Oraşele (se) comunică

raluca_crisanOraşele înfloresc în urma exploziei online-ului. Odată cu dezvoltarea comunicării online, activităţile sociale au primit un nou avânt şi împânzesc zilele şi nopţile românilor, cu precădere ale tinerilor. Evenimente altădată „de nişă” sînt gustate acum de pasionaţi şi curioşi deopotrivă, pentru că a devenit mai uşor să ajungă la urechile celor interesaţi. Străzile se umplu de dansatori, cîntăreţi, cititori, pictori -  happeninguri la tot pasul, înfrumuseţînd viaţa cetăţilor, indiferent de sezon.

Spaţiile publice strîng colecţionari de toate felurile, povestitori şi doritori de dezbateri. Online-ul te îndeamnă să-ţi faci timp de pasiuni şi te ajută să-i găseşti şi să ţii legătura cu cei asemenea ţie.

Anul trecut, online-ul m-a dus la noi, la Cluj, la evenimente precum Zile de ClujNoaptea muzeelorSeri de vară ori Colinde româneşti în ritmuri de jazz. De la Playground – spaţiu de joacă pentru oamenii mari am prins gustul board games, iar un grup de bloggeri inimoşi mi-a povestit despre Muzeul farmaciei, un spaţiu unic prin istoria sa.

E de ajuns să-mi setez mediile sociale virtuale potrivit preferinţelor mele şi, astfel, mă asigur că aflu cînd se va mai dansa tango pe stradă, cînd se strîng locuitorii din cartierul meu să discute propunerile pentru primărie ori la ce concert mă pot întîlni cu cei mai mulţi cunoscuţi.

Pe lîngă pasiuni, şi nemulţumirile sociale se canalizează mai uşor cu ajutorul online-ului. Grupurile de protestatari din pieţe au devenit o obişnuinţă aproape cotidiană, fie că vorbim de bucureşteni, clujeni, timişoreni ori ieşeni – fiecare îşi spune păsul în mediul virtual şi-şi cheamă prietenii să-l susţină în spaţiul public.

Practic, oraşele „s-au deschis” odată cu online-ul. Ţineţi minte cum erau verile de acum cîţiva ani? Cînd de la serviciu plecaţi spre vreo terasă, la o poveste cu prietenii, pentru că era prea frumos afară şi ziua prea lungă ca să vă închideţi în apartament, iar altceva nu prea era mare lucru de văzut ori făcut? Sînt sigură că din vara şi toamna trecută s-au strîns zeci de poze de la evenimentele pe la care v-aţi oprit sau aţi participat după o zi de muncă sau la sfîrşit de săptămînă, evenimente de care aţi aflat de pe facebook, twitter ori bloguri şi care au colorat viaţa oraşului.

De altfel, online-ul şi-a demonstrat şi capacitatea de a canaliza iniţiative civice interesante, care în lipsa acestui mediu ar fi rămas la stadiul de idee – cum ar fi Lecturi urbane, un proiect prin care s-au strîns mii de cărţi necitite de prea mult timp şi care au fost dăruite apoi celor ce-au uitat să se bucure de magia ficţiunii. Ba, mai mult, ne mîndrim că Clujul va fi Capitală Europeană a Tineretului în 2015 tocmai campaniei axate în jurul Facebook-ului şi al mediului virtual!

Aşadar, online-ul oferă oraşelor şansa de a ieşi din lîncezeală şi de a prinde viaţă, pentru că deschide comunicarea oricui cu oricine. De pe laptop, telefon sau tabletă afli în timp real ce se întîmplă prin oraş, pe unde să treci în drum spre casă ori cum să-ţi programezi o seară de neuitat la un spectacol non-conformist. De cealaltă parte, tot online-ul le face cu ochiul şi artiştilor sau celor ce vor să-şi împărtăşească pasiunea cu necunoscuţii, pur şi simplu pentru că e uşor să o facă. Rezultatul? Viaţa noastră de citadini e mai frumoasă, iar noi, comunicatorii, sîntem primii să o apreciem.



Raluca Crişan este PR Manager la PR & MORE, agenţie specializată în servicii de relaţii publice cu focus pe Transilvania şi cu un portofoliu de clienţi printre care se numără Roşia Montană Gold Corporation, TenarisSilcotub, Rombat, Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), Filadelfia Group şi World Vision România. Relaţia cu presa, analiza şi strategia de mix de comunicare sînt domeniile ei preferate şi nu refuză niciodată o cafea cu colegii de breaslă. Raluca este trainer certificat în domeniul comunicării şi doctorand în sociologie, iar înainte de PR a lucrat timp de şase ani în presă. În afara muncii pentru clienţi este implicată în diverse proiecte de voluntariat.