Crenguţa Roşu: Mă bucur fără reţinere în faţa unei idei frumoase, mă inspiră umanitatea în acţiune, ajutorul şi colaborarea

Crenguta Rosu 4

Am stat de vorbă cu Crenguţa despre ce mai înseamnă entuziasm în comunicare şi despre propria interpretare a optimismului în România de azi. Îi mulţumim!

Pe o scala a optimismului, unde crezi că întâlnim astăzi comunicatorul român?

Pe medie stăm bine - zic - şi mă gândesc la gluma cunoscută cu omul care stă cu picioarele în gheaţă şi cu capul în cuptorul încins. Şi el, ca şi comunicatorul român, în medie, stă bine. De altfel gluma nici nu este aşa de deplasată - având în vedere faptul că există o continuă efervescenţă, că se mişcă proiecte mereu şi apar discuţii şi dezbateri. Toate vin numai dintr-un optimism incurabil. De asemenea auzi şi varianta lipsită de optimism şi descurajată - legată de înţelegerea încă segmentată sau limitată a rolului comunicării.

Cum arată optimismul Crenguţei Roşu mai de aproape?

Moderat. Eu cred că progresăm, că sunt proiecte din ce în ce mai multe care tratează comunicarea ca un instrument de conversaţie cu stakeholderii, o contribuţie la managementul proiectelor companiei şi nu doar ca o adiţie zgomotoasă, pe termen scurt. Integrarea este încă rară, se întâmplă uneori chiar defavorabil, doar cu  parte din operaţiuni, dar este mereu un progres, mereu altfel. Mereu noi idei, noi situaţii, noi canale. Apoi ameninţătorul blur dintre discipline care este plin de nebuloase şi incertitudini, dar şi de  ocazii şi noi încercări. « Times are a changin’ » şi ştiu că nu este plictisitor.

Crezi că stăm bine cu entuziasmul în industria comunicării?

Industria este ca şi comunicatorul - nu poate fi diferită, eu aşa cred. Comunicatorii sunt şi barometre ale societăţii, în sens mai larg, ca şi industria: legată de evoluţia domeniilor pentru care sunt livrate serviciile, conectată la temele şi problemele fiecarei companii, « mereu în priză ». Aşa că entuziasmul urmează entuziasmul companiilor şi al economiei.

Cum apreciezi în general atitudinea comunicatorului român faţă de teritoriul nevoilor sociale şi al implicării civice?

Văd o cotă ridicată de implicare la agenţii, la oameni. Sunt proiecte susţinute pro-bono, implicări consatante sau punctuale în servirea unor cauze, unor proiecte sociale. Resimt totuşi un soi de supraîncarcare pe care comunicatorul trebuie să o administreze pentru a se putea implica şi mai sustinut. Nu caut scuze, dar am văzut că în faţa unei probleme mulţi dintre oamenii din comunicare sunt în primele rânduri - nu ştiu dacă au puterea de a duce constant aceste proiecte cu timpul şi resursele lor, la nesfârşit.

Cum ne ferim noi, comunicatorii, de oboseală cronică şi pe alocuri de pesimism?

Cred că citim mult şi asta ne energizează şi ne inspiră, apoi suntem mereu conectati la ce se întamplă în multe domenii - ceea ce din nou ne ţine alerţi. Ştiu sigur că artele sunt un dispozitiv secret de energie - de la cea plastică la muzică şi film. Şi ironia. Auto-ironia, de asemenea.

Ce înseamnă pentru tine un moment de entuziasm?

Cred că asta ţine de personalitatea fiecăruia şi nu este o chestiune profesională. Eu sunt din categoria „anime”- mă bucur fără reţinere în faţa unei idei frumoase, mă inspiră umanitatea în acţiune, ajutorul, colaborarea. Mă entuziasmează un rasarit sau un apus frumos, şi cerul înstelat de-asupra noastră. Lumea, în general, atunci când mă uit la jumatatea plină a paharului.


Interviu realizat de Dana Oancea. Copyright PR Romania.