Cristian Lupșa: Cred că prin jurnalism poți vedea orice lume îți dorești. E unul dintre privilegiile acestei meserii

Cristian Lupsa 2

Cristian Lupşa n-a vrut să se facă doctor, deși părinții, neurochirurg și oncolog în Târgu Mureș, sperau să continue tradiția familiei. Cristi prefera să se afunde în fotoliu cu romane SF și să scrie povești de aventuri în care-și distribuia colegii de clasă. Din ultimii 12 ani, aproape cinci i-a petrecut în SUA, unde s-a îndrăgostit de puterea narațiunii și a poveștilor adevărate de a transforma oameni și comunități. De cinci ani este editor la DoR (Decât o Revistă), un trimestrial de povești spuse cu grijă. A văzut Independence Day de șapte ori și este înnebunit după Mad Men.

Cristian Lupșa, probabil cel mai împătimit fan al poveștilor bine spuse de la noi, este cel de-al doilea invitat al Rogalski Damaschin Public Relations și PR România în cadrul interviurilor Good Talks prin care stăm de vorbă cu oameni care prin ceea ce fac schimbă România în bine.

Cristi, cum s-a născut pasiunea pentru povești?

Poveștile mi-au plăcut de mic. Mi le spunea bunicul la culcare și nu era seară în care să nu aflu de vreun Împărat Verde, Negru sau Roșu care avea o problemă – fată răpită, tărâm cucerit, moștenitor lipsă – care necesita un Făt Frumos. Cred că structura asta primară de poveste – personaj într-o situație complicată, caută rezolvare – s-a lipit de atunci de mine și asta caut astăzi în jurnalismul pe care îl fac sau îl editez.

Am avut apoi ani de lectură, în care am ajuns de la science fiction la literatură contemporană, dar jurnalismul narativ l-am descoperit în State, acum vreo 12 ani, când am citit niște povești fenomenale, scrise ca niște romane de aventuri, despre care nu-mi venea să cred că s-au întâmplat cu adevărat. Nu voi uita niciodată povestea a doi scufundători de elită, un cuplu, în care ea moare și el se scufundă apoi ca să bifeze ce ea n-a reușit. Îmi face pielea de găină și astăzi. Se poate citi aici: https://forums.deeperblue.com/threads/the-rapture-of-the-deep-si-article-the-deadly-dive-2-5mb-dialup-beware.56683/

Când a fost prima oară când ai ajutat pe cineva? Ce s-a întâmplat?

Întrebarea m-a făcut să mă gândesc la un moment din școala generală când mergeam către bunica, probabil să mănânc. Locuiam cu ai mei și cu fratele meu la 10 minute distanță și adesea mergeam la bunici la masă. Într-o zi, pe drum, treceam pe lângă niște scări care urcau către un bloc. În capul scărilor era o doamnă cu un cărucior și îmi aduc aminte că am văzut roțile mișcându-se și mi-am dat seama că urma să se rostogolească. În amintirea mea am urcat acele scări din 2-3 salturi și am oprit căruciorul de la cădere. Nu mai știu dacă era copilul în el sau nu, dar atunci mi s-a părut un moment eroic. Acum am redefinit cuvântul ajutor și încerc pe cât pot să-i ajut pe alții să-și îndeplinească proiectele sau visele – asta e și rolul de editor uneori, un soi de fan dedicat al unei persoane care își face curaj să scoată ceva în lume.

Cristian Lupsa 3

Cum îi ajută Cristian Lupșa pe cei de lângă el?

Cred că ajutorul cel mai eficient pe care îl pot da e să-i motivez pe alții să-și urmeze pasiunile și dorințele. Ajut fiind o majoretă. Uneori sunt agasant în susținerea mea, dar asta îmi face plăcere – să pot contribui, chiar și puțin, la reușitele altora, fie ca asta înseamnă publicarea unui text, a unei ilustrații, legarea a două persoane într-un proiect comun, ajutarea unui om să-și găsească de dormit în alt oraș, sfaturi despre cum își poate promova o inițiativă, sprijinirea unei organizații să-și dea mesajul în lume mai departe etc.

Dă-mi trei exemple de situații când poveștile din DoR au schimbat ceva

Îmi e greu să aleg, dar uite trei momente la care țin mult. Nu știu dacă schimbat e neapărat cuvântul, dar impact a existat cu siguranță.

1)    Mama unei fete care a murit stupid într-un team-building cu colegii de facultate, un eveniment pe care noi am încercat să-l reconstruim, ne-a scris că nimeni n-a reușit să-i explice ce s-a întâmplat în acea noapte cu fiica ei – nici colegii, nici medicii, nici Poliția. A reușit un text să facă asta - http://www.decatorevista.ro/echilibru-dor-11/

2)    Am scris despre o profesoară de engleză care încearcă să-și învețe elevii să gândească liber. Ne-a mulțumit la final pentru că i-am permis să-și vadă viața din afară și să-și dea seama că munca ei a atins foarte mulți oameni, ceea ce i-a întărit convingerea că face bine ceea ce face - http://www.decatorevista.ro/libertate-dor-12/

3)    Am publicat la un moment dat un eseu scris de o mamă care îngrijește de fetița ei cu o formă rară și gravă de epilepsie. Unul dintre mesaje a fost de la o tânără studentă la medicină care ne-a spus că o astfel de poveste i-a validat alegerea de carieră http://www.decatorevista.ro/noaptea-fluturelui-mov-integral-din-dor-11/

Care e cea mai bună poveste pe care ai citit-o?

Aici răspunsul e extrem de subiectiv – fiecare cu povestea în care crede și în care se regăsește, iar această poveste, pentru fiecare dintre noi, se schimbă de la un moment la altul. Dar am să-ți spun că o poveste pe care o ador e The Long Fall of 111 Heavy, un text de acum 15 ani, despre prăbușirea unui avion, care îmi dă lumea peste cap. Nu e despre accidente aviatice, nu e o investigație, ci o meditație profundă asupra ce înseamnă să pierzi pe cineva și să lucrezi cu amintiri și vieți curmate brusc. Iar o carte de care m-am îndrăgostit anul trecut - și pentru care m-am luptat să apară și în România (se va întâmpla în toamnă) – e colecția de eseuri The Empathy Exams, scrisă de Leslie Jamison.

Care sunt ingredientele unei povești captivante?

Personaj, Context, Conflict, Acțiune, Punct culminant, Deznodământ. Pe cuvânt. Cum le jonglezi pe astea diferă și le poți combina în nenumărate feluri. Dar dacă ele există, există și povestea.

Povești de pe micul sau marele ecran. Ce ți-a plăcut?

Am unele pe care le-am văzut de mai multe ori, dar cred că circumstanțial. Independence Day, de exemplu, l-am văzut de vreo 6-7 ori în adolescență. Și am văzut de trei ori Aurora lui Cristi Puiu (care are trei ore) și de patru ori De ce eu-ul lui Tudor Giurgiu (care are două ore).  Îmi plac în schimb unele seriale la nebunie – Mad Men, de exemplu.

În afara de scris și editat povești, ce mai faci la DoR?

Țin uneori cursuri de spus povești, și aici aș vrea să fac mai mult și mai multe, și mă ocup și de organizarea superbei conferințe anuale (și chiar e superbă), The Power of Storytelling, unde aducem unii dintre cei mai buni povestitori din lume să inspire și să învețe participanții http://www.thepowerofstorytelling.org

Cristian Lupsa 4

Dacă nu ai fi jurnalist care ar fi fost meseria ta?

Nu știu. Sunt de obicei ancorat în posibilitățile pe care le oferă realitatea imediată, așa că nu-mi dau seama unde aș fi ajuns. Când eram mic credeam că voi ajunge doctor, apoi poate cineva cu legătură cu IT-ul. Acum cred că prin jurnalism poți vedea orice lume îți dorești, ca să înțelegi cum ar fi fost să faci parte din ea. E unul dintre privilegiile acestei meserii.

Ce sfaturi ai pentru tinerii care vor sa lucreze în jurnalism sau comunicare?

Să nu aștepte să primească ceva, să-i caute cineva, să-i descopere cineva. Un povestitor bun, chit că lucrează în jurnalism sau comunicare, ar trebui să-și urmeze curiozitățile și să muncească la găsit curajul de a le împărți într-o formă sau alta cu lumea. Sunt atâtea forme de expresie acum, mai ales în mediul digital, încât nu ai niciun motiv să nu începi să te joci – să scrii, să desenezi, să fotografiezi etc. Eu am trecut printr-o facultate de jurnalism extrem de teoretică, dar nu așa înveți, ci înveți făcând. Iar când îți faci curajul să faci, o să conspire și universul să te susțină.


Cristian Lupşa e reporter, editor și povestitor. Din 2009 editează DoR (Decât o Revistă), un trimestrial independent care publică numeroase eseuri, portrete și reportaje premiate, și care încearcă să deslușească ceva din identitatea românească contemporană. Din ultimii 12 ani, aproape cinci i-a petrecut în SUA, unde s-a îndrăgostit de puterea narațiunii și a poveștilor adevărate de a transforma oameni și comunități. În 2013 a făcut parte din programul de Young Leaders al Institutului Aspen România și în 2014 a fost bursier la Nieman Foundation for Journalism la Harvard.