18082017

Back Eşti aici:Home Opinii Juniori despre PR Relaţiile publice – între aparenţă şi realitate

Relaţiile publice – între aparenţă şi realitate

milena_goreaÎmi imaginez acest început ca pe o secvenţă din acele filme americane de acţiune, realizate şi adaptate după reviste de benzi desenate sau după romane ştiinţifico-fantastice, în care imaginea e fugitivă, puternică, explozivă şi te zăpăceşte total ca telespectator. Îmi doresc un început abrupt, în care îmi închipui toate cunoştinţele mele despre relaţii publice, în care o cameră imaginară aleargă prin mintea mea şi prin mintea oamenilor de pe stradă, căutând să surprindă ideile pe care le au despre relaţii publice.

Pentru că eu cred că există o mare diferenţă între ceea ce ştim şi suntem sau nu învăţaţi – că doar am inclus şi oamenii care nu lucrează în relaţii publice, considerând în turnarea scenei de început oameni simpli de pe stradă şi, în mod evident, presupunerea că nu toţi oamenii de pe stradă lucrează în domeniul minunat al relaţiilor publice – şi ceea ce se întâmplă efectiv în relaţiile publice. Menţionez că mă voi referi doar la relaţiile publice din mediul autohton, lucru destul de dificil în sine, darămite să mă pot gândi la cuprinderea întregului domeniu al relaţiilor publice.

Trecând peste eterna şi fără de rezolvare curând – aş spune eu – problemă a conflictului dintre relaţiile publice şi marketing, publicitate, vânzări, advertising, CSR sau cum doreşte fiecare să spună mai departe care există la nivelul cunoaşterii comune şi probabil şi în rândul unor persoane care lucrează în domeniu – pe care, se înţelege, nu le mai includ în cunoaşterea comună, naivă şi inocentă, căci ele, ca parte a domeniului, utilizează în mod concret tehnici şi metode ale relaţiilor publice, deci măcar la nivel pragmatic consider că nu fac confuzii, doresc o primă şi importantă precizare: aparenţa şi realitatea în relaţiile publice pot sau nu pot fi suprapuse. Nu îmi propun deloc să intru în problematica ontologică şi spirituală a disputei, doar fac o clasificare pentru a trasa nişte idei.

Şi avem, cred eu, trei situaţii posibile: în primul caz, realitatea şi aparenţa sunt în armonie deplină, în al doilea sunt complet în antinomie, iar în al treilea avem incompatibilităţi pe anumite aspecte. Astfel, dacă luăm primul caz, în care aparenţa şi realitatea se suprapun în ceea ce priveşte domeniul în cauză, relaţiile publice autohtone nu au prea mari probleme şi bătăi de cap, căci dispare elementul care le-ar putea cauza neplăceri. Astfel, avem de-a face cu situaţii roz, lipsite de griji, caz în care aproape devine redundant întregul demers, căci adevărul şi discursul prestat sunt în simbioză deplină. În ceea ce priveşte al doilea caz, cel în care realitatea şi aparenţa nu sunt deloc prietene, atunci avem o problemă serioasă, în care apar inclusiv suspiciuni de rea-credinţă şi probleme semnificative. În a treia situaţie există neconcordanţe, dar se impune un singur lucru: bunul-simţ.

Pentru că simt personal nevoia să îmi clarific gândurile, voi detalia cât pot de clar ce am încercat să exprim în paragraful anterior. Astfel, dacă avem de-a face cu o suprapunere minunată între aparenţă şi realitate, nu avem probleme. Este visul relaţiilor publice. Şi, să ne înţelegem, ca orice vis, nu există. Astfel încât mi-e greu să cred că există situaţii în relaţiile publice autohtone în care să nu avem nicio grijă, în care trebuie doar să comunicăm şi-atât. Dacă ar fi atât de simplu, nu ar exista specialişti, facultăţi şi agenţii de profil şi în principiu niciun business. Dar ele şi noi existăm, aşa că trecem mai departe. Caz închis.

Dacă în relaţiile publice aparenţa este minunată, dar realitatea contrazice cu desăvârşire minunea, nu mai putem vorbi, după tot ce ştiu şi cred eu, despre relaţii publice. Personal, consider că privind din acest punct de vedere, în mediul autohton există situaţii dramatice, toate încadrate în clişeicul, dar simplul “una zice, alta face”. Da, cunosc acele scuze sau justificaţii, cum doriţi să le consideraţi, cum că “aşa suntem noi românii”, “las’ că merge şi-aşa” ş.a.m.d, însă refuz sincer să cred că ar trebui să punem pe seama vreunei trăsături ancestrale îndoielnice – în sens fatalist ori ba – eşecuri sau greşeli. Iar acest ultim aspect cred că poate fi extrapolat şi în alte domenii, nu doar în ceea ce priveşte relaţiile publice. Dacă nu mai avem de-a face cu relaţiile publice în acest caz, putem trece mai departe pentru relevanţa demersului, însă cred că trebuie făcute totuşi nişte precizări: e necesară o sancţionare drastică a celor care dezonorează domeniul relaţiilor publice, căci din cauza acestora sunt promovate nu doar inutilitatea specialiştilor în relaţiile publice, dar întreg demersul este pus la îndoială. Ori, se ştie foarte bine, e mai uşor să construieşti o imagine bună de la început decât să lupţi contra loviturilor din propria tabără. Fireşte, mai rămân şi cazurile încadrate în dosarul “hoţul neprins e negustor cinstit”. Greşit! Ar trebui să existe o activitate de control mai puternică şi aici mă refer mai ales la puterea clientului, care ar trebui să îşi cunoască nu doar datoriile, ci şi drepturile în sfera opiniei publice.

Cel de-al treilea caz este, după părerea mea, cel mai des întâlnit, în care există incompatibilităţi între realitate şi aparenţă, dar tocmai pentru ele au apărut relaţiile publice. Cred că mai ales în aceste situaţii domeniul în cauză poate să îşi arate măiestria prin corectarea unor detalii cu impact la nivelul părţii vizate. Nu menţionez acum toate metodele şi tehnicile prin care relaţiile publice se desfăşoară, acesta nefiind scopul pe care mi l-am propus. În orice caz, trebuie să existe nu o suprapunere deplină a realităţii cu aparenţa, însă aspectele esenţiale şi mai ales vorbind în sens etic, trebuie să coincidă, nu atât pentru reuşita acţiunii respective, dar pentru acţiunile viitoare. Căci frumuseţea domeniului este dată de această continuitate şi încredere care se stabileşte între publicuri şi organizaţii, pe baza căreia acţiunile viitoare se desfăşoară libere şi neastingherite de umbre ale unui trecut pus sub semnul întrebării.

Nu neapărat în încheiere, ci în special ca îndemn sincer pentru toţi cei care practică relaţiile publice la nivel autohton şi nu numai, trebuie avut mereu în considerare bunul-simţ. Chiar cred că acest concept simplu şi totuşi atât de complex poate fi un factor reglator în ceea ce priveşte orice domeniu. Acel bun-simţ care te îndeamnă să zâmbeşti mai ales când eşti nervos sau obosit, acel bun-simţ care te îndrumă spre echilibru – ţine-l minte! Scena de final presupune ca aceste rânduri, încheiate într-o notă optimistă, să aducă nu doar un zâmbet pe buze, dar şi câteva întrebări cititorului privind propria sa abordare a domeniul relaţiilor publice.



Milena Gorea are 22 de ani şi absolvit Facultatea de Comunicare si Relatii Publice din cadrul SNSPA, promoţia iulie 2012. Printre activitatile sale trecute se numară printre altele participarea la Summitul NATO din 2008 de la Bucureşti, precum şi implicarea prin voluntariat în departamentul de relaţii publice al asociaţiei studenţeşti VIP Romania - Voluntari pentru Idei şi Proiecte. Din septembrie 2012, Milena va începe un masterat în comunicare organizaţională în Franţa, la Universitatea Rennes 2.


Parteneri

 logo_raiffeisen  Logo-McCannPR PNG  Practice MSL logo 2  Graffiti PR logo-1   EY Logo RGB                    

siglaBT noua      dccom LOGO nou site