-
07 Iunie 2013 |
-
PR Romania
Holmes Report a distins Action Global Communications cu două premii cheie la ediţia din acest an a galei Premiilor EMEA SABRE, desfăşurate săptămâna trecută, la Barcelona.
Fondatorul agenţiei, Tony Christodoulou, a primit premiul SABRE pentru „Outstanding Individual Achievement”, în onoarea vieţii sale dedicate sectorului de relaţii publice şi abordării inovatoare asupra acestei profesii.
„Doresc să împart acest premiu cu soţia şi copiii mei, precum şi cu familia mea extinsă, echipa mea de peste 300 de angajaţi şi afiliaţi din Africa de Nord, Europa de Est şi Orientul Mijlociu”, a declarat Tony Christodoulou.
„În cei peste 40 de ani de când am fondat Action Global Communications, am considerat mereu interesele clienţilor, care ne-au încredinţat reputaţia brand-urilor lor, ca fiind prioritare. Deşi industria noastră este într-o perpetuă schimbare, unele lucruri rămân la fel. Sunt mândru că această tradiţie este un principiu călăuzitor în ceea ce facem astăzi.” Action Global Communications a fost desemnată Agenţia Mediteraneeană a Anului la gala EMEA SABRE, fiind recunoscută pentru conducerea puternică la nivel local şi determinarea de a pătrunde pe pieţele emergente.
„Suntem încântaţi de acest premiu, mai ales că regiunea mediteraneeană este casa noastră şi baza de la care ne-am dezvoltat în reţeaua internaţională de astăzi”, a declarat Chris Christodoulou, unul dintre directorii companiei. Holmes Report este prima sursă de ştiri şi informaţii pentru profesioniştii din sectorul de relaţii publice. La începutul anului, publicaţia a realizat profilul lui Tony Christodoulou, oferind o imagine din culisele vieţii acestui om remarcabil. Articolul respectiv poate fi accesat aici:
http://www.holmesreport.com/people-info/13120/Empire-Of-The-Sun.aspx