Conferinţe de presă la Bruxelles

dan_lucaDacă vorbim de informaţii despre UE şi despre funcţionarea sistemului comunitar, inevitabil, Bruxelles e primul nume care ne vine în minte. Cele aproximativ 100.000 de persoane din Bruxelles-ul european interacţionează enorm, şi nu este de mirare că avem aproape 100 evenimente pe zi despre politicile europene în Bruxelles, dar nu numai.


Dacă la prima impresie Bruxelles-ul pare un loc ideal pentru conferinţe de presă, nu este totuşi recomandabilă organizarea unor asemenea evenimente aici. Zilnic (de luni până vineri) la orele 12:00 are loc conferinţa de presă de la Comisia Europeană, unde sunt prezenţi de fiecare dată câteva sute de ziarişti. Un ziarist acreditat primeşte zilnic, doar pe email, între 50 şi 100 de comunicate de presă. În această densitate de “conţinut european”, un ziarist găseşte cu greu timp pentru a participa la manifestări organizate de “sectorul privat”. Prima lecţie de PR în Bruxelles-ul european: nu propune clientului o conferinţă de presă pentru că îţi “poţi rupe gâtul”.

În timp, odată cu dezvoltarea Internetului, sursele online au devenit predominante. Asta nu înseamnă însă că doar stând în faţa calculatorului cunoaştem totul despre UE. Sunt mulţi în Bruxelles care se simt frustraţi că ceea ce trimit ei spre capitale "nu prinde", "se vinde greu", "e tehnic", dar adevărul este undeva pe la mijloc. Este nevoie să localizăm informaţia europeană şi să comunicăm strategic şi tactic. A trecut timpul când un reprezentat al regiunilor, primind un document de 100 de pagini în limba engleză, îl trimite automat colegilor din ţară, fără a se uita atent peste document.

Expertul european contemporan trebuie să citească atent fiecare material, să înţeleagă în primul rând el ce se doreşte cu acel document, să filtreze dacă este ceva important pentru regiunea de unde vine şi apoi să scrie 10-20 de rânduri în limba sa maternă despre această iniţiativă. Iar în plus, trebuie să recomande acţiune sau nu din partea factorilor de decizie.

Vreau să punctez un fenomen foarte interesant, util organizatorilor de evenimente. Multe dezbateri nu solicită taxă de participare şi asta face ca lumea să se înscrie “la greu” la diferite evenimente, urmând ca apoi, în ziua evenimentului, să decidă dacă are sau nu posibilitatea să participe efectiv.

Avem o problemă generică a sistemului de capitală a Europei, pe hârtie avem o sută de persoane înscrise, dar există posbilitatea să avem doar 30-40 de participanţi. Este ceva ce recomand organizatorilor de evenimente (deschise publicului) la Bruxelles. Aveţi o abordare de a înregistra mult mai multe persoane decât capacitatea sălii, fără nici un risc. Mai bine să fie înghesuială (“se bate lumea pentru a avea informaţia europeană”), decât să vă lungiţi gâtul după participanţi şi – eventual – să aveţi probleme în intern cu liderii pentru că nu aveţi destui oameni în sală.

Mi-a plăcut recent o reclamă la o conferinţă pentru că dă un semnal celor care se înregistrează şi nu vin. Înscrierea nu presupune nici o taxă de participare. Însă, după confirmarea participării şi cu 7 zile înainte de eveniment, taxa de anulare este de 200 euro. Poate este o soluţie şi aceasta!



Originar din Cluj, Dan Luca îşi desfăşoară activitatea în capitala comunitară încă din 1997, de la vârsta de 25 de ani. Combină constant activitatea academică cu cea de afaceri. Are un master în afaceri europene la Bruxelles şi deţine un doctorat în afaceri europene cu specializarea comunicare europeană. Predă cursul de “Tehnici de comunicare în UE” la universităţi din Bruxelles şi Gorizia (Italia). Este autorul a 3 cărţi despre România afacerilor europene, Bruxelles-ul european şi dilemele comunicării comunitare. Încă din 2007 a lansat blogul www.casaeuropei.blogspot.com, cu obiectivul declarat: “Este un blog de opinie despre Uniunea Europeană şi despre modul cum românii sunt afectaţi de schimbările europene contemporane”. În prezent este Directorul Reţelei Europene EurActiv, presa afacerilor europeane, cu prezenţe fizice în 15 capitale europene, precum Paris, Berlin, Madrid, Roma, Varşovia sau Bucureşti.