-
20 August 2013 |
-
PR Romania
2activePR a preluat din iunie 2013 contul de comunicare al Oracle România, filiala locală a corporaţiei americane Oracle. Selecţia agenţiei de PR s-a făcut în urma unui pitch în care principalele criterii de departajare au fost experienţa în comunicarea IT şi abordarea strategica a industriei.
2activePR a avut astfel ocazia de a-şi pune în valoare expertiza acumulată în peste 10 ani de comunicare tech, atât pentru dezvoltatori de software cât şi pentru producători de hardware, electronice şi produse de înaltă tehnologie. În acest portofoliu se află în prezent Lenovo România, reprezentanţa locală a celui mai mare producător de PC-uri din lume, aflat în topul clasamentului local al furnizorilor de PC-uri, Catalyst Worldwide, producător de soluţii digitale şi tehnologie pentru dispozitive inteligente, şi Philips Healthcare and Lighting.
2activePR va contribui la strategia de PR a Oracle România printr-o abordare creativa, adaptata industriei, acoperind comunicarea corporate, de produse, activităţi de crisis şi issue management.
Corina Bârlădeanu, General Manager 2activePR a declarat: “Preluarea contului de comunicare al Oracle România este o consolidare a unei direcţii strategice importante pe care agenţia noastră a construit-o în ultimii ani: tehnologia informaţiei. Acoperim acum întregul spectru de comunicare IT, de la software la hardware, prin digital către smart apps, incluzând social media şi community management (prin administrarea conturilor Lenovo si Catalyst Worldwide).”
Oracle România este filiala locală a Oracle Corporation, unul din cei mai mari producători de software şi sisteme IT din lume, aflat în top 3 global. Oracle este prezent în România din 1995 şi are pe piaţa locala peste 2300 de angajaţi, fiind unul din cei mai mari şi doriţi angajatori locali.
2activePR s-a lansat pe piaţa locală de PR încă din 2000. Agenţia oferă servicii complete de consultanţă în comunicare corporate şi de marketing, management de criză, campanii de informare şi educare, platforme şi proiecte CSR, servicii de event management şi marketing. Echipa 2activePR reuneşte 15 consultanţi cu expertiză şi cunoştinţe solide în PR, media, BTL, marketing şi advertising.
Fondată în 1946,
Fleishman-Hillard este astăzi una dintre agenţiile de relaţii publice de top la nivel mondial. Fleishman-Hillard Inc. şi-a câştigat renumele folosindu-se de comunicarea strategică, pentru a le oferi clienţilor lor ceea ce aceştia din urmă apreciază mai mult: un impact valoros, pozitiv şi măsurabil asupra performanţei organizaţiilor lor. Compania este recunoscută pentru standardele de excelenţă în client service şi o cultură puternică bazată pe munca în echipă, integritate şi angajament profund. Reţeaua operează în America de Nord, Europa, Orientul Mijlociu, Africa de Sud şi America Latină, având peste 80 de birouri. Pentru mai multe informaţii, puteţi vizita site-ul Fleishman-Hillard: www.fleishman.com. FH este parte a grupului de comunicare Policom, una dintre cele mai mari reţele internaţionale de advertising, marketing şi comunicare corporatistă din lume. Calitatea serviciilor şi profesionalismul demonstrat al reţelei Fleishman Hillard s-a materializat de-a lungul anilor în peste 87 premii Silver Anvils, 76 premii CIPRA/SABRE, “Agenţia internaţională a anului 2006” (potrivit Holmes Report), premiul “Cea mai bună agenţie pentru care să lucrezi” (pentru 6 ani consecutiv, din 2000 până în 2006), primul loc în “Quality Reputation” (pentru 12 ani consecutivi) şi primul loc în “Brand Awareness” (pentru 3 ani consecutivi).