-
30 Iulie 2013 |
-
PR Romania
Saatchi & Saatchi PR aniversează 5 ani de la înfiinţare, prilej de rememorare a sutelor de proiecte derulate pentru peste 70 de clienţi, a momentelor frumoase trăite în cadrul echipei şi a relaţiilor de lungă durată construite în această perioadă. Planurile de viitor vizează obţinerea unor competenţe digitale acreditate internaţional pentru întreaga echipă şi extinderea portofoliului de servicii prin adăugarea unor noi expertize.
Povestea echipei începe în anul 1991 când a fost creat departamentul de PR din Saatchi & Saatchi, primul înfiinţat în cadrul unei agenţii de publicitate din România. Din 2008, departamentul devine agenţie de sine-stătătoare oferind servicii de relaţii publice integrate pentru companii locale şi multinaţionale.
Printre proiectele importante implementate de Saatchi & Saatchi PR se numără campania Guvernului României de îmbunătăţire a imaginii imigranţilor români din Spania „Hola, soy Rumano!”, programul de promovare a drepturilor omului „Speak Truth to Power” iniţiat de Kerry Kennedy, lansarea AXA Life Insurance în România, lansarea şi consolidarea pe piaţă a AFI Palace Cotroceni, lansarea LEGO în România sau lansarea noului Renault Captur. Una dintre campaniile recent dezvoltate este „Zilele Speranţei”, o campanie socială dezvoltată pentru Samusocial România cu scopul de a aduce în atenţia publicului larg problemele cu care se confruntă oamenii fără adăpost în timpul iernii. „Zilele Speranţei” a fost desemnată una dintre cele mai bune campanii internaţionale de PR de membrii juriului festivalului de creativitate de la Cannes unde a câştigat 7 Cannes Lions. Campania a fost premiată şi în cadrul altor festivaluri importante la nivel internaţional: CLIO Awards (2 trofee) şi New York Festivals (4 trofee).
Premiile obţinute de Saatchi & Saatchi PR de-a lungul celor 5 ani au fost o recompensă firească a dedicării şi a modului profesionist de tratare a tuturor proiectelor: Golden Sabre Award în 2008 pentru „Hola soy Rumano!”, campania finalistă la Sabre Award pe comunicare de criză pentru AIG Life România, două premii la ediţia din 2008 a Romanian PR Awards - comunicare de criză pentru Bunge şi comunicare publică pentru „Hola soy Rumano!”, bronz la Cannes Lions în 2012 pentru Environmental PR – Enel „Seeds the Bill”, shortlist la Cannes în 2012 pentru campania de conştientizare asupra autismului, „Repetition”. O premieră pe piaţa de comunicare din România a reprezentat-o trofeul de aur câştigat la World Luxury Award pentru campania „The Chronicler” – Rafael & Sons, premiată alături de campanii pentru branduri precum Pacco Rabanne, Waldorf Astoria sau Yves Saint Laurent.
„Saatchi & Saatchi PR nu împlineşte doar 5 ani, ci sărbătoreşte o perioadă în care a crescut alături de clienţi şi proiecte, şi-a depăşit obiectivele, a implementat campanii de succes, şi mai mult decât atât, a modelat percepţii. Digitalizarea este prioritatea echipei în acest moment, iar cadoul de 5 ani este acreditarea internaţională prin intermediul cursurilor oferite de Chartered Institue of Marketing”, a declarat Larisa Petrini, Managing Partner Saatchi & Saatchi PR.Saatchi & Saatchi PR va fi prima echipă de PR din România care va obţine competenţe digitale acreditate de Chartered Institute of Marketing. Prin acreditarea Communication, Advertising & Marketing (CAM), consultanţii Saatchi PR vor fi calificaţi din punct de vedere profesional în servicii de digital marketing şi vor acoperi specializări precum: digital marketing planning, SEO, pay per click, online PR, marketing & consumer behavior etc.
Saatchi & Saatchi PR activează independent în cadrul grupului Centrade Inc, parte din Publicis Omnicom Group, cel mai mare grup de comunicare din lume.
Printre clienţii Saatchi & Saatchi PR de-a lungul celor 5 ani se numără: LEGO, Toyota, GSK, AXA, Enel, Renault, AFI Palace Cotroceni, Petrom, Alpha Bank, Comisia Europeană, Lexus, Servier Pharma, Franke, Şcoala Americană Internaţională din Bucureşti, AIESEC, Dorna Lactate, Asmita Gardens, Nusco Tower, Sabon, Lee Cooper, Accenture, Paypoint, Ovidiu Rom, Junior Achievement România etc.