Jurnaliştii din Europa, preocupaţi de perspectivele mass-media tradiţionale

traditional-media_online-meAvântul instrumentelor media digitale şi a reţelelor sociale, alături de criza economică globală au avut un impact profund asupra jurnaliştilor europeni, o treime din participanţii la studiul realizat de reţeaua de PR Oriella manifestându-şi preocuparea că propriile canale media tradiţionale pot ajunge chiar să fie eliminate de pe piaţă, în timp ce unul din cinci au confirmat că acest lucru s-a întâmplat deja în cazul propriilor publicaţii.

Această preocupare a fost şi mai vizibilă în Marea Britanie, unde 75% dintre respondenţi au confirmat această situaţie, dar mult mai redusă în Belgia şi Olanda, confirmată de doar un sfert dintre respondenţi.  
O posibilă veste bună pentru această categorie de respondenţi poate fi faptul că platforma online oferă cel puţin o alternativă la menţinerea în viaţă a publicaţiei. 10% dintre persoanele intervievate au trecut deja complet de la tradiţional la online, iar în contextul creşterii rapide şi a dezvoltării publicităţii online, se poate spune că acest procent va creşte şi el semnificativ.

Aproape 60% dintre persoanele intervievate au fost de acord că numărul publicaţiilor scrise se va reduce dramatic; în Germania, Suedia şi Marea Britanie, acest sentiment a fost împărtăşit de peste două treimi dintre jurnaliştii intervievaţi. De asemenea, peste jumătate (53%) consideră că alternativa (mass-media online) este încă departe de a fi un model profitabil de afaceri. Aceste perspective pesimiste au continuat să se regăsească şi în răspunsurile oferite atunci când au fost întrebaţi despre calitatea jurnalismului, 54% considerând că aceasta se va eroda datorită lipsei de resurse editoriale.

Cu toate acestea, în predicţiile jurnaliştilor s-au regăsit şi elemente positive pentru industria de PR:  40% dintre jurnaliştii intervievaţi afirmă că dependenţa de conţinutul generat de PR va creşte în următoarea perioadă.
Evoluţia practicilor digitale în jurnalism nu a încetinit în ultimele 12 luni. Twitter a devenit rapid unul dintre cele mai eficiente instrumente de comunicare pe întreg mapamondul, în special pentru jurnalişti şi publicaţiile acestora. Mai bine de o treime din numărul total al publicaţiilor europene au acum canale Twitter, Marea Britanie şi Olanda fiind pionieri în adoptarea aceste abordări pe scară largă.

Rezultatul tuturor acestor schimbări este un volum mai mare de muncă pentru jurnalişti, peste 40% dintre ei confirmând că trebuie să producă mai mult conţinut. Acest procent creşte până la jumătate în Franţa, Suedia şi Marea Britanie. Aproape o treime (29%) au declarat şi că trebuie să muncească un timp mai îndelungat.

Drept urmare, jurnaliştii îşi îndreaptă din ce în ce mai mult atenţia spre conţinutul generat de utilizator pentru a putea satisface cererea de conţinut online. Doar o cincime dintre toţi cei incluşi în panel nu acceptă UGC (user generated content) sub nicio formă. Două treimi (68%) încurajează comentariile la relatările postate online, în timp ce un sfert citează acum bloggeri în relatărilor lor originale, evidenţiind influenţa blogosferei ca şi resursă de conţinut editorial.


Sursa: Homes Raport. Traducere şi adaptare din engleză Simona Gugiuman, Casa de Traduceri.