Lowe PR devine GolinHarris Bucureşti, reprezentând primul birou din Europa de Est al companiei americane

golin-harris-logoLowe PR, Agenţia Anului la Romanian PR Award 2010, s-a afiliat la reţeaua internaţională GolinHarris. Discuţiile cu biroul din România au fost iniţiate în urmă cu un an şi jumătate, iar contractul de afiliere a fost semnat la sfârşitul anului trecut. Acesta este primul birou pe care compania americană îl deschide în Europa de Est. GolinHarris Bucureşti va fi coordonată regional de biroul din Londra al GolinHarris şi va fi condus de Hortensia Năstase, managing partner al agenţiei.


„Afilierea la o reţea globală de PR atât de valoroasă este un succes pentru grupul nostru de companii, care reuneşte în acest moment trei dintre cele mai puternice branduri din industria de comunicare: Lowe, Initiative şi, de astăzi, GolinHarris”, declară Veronica Savanciuc, Preşedinte şi CEO grupul Lowe. „Este o certitudine în plus pe care le-o prezentăm clienţilor noştri atunci când le oferim servicii integrate la cel mai înalt nivel.”

„Deschiderea unui birou în Bucureşti ne aduce mai aproape de clienţii noştri din regiunea Europei”, spune Fred Cook, Preşedinte şi CEO GolinHarris Worldwide. „Suntem foarte încântaţi să urăm bun venit în familia GolinHarris echipei din Bucureşti, care împărtăşeşte aceleaşi valori ca şi noi. Ca specialist cu experienţă în relaţii publice, sunt încrezător că Hortensia şi echipa sa vor avea o contribuţie directă în expansiunea pe care o vom continua în regiune.”

Această mişcare face parte din strategia GolinHarris de a-şi extinde operaţiunile în Europa.  „Suntem foarte hotărâţi să creştem businessul în regiune”, spune Matt Neale, Co-Managing Director, GolinHarris Europe. „În ultimii doi ani am deschis birouri în Paris şi Stockholm, am numit o nouă conducere în Germania, am încheiat un parteneriat strategic cu Rekta Communications în Turcia şi  ne-am dezvoltat semnificativ business-ul în UK.”

„Afilierea la o reţea globală puternică a fost un obiectiv în dezvoltarea pe care ne-am propus-o încă de la înfiinţarea agenţiei noastre, în anul 2006. GolinHarris este o mare şcoală de PR, construită de oameni legendari în peste 50 de ani de experienţă alături de cele mai puternice branduri. Principalul beneficiu al acestei afilieri este accesul echipei noastre la expertiza globală, de care vor beneficia clienţii agenţiei noastre”, spune Hortensia Năstase, Managing Partner GolinHarris Bucureşti.


Asumându-şi rolul de formator de talente în comunicare, dar şi pentru a celebra această afiliere, GolinHarris Bucureşti a iniţiat începând cu acest an Bursele GolinHarris, în urma unui parteneriat cu Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere, secţia Comunicare şi Relaţii Publice. Astfel, cei mai buni cinci studenţi ai facultăţii vor fi răsplătiţi cu una din Bursele GolinHarris Bucureşti, care vor consta în internshipuri remunerate în agenţie.

GolinHarris Bucureşti se alătură astăzi grupului condus de Veronica Savanciuc, din care mai fac parte cinci agenţii specializate în discipline complementare de comunicare: Lowe (creative), Initiative şi Brand Connection (media), HyperActive (digital communication), MedicOne (healthcare communication). 

Înfiinţată în urmă cu cinci ani în România, agenţia de PR condusă de Hortensia Năstase a crescut de la 5 angajaţi la 17, consolidându-şi portofoliul de clienţi format astăzi din companii mari precum Electrolux, RBS - Royal Bank of Scotland, Unilever, Franklin Templeton Investments, Orange, Johnson&Johnson, Schneider Electric România, Ferrero, Hasbro, Century 21, La Redoute, Frey Wille, Crucea Roşie Română, Comisia Europeană - ECHO.



Despre GolinHarris
Înfiinţată în 1956, GolinHarris este o prestigioasă agenţie de relaţii publice full-service cu un total de 35 de birouri în America, Asia Pacific, Europa şi Orientul Mijlociu. Agenţia acoperă întreg spectrul de practici globale de specialitate şi servicii specilizate de PR: consumer brand marketing, corporate communications, digital/social media, corporate social responsibility, healthcare, internal communications, multicultural communications, technology şi public affairs. De peste 50 de ani, GolinHarris a realizat campanii de relaţii publice inovative, câştigătoare a numeroase premii, care au adus rezultate clienţilor precum Dow Chemical Company, Florida Department of Citrus, Kaiser Permanente, McDonald’s, Nintendo of America Inc., Nokia, Orange, Texas Instruments şi Underwriters Laboratories.

GolinHarris a primit în cadrul PRWeek 2010 titulatura de Large PR Agency of the Year, în 2009 Asia Pacific PR Consultancy of Year, în 2009 în cadrul PRWeek Global Agency Report Card Bronze Medal Winner şi a primit titulatura International Consultancy of the Year din partea PRCA - Public Relations Consultants Association în 2008. GolinHarris a fost selectată drept una dintre cele mai bune companii pentru care să lucrezi de către Chicago Tribune, Crain’s Business New York, Sunday Times, Los Angeles Business Journal şi National Association of Business Resources. Sediul central se află în Chicago. GolinHarris este membră a grupului Interpublic Group of Companies [NYSE:IPG], unul din cele mai mari holdinguri de marketing şi comunicare din lume.  Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.golinharris.com.