Eveniment: Conferintele Strategic Communications Double Bill, 29-30 aprilie, Londra

Între 29 şi 30 aprilie 2009 se vor desfăşura la Londra, sub egida PR Week, conferinţele Strategic Communications Double Bill - centrate asupra problemelor crizei financiare şi nu numai.

În cadrul dezbaterilor, ce vor avea loc la The Grange City Hotel, se vor aborda teme precum strategii de îmbunătăţire a comunicării interne şi externe a companiilor, optimizarea canalelor media, adaptarea  bugetului la noile realităţi economice şi rolul relaţiilor publice în menţinerea unei reputaţii bune chiar în cadrul climatului actual.

Conferinţa din prima zi, "Strategic corporate communications", aduce în discuţie comunicarea de criză în sensul pregătirii strategice pentru rezolvarea situaţiilor de criză, managementul reputaţiei în contextul nesiguranţei actuale, perspectivele jurnaliştilor asupra comunicatelor de presă transmise de companii, valoarea noilor media, beneficiile şi potenţialul acestora, bugetul alocat activităţilor de comunicare şi cum poate fi acesta administrat eficent şi coordonarea activităţilor de PR extren şi intern pentru consolidarea reputaţiei organizaţionale.

În conferinţa din ziua a doua, "Engaging internal communications", se vor dezbate mixul mediatic şi combinaţia optimă de canale media pentru transmiterea eficientă a mesajelor, implicarea şi motivarea angajaţilor în cadrul companiei, evaluarea şi feedback-ul în cazul comunicării interne, comunicarea veştilor neplăcute şi a schimbărilor organizaţionale, rolul de comunicatori ai managerilor şi coordonarea activităţilor de comunicare de pe plan intern şi extern pentru o strategie integrată de PR. 


Detalii la:

http://www.haymarket.com/prweek/multi/strategic_communications_double_bill_conferences/default.aspx