Au început înscrierile pentru cea de-a doua ediţie a conferinţei regionale de comunicare online PRbeta ce are loc în data de 3 mai 2012 la Timişoara. Biletele se pot achiziţiona cu un discount de 30% până la data de 1 aprilie 2012, iar înscrierile se pot face online la adresa: www.prbeta.ro/inscrieri.
Ediţia de anul acesta se adresează în special companiilor, fie ele multinaţionale sau IMM-uri, freelancerilor şi specialiştilor în comunicare din agenţii, dar şi studenţilor care vor să afle mai multe despre comunicarea de brand în mediul online.
Organizatorii promit să aducă specialişti în comunicarea online, atât din ţară cât şi din străinatăte, cu cu cele mai bune rezultate din 2011 în promovarea online. Câteva nume prezente la eveniment sunt: Bogdana Butnar - Head of e-commerce Google Romania, Clarence Ceniza- Junior Strategist at They Blog si Alexandru Negrea – Social Media Manager BCR Romania.
“Cea de-a doua ediţie a conferinţei regionale de comunicare online PRbeta se adresează în special companiilor care se promovează online sau care doresc să înţeleagă mai bine beneficiile promovării online. De asemena, am luat în vedere agenţiile de comunicare şi freelancerii din domeniu care doresc să fie la curent cu noutăţile de pe piaţa românească”, detaliaza Oltea Zambori, organizator al conferintei PRbeta.
La conferinţă sunt asteptaţi toţi cei care vor:
• Să înveţe cum poţi trece un brand din offline în online
• Să înţeleagă importanţa asocierii companiilor cu oameni care au un brand puternic în online
• Să înţeleagă rolul comunicării online în dezvoltarea brandului şi promovarea produselor
• Să ştie cum se utilizează corect reţelele de socializare în comunicare
• Să înveţe care sunt şi cum se folosesc cu succes metodele de monitorizare a brandului şi campaniilor în mediul online
• Să afle care sunt cele mai bune campanii online din 2011 şi începutul anului 2012
• Să afle care sunt cele mai potrivite metode de monitorizare a rezultatelor în mediul online
”Pentru cei care nu au avut ocazia să participle la prima ediţie, în cifre ea arată astfel: 180 de participanţi, atât reprezentanți ai companiilor, cât şi jurnalişti, bloggeri renumiţi şi studenţi din toată ţara, 183 articole pe cele mai cunoscute bloguri din țară, 3228 menţionări pe Twitter, 78 de preluări în presă, dintre care 41 cu ton neutru şi 37 cu ton pozitiv si niciun articol nu a avut ton negative precum şi 24.135 de afişări.”, spune Cristina Putan, organizator al conferinţei PRbeta.