Cartele Diversității din România, Slovenia și Croația își unesc forțele în cadrul unui program regional de formare și mentorat

Cover WIC 615px

După lansarea cu succes în 2017 și 2018, Cartele Diversității din România, Slovenia și Croația anunță astăzi o nouă acțiune comună menită să accelereze incluziunea și promovarea managementului diversității în regiune.

Proiectul “Workplace Inclusion Champion”, co-finanțat de Comisia Europeană prin programul The Rights, Equality and Citizenship Programme, se va desfășura pe parcursul a doi ani, aducând laolaltă expertize și grupuri cointeresate dintre cele mai diverse.

Cel mai important rezultat al proiectului constă în elaborarea a 7 module de training și unui program regional de mentorat care să vină în sprijinul semnatarilor din regiune, contribuind semnificativ la dobândirea unor cunoștințe și competențe practice în rândul acestora, strategizarea acțiunilor de management al diversității, accelerarea incluziunii și promovarea diversității în organizațiile semnatare.

„Organizațiile semnatare au nevoie de experiențe de învățare în formate adecvate pentru a avansa agenda D&I în cadrul organizațiilor lor, au nevoie de inspirație de la organizații care se confruntă cu provocări similare, de instrumente concrete, precum și de o platformă colaborativă de dezbatere și schimb de bune practici”, consideră inițiatorii.

Gândit ca o platformă interactivă de formare, proiectul își propune să contribuie substanțial la asigurarea unui nivel mai bun de pregătire și înțelegere a semnatarilor în ceea ce privește principiul nediscriminării, respectarea drepturilor omului, egalitatea de șanse, managementul diversității, prin activități specifice de formare și mentorat. Prin participarea la acest program, semnatarii vor dobândi cunoștințe aplicate pentru o mai bună gestionare a managementul diversității în folosul angajaților și al organizațiilor și vor conștientiza beneficiile concrete ale managementului diversității.


 

Carta Diversității din România

Lansarea oficială a Cartei a avut loc pe 18 aprilie 2018, România devenind astfel a 21-a țară din Uniunea Europeană cu o Cartă a Diversității și beneficiind de statutul de membru în cadrul Platformei Europene de Diversitate. Carta Diversității reunește la aceeași masă 115 semnatari, acoperind cca. 160.000 de angajați, care și-au asumat public principiile Cartei, pentru ca diversitatea, egalitatea de șanse și incluziunea socială să devină valori recunoscute și respectate în România. Sub auspiciile Cartei Divesității din România s-au derulat mai multe inițiative - schimburi de experiență, ateliere, seminarii prin care au fost prezentate, analizate, dezbătute și diseminate diferite practici sau politici organizaționale de management al diversității și promovarea diversității. În iunie 2020, Carta a publicat studiul Diversity Management in Romanian Organisations, reunind sub aceeași umbrelă concluziile primei cercetări locale privind managementul diversității, bune practici de management al diversității și incluziunii (D&I) din România, interviuri cu experți români și internaționali și o serie de mesaje de susținere din partea mediului instituțional și de afaceri pentru promovarea principiilor egalității și nediscriminării în societatea românească.

Detalii la https://www.cartadiversitatii.ro


Contact
Dana Oancea
Project Manager
Carta Diversității din România
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.