Golin și bloggerul Alex Ciucă lansează Media Recap 2015

Pentru al treilea an consecutiv, Golin, agenția de PR a anului 2014, și bloggerul Alex Ciucă (www.hoinaru.ro) lansează Media Recap – singurul raport din România ce analizează cele mai relevante campanii, evenimente și trenduri din media si social media și oferă o serie de previziuni pentru anul următor.

În ianuarie 2015, o serie de studii și analize internaționale relevau două direcții importante de creștere în zona de social media. Facebook rămâne liderul în ceea ce privește numărul de utilizatori și cel al accesărilor zilnice, lucru ușor observabil și în România. YouTube rămâne a doua rețea ca importan’ă, în special datorită numărului mare de vizitatori. Ceea ce lumea prevăzuse la începutul lui 2014 avea să fie confirmat la începutul acestui an: Instagram a depășit 45.000 de conturi active în România, această evoluție clasând rețeaua în topul 3 al celor mai importante creșteri din 2014, urmată de Tumblr și Pintrest. În tot acest context de dezvoltare și mobilitate a rețelelor sociale, modalitatea în care brandurile sunt prezente în social media trebuie să devină din ce în ce mai strategică și mai concentrată către ce își doresc utilizatorii acestor rețele.

„Privind în urmă către anul ce a trecut, putem observa câteva trenduri legate de așteptările consumatorilor atunci când vorbim despre interacțiunea lor cu brandurile în social media. Acesta devine un spațiu tot mai aglomerat, motiv pentru care brandurile vor putea genera comportamentele dorite din partea consumatorilor doar prin implementări tot mai creative și mai incluzive. În 2015 nu vom mai discuta despre trenduri generale, ci de micro trenduri, generate în social media de comunitățile active și relevante pentru fiecare brand în parte. Fiecare micro trend identificat și pus în valoare anul acesta va fi caracterizat printr-o durată de existență și de top of heart punctuală, dar fiecare în parte va fi o nouă oportunitate prin care brandurile pot fi relevante în mintea și inima consumatorilor. De asemenea, explozia mobile-ului și digitalizarea conținutului de brand permit astăzi măsurători foarte clare despre comportamentul consumatorilor în interacțiunea cu brandurile în social media și gândirea de acțiuni care să răspundă obișnuințelor consumatorilor și care să se traducă în rezultate de business pentru branduri”, a declarat Raluca Duță, Chief of The Bridge, Golin România.

"Este pentru al III-lea an în care realizez acest ebook alături de echipa Golin România şi cred că a devenit deja o tradiţie. Am primit întrebări legate de lansare încă de la începutul anului, ceea ce a reprezentat o surpriză plăcută. Mă bucur că există oameni care consideră util acest material, mai ales că implică un proces destul de laborios. În fiecare an încerc să sintetizez cât mai bine informaţia, să aleg acele evenimente care au contat cu adevărat", a adăugat Alex Ciucă.

Mai multe informații despre social media în România în 2014 și trendurile din 2015 pot fi găsite în e-book-ul Media Recap 2015, disponibil aici.