Diploma în relaţii publice - vivat academia?



"Inside my empty bottle I was constructing a lighthouse while all the others were making ships." (Charles Simic)

rebeca_popAnul 2006. Prima zi de curs la Facultatea de Litere, Specializarea Comunicare şi Relaţii Publice. Într-o sală tip amfiteatru sunt prezenţi vreo 150 de studenţi. În ochii lor poţi citi curiozitatea de a afla cum vor decurge următorii patru ani din viaţa lor, dar şi o oarecare temere faţă de necunoscut. Profesorul intră în sală, se prezintă şi încearcă să afle ce i-a determinat pe studenţi să se îndrepte către această specializare. Cei mai îndrăzneţi dintre aceştia se aventurează în dialog. Majoritatea afirmă însă că îşi doresc de fapt să studieze advertising, deoarece pare a fi un domeniu creativ şi interesant. Pe chipul profesorului se aşterne instantaneu o umbră de nedumerire.

Patru ani mai târziu, aveam să mă aflu într-un alt context, iar nedumerirea avea să vină din partea mea. În Statele Unite, asistam la o discuţie purtată de câţiva studenţi ai Facultăţii de Jurnalism şi Comunicare de Masă a Universităţii din Oklahoma. Aveam să aflu că, înainte de a se decide asupra unei specializări, ei au posibilitatea să participe la diverse cursuri şi să se sfătuiască cu viitorii profesori. Studenţii sunt bombardaţi cu informaţii despre beneficiile unui job în domeniul ales, salarii şi perspective. La final, aceştia ar trebui să poată alege decisiv unul dintre cele cinci domenii de specializare care le stau la dispoziţie: advertising, broadcasting şi electronic media, jurnalism, relaţii publice şi professional writing.

Tot în SUA, aveam să aflu la scut timp că universităţile reprezintă o afacere foarte profitabilă. Studenţii achită sume exorbitante pentru a avea access la educaţie, iar aşteptările lor sunt pe măsură. Ţinând cont inclusiv de acest aspect, diferenţele dintre educaţia formală în relaţii publice din România şi cea din SUA rămân indiscutabile.

Pe-ale noastre plaiuri mioritice


Despre practica de relaţii publice din România s-a tot scris. Mult. Despre studenţi şi cât de pregătiţi sunt ei să devină practicieni odată ieşiţi de pe băncile facultăţii, s-a tot discutat. Adesea, în mod contradictoriu. Ce ştim însă despre ceea ce se întâmplă dincolo de porţile mediului academic?

Anul 1993 marchează apariţia primei structuri universitare specializate în relaţii publice. Acest lucru se întâmpla în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Azi, studenţii au nici mai mult nici mai puţin decât 13 opţiuni în nouă oraşe pentru a studia relaţiile publice în mediul universitar din România. Această specializare se află de cele mai multe ori în cadrul facultăţilor de Litere, Ştiinţe Sociale, Ştiinţe Politice sau Jurnalism. Profesorii au background-uri dintre cele mai diverse: de la limbi străine la inginerie, de la jurnalism la matematică. Acesta poate constitui atât un avantaj, cât şi un dezavantaj. Pe de-o parte, amalgamul de perspective cu care studentul are ocazia să intre în contact îl poate îmbogăţi. Pe de altă parte, diversitatea poate duce la o lipsă de focus. Las la latitudinea voastră să decideţi care dintre acestea este mai pregnantă.

De departe însă, cea mai arzătoare problemă este deschiderea porţilor universităţilor către lumea non-universitară şi înţelegerea cerinţelor companiilor şi agenţiilor de PR. În încercarea de a le arăta studenţilor şi faţele practicii, unii profesionişti în relaţii publice au început de ceva vreme să predea în universităţi, iar noua generaţie de profesori vine cu o specializare în domeniu, cu o nouă perspectivă şi, mai mult, cu câţiva ani de experienţă în agenţii, companii sau organizaţii non-profit. Nu pot trece neremarcate, de exemplu, eforturile Biroului de Relaţii Publice al Universităţii din Bucureşti. New media sunt folosite foarte atent, dând oportunitatea studenţilor de a interacţiona online; site-ul universităţii şi cel al Facultăţii de Litere sunt constant updatate cu informaţii ce ţin atât de lumea academică cât şi de multiple alte evenimente şi oportunităţi pentru studenţi; iar, nu în ultimul rând, premiul Golden Award for Excellence la categoria “Social Media pentru PR” în cadrul Romanian PR Award 2010 a adus Universităţii din Bucureşti confirmarea succesului dobândit.

The American Dream - o utopie?


De cealaltă parte a oceanului, primul curs de relaţii publice a fost susţinut în anul 1923 de către inventatorul comunicatului de presă şi “părintele relaţiilor publice”, Edward Bernays. Universitatea din New York a fost cea care a găzduit acest curs, marcând astfel un pas important în istoria educaţiei formale în relaţii publice. În prezent, în SUA există 133 de programe specializate în relaţii publice.

“Visul american” nu s-a metamorfozat însă peste noapte în realitate. Legătura dintre lumea universitară şi cea a practicienilor de relaţii publice este poate la fel de arzătoare şi aici, însă se află cu siguranţă într-un alt stadiu de evoluţie. Studenţii care urmează studii de licenţă au ocazia de a intra în contact cu lumea practicienilor încă de la primii paşi făcuţi pe holurile universităţii. Pe lângă diverse conferinţe şi invitaţi care participă la cursuri, grupuri de studenţi vizitează împreună cu un mentor cele mai cunoscute agenţii de relaţii publice din Statele Unite sau chiar de peste hotare. Apoi, facultăţile menţin îndeaproape legătura cu agenţiile, companiile şi ONG-urile, astfel încât studenţii primesc săptămânal newslettere cu informaţii despre competiţii, oportunităţi de practică şi job-uri.

Pe lângă accesul la informaţie privind practica şi interacţiunea intensă cu specialişti de top, resursele sunt un alt mare atuu al universităţilor din SUA. Campusul reprezintă pentru mulţi dintre studenţi o a doua casă. La bibliotecă, ei au acces la absolut orice carte pe care şi-o doresc, iar orice articol de specialitate poate fi accesat online. Bibliotecile sunt deschise în fiecare weekend, iar în timpul sesiunii acestea sunt deschise non-stop. Mai mult, tehnologia nu mai reprezintă de mult timp o necunoscută pentru lumea universitară. Calculatoare şi Internetul sunt disponibile absolut oriunde în campus, iar camerele de filmat, microfoanele şi programele de design sunt accesibile oricărui student care îşi doreşte să înveţe.

De departe însă, ultima inovaţie privind crearea unui cordon ombilical între practică şi mediul universitar o reprezintă agenţiile de PR din cadrul universităţilor. Prin intermediul acestora, studenţii lucrează direct cu clienţii, fiind coordonaţi de către un profesor. Funcţiile şi echipele sunt divizate şi desemnate similar celor existente în agenţii, iar studenţii evoluează ierarhic treptat, pe baza exprienţei dobândite. La finalul programului, studenţii pot spune nu doar că au făcut practică, ci că au învăţat ce înseamnă practica in relaţii publice la nivel managerial, cu clienţi reali şi responabilităţi pe măsură.

Consider că evoluţia academică a relaţiilor publice reflectă maturitatea disciplinei în practică şi vice-versa. În puţinii ani pe care i-au avut la dispoziţie, universităţile din România au contribuit semnificativ la dezvoltarea relaţiilor publice. Nu mi-aş permite să trec cu vederea munca, dăruirea şi energia unor profesori de relaţii publice din România, fără de care nimic nu ar fi ceea ce este azi. Cu toate acestea, s-ar putea să cădem de acord că loc de evoluţie încă există. Ca atare, vivat academia!


Rebeca Pop
a petrecut ultimii 3 ani lucrând în relaţii publice şi jurnalism, atât în România cât şi în Statele Unite. A absolvit Universitatea din Bucureşti (Specializarea Comunicare şi Relaţii Publice), dobândind experienţă în arii precum comunicarea internă, event planning, health communication şi responsabilitate social corporatistă. În prezent, ea lucrează ca Editor PR Romania şi Research Assistant în cadrul Universităţii din Oklahoma, unde îşi finalizează şi studiile de master în comunicare strategică.