PR Romania

Cine pe cine educă sau are nevoie PR-ul de părinţi educaţi?

Am fost tot timpul susţinătorul ideii că părinţii pot fi educaţi. Rog părinţii să lase pietrele jos! De asemenea, chiar şi copiii pot fi educaţi indiferent de faptul că în general îşi croiesc drumul lor în viaţă şi doar mai târziu realizează că au fost educaţi şi/sau posedă o bază de principii provenite din familie, anturaj, şcoală/şcoli, job-uri. Urmând acelaşi principiu m-am întrebat tot timpul dacă în domeniul PR e de ajuns să ai o educaţie în acest sens, să-ţi cunoşti bine jobul, sau e o condiţie ca şi cei cu care lucrezi in-house să aibă idee despre principiile de bază ale acestui tool? Sunt îndeajuns de educaţi cei care au în mâini o jucărie ca PR-ul sau e chiar treaba specialiştilor practicanţi să le explice cum trebuie întoarsă cheiţa şi cât de frumos va merge maşinăria, întocmai cum scrie în prospect? Am încercat să găsesc în cărţi un răspuns sau măcar tema tratată undeva. Din păcate în tratatele de  relaţii publice de peste ocean sau din bătrâna Europa cu vechime occidentală problema nu se mai pune, din simplul motiv că e materie de şcoală în ghidurile de management şi business, iar în cele autohtone profesorii sunt încă la fază de formare şi creştere a specialiştilor în domeniu. 

Revin la argumentarea temei propuse. Poate odrasla să îşi educe părintele care se frământă în fiecare zi să pună pe masă o pâine şi îţi asigură un acoperiş deasupra capului? Întrebarea în sine ar putea fi cosiderată chiar o lipsă de bun simţ să te gândeşti la aşa ceva iar pentru unii e un raţionament circular: părintele a fost copil, l-au educat părinţii lui, rezultă, este educat deja, iar rolul copilului său în educaţia sa nu îşi are rostul. Oul sau găina. Totuşi, raţionamentul e puţin şubred, doar privindu-l din prisma  transformării continue a informaţiei care are un parcurs cu sens unic. Oul devine găină, dar găina ou nu. Transformarea înseamnă timp, dezvoltare, evoluţie. Când nu ai timp uiţi să te transformi ( n.a. aici aş folosi totuşi englezescul update). Şi din nou o întrebare: Au părinţii timp, se mai tranformă ei? Din propria experienţă, şi nu e un postulat, pot spune că unii da şi alţii nu, dar totuşi ne sunt dragi pentru că sunt părinţii noştri şi fac ouă frumoase. 

Organizaţiile, mari sau mici, majoritatea aduc pe lume sumedenie de odrasle, care mai de care cu înclinaţii spre ceva anume, Financiar, Contabilitate, Marketing, PR, în funcţie de materilul genetic al fiecăruia (n.a. a se citi pregătire de specialitate, experienţă, capabilitate şi necesitate organizaţională). De asemenea, principiul de aducere pe lume a ouălor este unul clar. Crearea unui grup omogen, sub acelaşi nume, care să se perpetueze în timp cu succes. În organizaţiile mai mici, pe vremuri, mai mulţi copii, pe lângă bucuria părintească, reprezentau braţe în plus la munca câmpului sau ce mai era de făcut prin gospodărie. Dar şi aici, fiecare avea o înclinaţie, unuia îi plăceau animalele şi chiar se pricepea să le ducă la păscut unde trebuie, altul era mai puternic fizic şi putea ara. Dacă părinţii, capii familiei, îi distribuiau după aptitudini, rezulta o fericită şi prosperă familie pentru că totul mergea bine. Şi apare întrebarea: Îşi cunoşteau bine părinţii odraslele sau ţipau acestea ca din gură de şarpe că nu vor să facă aia sau aialaltă, că le-ar plăcea mai mult altceva, şi erau distribuiţi pe sarcini aleatoriu, după cum se coceau în incubator?

Răspunsul care îmi vine după atâtea întrebări este că reprezintă o necesitate să ştii ce ai în ogradă şi ca un bun manager al gospodăriei să ştii cum să foloseşti mai bine braţele muncitoare. Dacă nu se întâmplă acest lucru atunci copiii trebuie să plângă, să dea din picioare, şi să le arate părinţilor cum pot fi folositori în dezvoltarea organizaţiei. În cazul în care le sunt ignorate ideile, din neatenţie sau mai rău, din necunoaşterea realelor înclinaţii şi veleităţi ale fiecărui copil, atunci există riscul ca atmosfera familială să se degradeze iar membrii să nu dea randament. Nu văd cum găina nu ar şti ce să facă cu oul iar oul, dacă e bun, şi pus la locul lui în cuibar să nu facă pui frumoşi care să ducă pe mai departe numele clanului.

Concluzie: Da, părinţii pot fi educaţi de către copii dacă realizează că au o nevoie continuă de a fi update cu transformările şi necesităţile. De dorit este ca părinţii să vină în întâmpinarea copiilor cu principii generale, deja dobândite, de pe vremea când erau copii şi învâţau abc-ul de a fi părinţi.

Închei cu o maximă din filmele pe care le-am văzut:

Nu merge cu cuţitul la o luptă cu pistoale sau nu săpa grădina cu o greblă.

Mamei mele.

---

Iulian Cîrjă – 33 de ani, Manager de Comunicare în Departamentul PR al E.ON România. A început să lucreze în PR în 2004, după 5 ani petrecuţi în mass-media. Absolvent în 2000 al specializărilor Jurnalistică şi Folosofie, Universitatea Spiru Haret Bucureşti.

• Prec
• Următor