Comunicând eficient, diferențele ne apropie

Andreea MititeluO lume în care cu toții ne-am asemăna și am privi înspre aceleași direcții, prin aceleași lentile, ar fi o lume fără progres.  Din opinii care se bat cap în cap, se nasc cele mai strălucite soluții, iar din cele mai înverșunate dezbateri și negocieri, se ridică la suprafață ideile care pun lumea în mișcare. Acesta este, din punctul meu de vedere, motorașul progresului: a ști să îți asumi și să îți accepți ceea ce te face să fii diferit. De aceea, PR-istul trebuie să jongleze atent cu toate elmentele acestui fenomen, pentru a nu cădea în extrema cealaltă: conflictul.

Este o lecție importantă, prima pe care am învățat-o: un PR-ist bun, nu doar că nu lasă diferențele dintre oameni să îi stea în cale, ba chiar face ca aceste diferențe să îi apropie unii de alții. Cum face asta, însă, nu m-a învățat niciun profesor, nu mi-a descris niciun manual. Dar am făcut atâtea greșeli, din care am învățat atât de multe, încât aș putea acum să trag linie și să împart cu voi concluziile.

Un prim pas este să învățăm să ascultăm cu adevărat. Ați auzit replica „trebuie să asculți, nu doar să auzi” și vi s-a părut un clișeu? Ei bine, nu este. Vă propun un exercițiu plăcut și cumva mind-blowing, pe care l-am învățat, la rândul meu, într-o școală de vară despre coaching. Luați-vă o persoană dragă alături și duceți-vă într-un loc liniștit. Pe rând, fiecare dintre voi va vorbi, timp de cinci minute, despre un eveniment important prin care a trecut, fără ca cealaltă persoană să scoată nici cel mai mic sunet. Singurul feed-back pe care îl poate da este cel nonverbal. După ce ambele persoane trec prin această experiență, fiecare trebuie să facă o listă cu lucruri pe care le-a aflat de la vorbitor, deși acesta nu le-a spus în cuvinte. Veți fi uimiți cât de receptivi devenim când ascultăm de drag povestea cuiva, fără a interveni din 30 în 30 de secunde cu remarci precum „Știu cum e” sau „Da, mi s-a întamplat și mie”. Două povești nu sunt niciodată identice, e bine să ne dăm șansa să aflăm lucruri despre ceea ce iese din spațiul nostru și să ne îmbogățim experiențele, prin experiențele altora. Să fim deschiși nu numai la ce ni se spune, ci și la cum ni se spune. Ca PR-ist, doar înțelegând ce se află în „bagajul” celui din fața noastră vom putea să fim eficienți în comunicare, iar în „bagajul” acesta nu putem cotrobăi.

Un alt cuvânt-cheie este empatie. Îmi place să cred că vine de la e-moție, m-aturitate, p-asiune, a-tenție, t-oleranță, i-nspirație și e-nergie. Principalele resurse de care avem nevoie ca să ne putem pune în pielea celuitalt, pentru a nu-l judeca, ci a încerca să îl înțelegem. Asta nu înseamnă că PR-istul se joacă de-a psihologul cu fiecare colaborator sau client, ci că depune un minim efort pentru a privi problema, măcar câteva clipe, din unghiul persoanei respecitve, indiferent cât de incomod îi este. Să ne plasăm în locul celuilalt, nu doar că ne imbogățește perspectivele, ci ne și deschide noi oportunități. Daca scriem, de exemplu, un mail unui blogger și știm că este aniversarea copilului său, sau că a câștigat un premiu, putem, într-un mod politicos, să facem o remarcă despre asta și să transmitem câteva gânduri bune. Nu se numește ipocrizie, și cu atât mai puțin manipulare. Se numește a aduce un zâmbet pe fața celuilalt. Pur și simplu, arătăm că ne pasă. Este benefic, în munca de comunicator, să dăm sarcinilor acestea de robot, un chip uman.  

Cred că niște relații profesionale sănătoase nu pot exista fără aceste două etape: ascultare și empatie, la fel cum cred că nu există nicio rețetă care să funcționeze de fiecare dată, pentru a dobândi cele două abilități. Nicio carte din lume nu cântărește cât propria experiență, iar descoperirile personale sunt cele mai puternice ca impact decât orice recomandare. Cu haz de necaz, disponibilitate și răbdare, dintr-un conflict se poate obține o punte de legătură.


Andreea Mititelu, 22 de ani, anul I la Masteratul de Comunicare Politică și Marketing Electoral, absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, voluntar de meserie, din 2011 până în prezent, în ONG-ul Team Work și în diverse activități și evenimente culturale din București.