Lowe are o nouă identitate de brand. Agenția de creație devine MullenLowe România

Veronica Savanciuc 2Începând de astăzi, agenția de publicitate Lowe își schimbă numele în MullenLowe, ca urmare a fuziunii de anul trecut dintre cele două entități creative recunoscute în advertisingul mondial. Schimbarea numelui agenției înseamnă și o nouă poziționare.

“MullenLowe sintetizează ce este mai bun în comunicarea contemporană: know-how global, spirit antreprenorial, structuri eficiente, inovație și foarte multă ambiție. Pornim în 2016 cu mentalitate de challengeri cu spirit de învingători, aflați în căutarea unor parteneri curajoși, care să ne respecte și să ne provoace pe-atât de mult pe cât îi respectăm și îi provocăm noi! Iar noua identitate de brand a agenției noastre de creație este dinamică și curajoasă, așa cum ne și simțim”, declară Veronica Savanciuc, Președinte și CEO, Lowe Group.

În România, Lowe este de 23 de ani una dintre cele mai mari agenții de publicitate, autoarea unor campanii memorabile, iar la nivel global, Nazis against Nazis este cea mai recentă dintre campaniile care au plasat rețeaua Lowe în top 10 Cannes Lions Creative global networks și pe locul patru în Effie Global Index.

Mullen este una dintre cele mai de succes agenții americane, cu un portofoliu impresionant de clienți printre care Google, Patron, American Greetings, Ask.com și National Geographic și numeroase premii obținute la Cannes, Clio și Effie Awards. Inovația și puterea creativă a agenției Mullen se regăsesc în World’s Toughest Job, campania multipremiată realizată pentru American Greetings în 2015.

Noua identitate a fost creată pentru a reflecta poziționarea MullenLowe ca o rețea globală creativă, cu o strategie inovatoare, care reflectă trendurile și răspunde cerințelor din piață legate de o abordare dinamică și integrată a fenomenului comunicării.


 

Despre MullenLowe
MullenLowe, o rețea creativă globală formată ca urmare a fuziunii dintre Lowe și Mullen. Deținută de grupul american IPG (Interpublic Group), MullenLowe este una dintre cele mai mari rețele de comunicare la nivel mondial, cu peste 90 de agenții în 65 de țări.

Despre grupul Lowe România
De  23 de ani pe piața locală, Lowe este unul dintre cele mai importante grupuri de comunicare prezente în România, oferind servicii în întregul spectru al comunicării de marketing. Grupul este compus în momentul de față din MullenLowe (creație), Initiative (media), Golin (relații publice), LoweProfero (digital), BPN (media) si MedicOne (comunicare în domeniul medical și farmaceutic).