Începând cu luna mai a acestui an, THE PRACTICE a devenit agenţia de relaţii publice pentru mărcile Timişoreana, Ciucaş şi Stejar ale Ursus Breweries, parte a grupului SABMiller plc. Decizia Ursus Breweries a fost luată în urma unei licitaţii desfăşurate în primele luni ale lui 2013, proces la care au participat mai multe agenţii importante de relaţii publice. THE PRACTICE coordonează deja comunicarea de PR pentru mărcile internaţionale ale Ursus Breweries (Peroni Nastro Azzurro, din 2011; Redd’s şi Grolsch, din 2012).
În cadrul noului parteneriat, THE PRACTICE va oferi o arie complexă de servicii specifice, de la strategie de PR şi consultanţă până la dezvoltarea şi implementarea proiectelor de PR, gestionarea relaţiei cu jurnaliştii, bloggerii şi liderii de opinie, managementul crizei, evenimente speciale de PR sau activări creative.
„Portofoliul Ursus Breweries cuprinde mărci cu personalităţi diverse şi cu publicuri ţintă extrem de variate, de aceea e nevoie de o cunoaştere foarte bună a nuanţelor comunicării pentru a fructifica la maxim oportunităţile fiecărei mărci în parte. THE PRACTICE a demonstrat nu numai că înţelege foarte bine industria berii în general, dar şi caracterul şi specificul fiecărui brand în parte. Creativă şi cu entuziasm, dar şi cu o experienţă confirmată deja pe brandurile internaţionale ale Ursus Breweries, echipa THE PRACTICE ne-a convins că putem crea împreună poveşti de succes şi pentru Timişoreana, Ciucaş şi Stejar”, a declarat Ştefan Teodorescu, Group Brands Director Ursus Breweries.„Ne încearcă multe sentimente frumoase legat de această colaborare: bucuria de a fi câştigat o licitaţie complexă şi exigentă, în care ne-am implicat cu mult entuziasm; onoarea de a lucra pentru berea preferată a românilor, Timişoreana; mândria că Ursus Breweries a extins de la an la an parteneriatul cu agenţia noastră. Vom avea ocazia să comunicăm pentru mărci din toate segmentele pieţei de bere – o provocare extrem de frumoasă, căreia îi vom răspunde aşa cum ştim noi mai bine: cu idei creative şi eficiente!”, a adăugat Oana Bulexa, Managing Director THE PRACTICE.
Ursus Breweries, parte din grupul SABMiller plc, este unul dintre cei mai mari producători de bere din România. Mărcile Ursus Breweries sunt: URSUS, Timişoreana, Ciucaş, Peroni Nastro Azzurro, Grolsch, Azuga, Redd’s, Stejar şi Pilsner Urquell.
SABMiller plc este una dintre cele mai mari companii de bere din lume, cu participaţii în societăţi producătoare de bere sau acorduri de distribuţie pe 6 continente. Mărcile grupului includ beri premium internaţionale, cum ar fi Grolsch, Miller Genuine Draft, Peroni Nastro Azzurro şi Pilsner Urquell, precum şi o gamă excepţională de mărci locale cu poziţii de lider, precum Aguila, Castle, Miller Lite, Snow şi Tyskie. În afara SUA, SABMiller plc este, de asemenea, una dintre cele mai mari companii din lume care îmbuteliază produse Coca-Cola.
Cu o abordare integrată asupra comunicării,
THE PRACTICE depăşeşte în competenţe şi activitate munca unei agenţii clasice de relaţii publice. Axată puternic pe rezultate prin creativitate, compania este o prezenţă constantă pe podiumurile competiţiilor de profil, fiind în prezent Agenţia Est-Europeană de Consultanţă a Anului, Agenţia Anului în România (titlu deţinut şi în 2009), prima agenţie de PR din România premiată la Cannes Lions (Silver PR Lion în 2010), singura agenţie românească deţinătoare a unui Grand Prix la o competiţie internaţională de PR (EMEA SABRE în 2008) sau a trofeului Global Sabre Awards (în 2011 şi 2012). Compania se clasează totodată pe locul 13 în lume în clasamentul general al celor mai creative agenţii de PR (conform Creative Index 2012 realizat de The Holmes Report).
THE PRACTICE este parte din Leo Burnett Group, din care mai fac parte Leo Burnett&Target, Starcom MediaVest, iLeo, 23 Communication Ideas, Digital Star, The Geeks, 2Parale, 8team şi Breeze Mobile. Pe plan internaţional, agenţia este partenerul strategic al MSLGroup, reţeaua de relaţii publice din Publicis Groupe.