiecare an.


Material realizat în Octombrie 2009 de Adina Tudor, Forum for International Communications
Copyright 2009 Forum for International Communications

Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central    GFPR new logo web            logo SMP          chapter4 logo dccom LOGO nou siteGMP logo 2