Executivii europeni trebuie să recupereze la capitolul social media

ceo-social-mediaUn nou studiu Weber Shandwick intitulat "Socialising Your CEO: From (Un)Social to Social" arată că două treimi dintre executivii aflaţi la conducerea celor mai mari 50 de companii din lume nu activează sau nu activează îndeajuns în web 2.0 pentru companiile lor.


"În vremuri de criză executivii sunt aparent comunicativi: ei sunt citaţi frecvent în presa economică, vorbesc regulat la conferinţe şi iau parte la evenimente de specialitate. Când vine însă vorba de prezenţa în mediile digitale, aceştia nu sunt foarte activi", comentează Leslie Gaines-Ross, Chief Reputation Strategist la Weber Shandwick.

Cerc restrâns de executivi sociali
Potrivit studiului, peste 90 la sută dintre şefii companiilor din top 50 comunică spre exterior prin intermediul canalelor tradiţionale, în timp ce 40 la sută se folosesc de posibilitatea de a vorbi în public. Comunicarea online este în schimb mai rar folosită de către executivi sau nu depăşeşte prezenţa companiei pe Wikipedia.

Ce este un CEO social?
Rezultatele studiului lasă să se întrevadă unele caracteristici tipice ale executivilor sociali. Astfel, 72 la sută dintre cei chestionaţi folosesc mai mult de un canal pentru a comunica online. Se remarcă faptul că 60 la sută dintre cei identificaţi ca social CEO se află la conducerea companiilor nord-americane, în  timp ce 12 la sută dintre colegii lor activează în Europa. În afară de asta, managerii cu experienţă, care activează în domeniu de mai mult de cinci ani, sunt cu 43 la sută mai activi pe internet decât colegii lor mai noi. Executivii cu o activitate de trei până la cinci ani sunt activi online numai în măsură de 38 la sută, printre cei chestionaţi cu o experienţă mai mică de trei ani, procentul este de sub o treime.

Ce canale online folosesc executivii?
Potrivit studiului, cea mai răspândită formă de comunicare online ia forma articolelor pe paginile companiei, de cele mai multe ori despre leadership şi ştiri referitoare la companie (28 %), urmată de clipuri video şi podcasts (18 la sută). Reţelele sociale precum twitter, facebook, myspace sau linkedin, ca şi blogurile externe sunt folosite doar de o zecime dintre cei chestionaţi. "Acest fapt nu surprinde, dacă analizăm potenţialele riscuri şi timpul necesar pe care îl implică dialogul în web 2.0" spune Chris Perry, Preşedinte al Weber Shandwick Digital Communications. "Este surprinzător în schimb, cât de puţini CEO cunosc potenţialul comunicării în timp real şi folosesc tehnologiile social media, pentru a disemina informaţiile şi mesajele companiei", continuă Perry.

Studiul complet poate fi accesat aici.



Sursa PR Journal Germania