Orchestra Simfonică București: Mereu am luat feedbackul de la copiii din sală. Atât timp cât nu și-au scos telefoanele sau tabletele, evenimentul a fost OK

Orchestra 1

În urmă cu trei ani, un grup de muzicieni puțin cunoscuți publicului larg deveneau celebrități practic peste noapte, grație unui flash mob ținut într-unul dintre terminalele Aeroportului Henri Coandă (Otopeni). Erau instrumentiști ai Orchestrei Simfonice București, una dintre puținele orchestre private de muzică clasică din România care au reușit să se impună pe piață, după mai bine de un deceniu de activitate. Publicul a fost la început curios, apoi captivat. Au urmat ofertele de concerte, pentru organizarea altor flash moburi (cel mai recent luna trecută, la Therme București, printre palmieri și câteva mii de bucureșteni în costum de baie), precum și lansarea unei tradiții: concertul de Anul Nou. Am discutat cu cei trei membri fondatori ai orchestrei deveniți, din pasiune și nevoie, manageri de organizație, despre povestea Orchestrei Simfonice București, despre flash moburi, viitoarea stagiune, sălile de concerte din China, Mahler și cum era cât pe ce să-și pună casele gaj ca să plece în turneu.

Cine este Orchestra Simfonică București și ce își dorește?

Alexandru Duțulescu (40 de ani), Head of Communications, violoncelist: Misiunea noastră este promovarea excelenței în muzică și atragerea tinerilor către sălile de concerte.

Dacă vă întâlniți cu un puști de liceu de 13-14 ani, cum îi explicați acest obiectiv? Ce îi spuneți că i se întâmplă dacă vine la concertul vostru?

Cătălin Oprițoiu (41 de ani), Președinte, Head of Artistic Affairs, flautist: Că i se va deschide mintea. Ideea este că trebuie să îi determinăm să își dorească să vină la concerte. Acesta este obiectivul nostru: să îi apropiem pe cei mici de muzică, pentru viitor. Dintotdeauna, feedbackul l-am luat de la copiii din sală. Atât timp cât nu și-au scos telefoanele sau tabletele, evenimentul a fost OK. Când și-au scos telefoanele sau tabletele și au început să le acceseze, evenimentul a avut o problemă.

Dați-ne argumente: unde ați fost cu Orchestra Simfonică București?

Cătălin Oprițoiu: Am fost cu orchestra în parcuri - a fost un succes. Am fost în aeroport (Henri Coandă, n.r.) - a fost un succes. Am fost în Therme București - alt succes. Am fost în școli - tot un succes. Până acum nu a existat niciun fel de impediment care să ne transmită că ceea ce facem nu este în ordine.

Orchestra 3

Ce vă ajută cel mai mult - televiziunea sau social media?

Cătălin Oprițoiu: Cred că amândouă, în egală măsură. Dar am observat că dacă nu faci nimic, nu vine nimic către tine. Deși în ultimii ani renumele nostru a început să atragă publicul.

Care ar fi momentul în care a venit succesul, în care brandul a căpătat forță proprie?

Cătălin Oprițoiu: Apariția la televiziune. Dar brandul s-a creat prin maxima calitate profesională a instrumentiștilor. Dacă am încerca să luăm oameni pe alt criterii decât cel profesional ar însemna să ne tăiem singuri craca de sub picioare.

Niciodată, până în momentul de față, nu am cerut ceva, pentru că am considerat că întâi trebuie să arătăm cine suntem, ce am construit, pentru ca asocierea să fie cu un nume deja format. Nimeni nu avea vreo certitudine că vom reuși; am dovedit că am reușit și atunci există și dorința de asociere cu numele nostru.

De exemplu, azi dimineață am primit invitația de a merge la un festival care este la a 40-a ediție, „Vacanțe muzicale”, la Piatra Neamț, în care organizatorii doresc ori să închidem, ori să deschidem evenimentul. Este poziția cea mai onorantă.

Alex, când ai văzut că încep să explodeze căutările pe Google?

Alexandru Duțulescu: După flash mobul de la aeroport. Am găsit o soluție de earned media, ca să spun așa.

Ce s-a întâmplat după aceea? Vi s-a mai cerut să faceți astfel de evenimente?

Cătălin Oprițoiu: A fost primul flash mob cu atâtea vizualizări din România. Sunt convins că au mai fost și altele, dar nu a avut niciunul un asemenea impact și atunci toată lumea și-a dat seama că se poate și aici. Am fost primii care au făcut un flash mob devenit viral (aproape 600.000 de vizualizări, n.r.), primii în turneu în America de Sud, primii cu un concert tradițional de Anul Nou. Asta ne-au și spus oamenii: la flash mob „uite că se poate și la noi”, la Concertul de Anul Nou „bine că se face și la noi”.

Vă mai amintiți cum s-a întâmplat, cui i-a venit ideea?

Cătălin Oprițoiu: Ne doream foarte tare un flash mob, dar nu era nimeni deschis către idee. Când l-am făcut nu am plecat de la început cu ideea respectivă; ne-am adresat aeroportului cu o cerere de sprijin pentru turneul nostru din America de Sud. Ei ne-au spus că nu au nicio posibilitate de sprijin, pentru că nu au aeronave și nu au nicio legătură cu Taromul. Dar pentru că nu pot să mă rup dintr-un loc fără să obțin ceva, le-am propus să facem un flash mob împreună. Ei aniversau trei ani de existență a Companiei Naționale Aeroporturi București. Le-am explicat că asocierea cu noi va fi un plus și pentru ei. Pentru noi, locul era ideal. Am intrat într-un parteneriat cu aeroportul și tot ce ați văzut acolo ni se datorează întrutotul; nu am avut regizor, nu am avut scenograf, nici figuranți. E un flash mob fără nimic fake.

Care e rețeta succesului pentru un flash mob?

Cătălin Oprițoiu: Ca partenerul care ne angajează să aibă încredere în noi. Creativitatea - întotdeauna să vii cu ceva special. Noi am făcut flash moburi pe pământ, în apă, pe gheață... Cred că am făcut cele mai multe flash moburi din România.

Reacția oamenilor s-a schimbat? Spun „a, îi știu pe băieți”?

Cătălin Oprițoiu: Nu, spun „ce bine îmi pare să-i văd și eu!” La ultimul flash mob, la Therme București, a urlat toată lumea, erau 1.000 de oameni, aplaudând din apă.

Alexandru Duțulescu: Orice flash mob, dacă îl lași brut, așa cum te gândești să-l faci, nu iese ce trebuie, pentru că e pentru tine.

Aveți de fapt două categorii de public: cel pe care îl surprinzi acolo și cel care face din eveniment ceva viral...

Gabriel Gheorghe (42 de ani), Head of Logistics, violonist: Da, și targetul tău nu este publicul care este acolo.

Alexandru Duțulescu: Dar răspunsul celor care asistă la eveniment e foarte important pentru ca acesta să devină viral.

Cătălin Oprițoiu: În momentul evenimentului noi suntem componenta principală, pentru cei de acolo. Atunci când acesta devine viral, toată această emoție trebuie transpusă și transmisă, cu figurile uimite ale spectatorilor...

Gabriel Gheorghe: La asta ne referim și noi când întrebăm înainte câte camere sunt, ca să putem să asamblăm puzzle-ul.

Cătălin Oprițoiu: Atunci când se ajunge la viralizare, factorii de decizie sunt cei aflați în fața ecranului, la butoane, nu noi. Noi ne-am încheiat treaba.

Cum a început povestea OSB?

Cătălin Oprițoiu: A început printr-o orchestră de cameră foarte mică, fără dirijor, și o serie de concerte la Ateneu, ca un fel de contrapartidă la sistemul instituțional, în general, și la modul de administrare și management al muzicii clasice. Inițiativa noastră vine ca răspuns la o necesitate a societății. Trebuie să depășim această idee conform căreia muzica clasică este inaccesibilă și că a rămas pentru acel strat burghez al societății. Este un neadevăr, muzica clasică nu a început așa.

Alexandru Duțulescu: Și chiar nu e „grea”...

Cu câți instrumentiști ați început?

Alexandru Duțulescu: Am început prin 2004-2005 cu o orchestră de cameră, fără dirijor, se chema „Camerata Clasica” și cred că eram maximum 25-30 de oameni.

Cătălin Oprițoiu: Este modelul de orchestră de acum 300 de ani, de dinainte de apariția dirijorului. Abordam un repertoriu care mergea până la clasicism. Acum am ajuns de la 70, cât este o formulă normală, până la cât e nevoie, ar putea fi și 100 de instrumentiști pe scenă.

Orchestra 2
Care este media de vârstă la voi?

Alexandru Duțulescu: În orchestră, maximum 35-40 de ani.

Gabriel Gheorghe: Singurul criteriu pe care îl avem în alegerea oamenilor este performanța, de aceea printre colegii noștri se numără persoane importante din orchestre; adică avem concertmaeștri, șefi de partidă, poate avem cea mai mare proporție de funcții importante într-o singură orchestră.

Cătălin Oprițoiu: Ideea este că suntem deschiși către alt fel de proiecte, pe care oamenii cu o vârstă mai înaintată le-ar accepta mai greu. Eu cred că aceia care trecuseră de jumătatea vieții la Revoluție nu au reușit în totalitate să se acomodeze în momentul în care societatea a început să se schimbe. Menirea noastră este să îi învățăm pe tineri, iar pe aceia care au fost învățați doar cu ce a fost atunci să îi aducem către ceea ce întâmplă în zilele noastre.

Gabriel Gheorghe: Nu inventăm apa caldă. Sunt modele în Occident care asta fac: încearcă (și reușesc în ultimul timp) să atragă și alt tip de public către această muzică, deoarece ea nu este inaccesibilă.

Alexandru Duțulescu: Din aceleași considerente suntem probabil singura orchestră care abordează și alte stiluri muzicale, nu ne limităm la a cânta muzică clasică. Am avut colaborări extraordinare cu diverse trupe de pop-rock, turnee de succes în țară, și în continuare vom face același gen de proiecte.

Cătălin Oprițoiu: Festivalul Enescu a dovedit că se poate. Dacă reușești să faci o promovare bună, să dezvolți o tradiție și să aduci nume mari, ceea ce e o rețetă care funcționează în toată lumea (dar cu bani!), atunci se poate. Provocarea noastră este să reușim să facem aceste lucruri fără banii pe care îi au cei din Occident.

Gabriel Gheorghe: Mai mult decât atât: provocarea noastră este să facem permanent același tip de evenimente pe care le face Festivalul Enescu o dată la doi ani, să avem o continuitate în evenimentele „elitiste”.

De aceea urmează o stagiune?

Alexandru Duțulescu: Da, stagiunea va fi pregătită începând din luna martie, urmând a fi publicată din luna septembrie, pentru anul viitor.

Cătălin Oprițoiu: Pregătim terenul; anul acesta începem seria de concerte de muzică clasică cu Mozart, invitată fiind Corina Belcea-Fischer, cea care a fondat Belcea Quartet și a obținut premiul în Franța pentru cea mai bună violonistă de cvartet din lume. Acesta este modul nostru de a gândi evenimentele. Îl avem din nou invitat pe Daishin Kashimoto, concertmaestrul Filarmonicii din Berlin, un nume foarte mare, este un eveniment de elită. De asemenea, va veni Kristjan Järvi, dirijorul care a deschis Festivalul Enescu.

Alexandru Duțulescu: Nu vor fi numai concerte de muzică clasică. Vom avea o paletă extrem de diversificată de concerte, pentru că tocmai asta ne dorim, să atragem și alt fel de public. Vom face un proiect de muzică sud-americană, latino, vom face unul cu Radu Gheorghe, „Ucenicul vrăjitor”, un carusel cu care publicul este plimbat printr-o lume fantastică a muzicii clasice şi a umorului de bună calitate.

Voi aveți un rol și în managementul orchestrei...

Cătălin Oprițoiu: Suntem doar noi trei, nu avem niciun angajat până acum.

Ce roluri are fiecare în echipa de management?

Alexandru Duțulescu: Artistic - Cătălin Oprițoiu, logistic - Gabi, comunicare - eu.

Mai precis, ce face fiecare? De exemplu, care a fost primul lucru pe care l-ai făcut tu, Gabi?

Gabriel Gheorghe: Primul lucru pe care îl faci la început este să contactezi colegii.

Cătălin Oprițoiu: El se ocupă de partea de suflători, eu de cea de coarde.

Gabriel Gheorghe: Iar Alex face comunicare, marketing, design, tot ce înseamnă imaginea orchestrei.

Și Cătălin?

Gabriel Gheorghe: Cătălin face partea de bișnițăreală! (râd toți în hohote)

Cătălin Oprițoiu: Contractele, târguiala, practic toată treaba „murdară” trebuie s-o fac eu! Eu mă ocup de negocieri, de discuții în general.

Gabriel Gheorghe: El comunică la TV, dă pe „sticlă” bine - el cu vorbitul, eu cu scrisul... Din păcate, ce se întâmplă în spatele cortinei nu e cum își imaginează oamenii. Toată lumea iubește muzica, toți o apreciază, toți spun că avem o meserie frumoasă. Este adevărat, o facem cu pasiune și cu o mare plăcere, dar sunt multe alte lucruri care nu se văd și care nu sunt tocmai plăcute. Toată lumea ne-a apreciat pentru turneul din America de Sud, de la toate nivelurile, inclusiv oameni cu bani foarte mulți. Dar când a fost vorba să fim sprijiniți în organizarea acestui turneu, nu ne-a ajutat nimeni.

Cătălin Oprițoiu: Am solicitat sprijin Ministerului Culturii, care ne-a răspuns cu o scrisoare foarte frumoasă, ne-au spus că este extraordinar ce facem, că se bucură că existăm, dar că din păcate nu ne pot ajuta cu nimic.

Gabriel Gheorghe: Până la urmă a intervenit Guvernul României și am primit ajutor.

Cătălin Oprițoiu: A fost o muncă titanică, după ce ajunseserăm cu actele casei la bancă, să luăm un credit ca să facem rost de fonduri.

Gabriel Gheorghe: Era un turneu important pentru activitatea de viitor a orchestrei și atunci sacrificiul nostru a mers până într-acolo încât să ne punem casele gaj la bancă.

De câți bani aveați nevoie?

Cătălin Oprițoiu: 180.000 de euro, pentru transport către America de Sud și în trei țări de acolo. Cazarea și onorariile instrumentiștilor erau suportate de organizatori.

Cum a fost în China?

Gabriel Gheorghe: A fost excepțional. China e o carte de vizită pe care urmează să o îmbunătățim.

Cât de mare este o sală de concerte acolo?

Cătălin Oprițoiu: Două-trei mii de locuri, dar se poate ajunge și la cinci mii.

Gabriel Gheorghe: Dar sunt toate noi! Am fost întrebat la un interviu care este primul lucru pe care mi-l amintesc despre China și am răspuns că sunt sălile de concerte, pentru că arhitectura lor îmi amintea pur și simplu de niște nave spațiale.

Cătălin Oprițoiu: China este în plină dezvoltare. Ei vin dintr-o cu totul altă cultură și vor să aibă acces la toate informațiile. Importă în momentul de față foarte multă cultură, de la cel mai înalt nivel și de peste tot. Iau cât pot de mult, de foarte bună calitate, și de aceea promovează foarte mult.

În câți ani credeți sau sperați, nici nu știu cum să vă întreb, că vom avea măcar o sală de concerte ca în China în București?

Cătălin Oprițoiu: Așteptările din partea autorităților, din punctul meu de vedere, nu există. Cu toate că au fost promisiuni de 15 ani...

Gabriel Gheorghe: În momentul de față este o necesitate pentru București. Noi am observat din evenimentele noastre că în general numărul maxim de spectatori este undeva în jurul a 2.000 - 2.500 de oameni. Cu muzică clasică, Sala Palatului nu se umple decât foarte rar cu 4.000 de oameni. Asta se întâmplă când vine Filarmonica din Berlin, care se poate duce oriunde pe Pământ, că oricum vine toată lumea. Nu la nume de genul ăsta, care dau ora exactă în muzică, trebuie să ne raportăm. Să ia Filarmonica, o instituție care activează permanent aici, s-o ducă să-și țină concertele la Sala Palatului. Au 4.000 de oameni? Dacă reușesc s-o umple, atunci se justifică o asemenea sală. Altfel nu iese.

Deci în petiția către Ministerul Culturii trebuie să vorbim de o sală de...

(în cor): 2.000 - 2.500 de locuri.

Gabriel Gheorghe: Asta este sala corectă. O sală de 2.500 de locuri, cu acustică făcută special, este o sală ideală. Sala Palatului este pentru conferințe, n-a fost gândită niciodată pentru concerte.

Ce vă place cel mai mult?

Cătălin Oprițoiu: Ceaikovski.

Alexandru Duțulescu: Rachmaninov.

Gabriel Gheorghe: Mahler.

Cătălin Oprițoiu: Facem un pariu: dacă noi facem un concert cu Mahler, nu vine nimeni. (râsete)

Gabriel Gheorghe: Uite, de exemplu mie nu-mi plăcea Bruckner, sub nicio formă, până în urmă cu câțiva ani. E dificil, nu are o linie melodică deosebită, e destul de „pătrățos” ca muzică - și asta e percepția peste tot în lume. Ușor, ușor, cineva mi-a explicat și am reușit să-l înțeleg, iar acum aș asculta Bruckner non-stop.

Cătălin Oprițoiu: Dacă am merge pe ce simțim am muri în secunda a doua!


https://www.youtube.com/watch?v=rbsjA3Ouqfk


Explicații foto:
Orchestra Simfonică București, la Therme
Orchestra Simfonică București, în concert
Gabriel Gheorge, Alexandru Duțulescu și Cătălin Oprițoiu, cu concert-maestru Daishin Kashimoto și violoncelistul Claudio Bohorquez