Cu o experienţă de peste 10 ani în comunicarea de brand şi cu un interes constant în ultimii 3 ani pentru comunicarea digitală, Alina Damaschin preia conducerea agenţiei de PR a grupului Tempo de la 1 decembrie, dată la care Simona Dan se va retrage din această poziţie pentru a se dedica unor noi oportunităţi profesionale.
“Îi mulţumesc Simonei pentru contribuţia la construcţia uneia din cele mai mature şi creative echipe de PR din România, care poate continua misiunea de a aduce valoare clienţilor noştri prin idei care influenţează alegerile şi convingerile consumatorilor. Sunt încrezătoare în capacitatea Alinei de a duce mai departe reputaţia inovativă a agenţiei, capitalizând toate oportunităţile momentului de schimbare în care se află industria,” a declarat Eliza Rogalski, CEO Tempo Creative Group.
“După aproape şapte ani de colaborare cu Tempo şi Rogalski Grigoriu Public Relations, consider că am atins un nivel profesional care mă face să adopt o perspectivă nouă asupra carierei mele. Rogalski Grigoriu PR rămâne proiectul meu de suflet şi le mulţumesc tuturor colegilor şi colaboratorilor care au contribuit la succesul acestei companii alături de mine”, a declarat Simona Dan.
Alina Damaschin are o carieră de peste 10 ani în industria de comunicare, lucrând ca account director, apoi client service director şi ulterior co-fondator al unei agenţii de comunicare digitală. A coordonat cu succes campanii pentru branduri locale şi internaţionale - Rexona, Ariel, Pampers, Philips, Caroli, Holcim, Ferrero - şi a fost de asemenea activă în promovarea de mesaje sociale pentru Crucea Roşie sau pentru Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, alături de care a coordonat campania „Casa de copii nu e acasă”. În ultimii 3 ani, a fost implicată în coordonarea de campanii de comunicare integrate dezvoltând componente de comunicare de brand pentru mediul digital.
“Ca om de comunicare, este o oportunitate să contribui alături de echipa Rogalski Grigoriu la evoluţia PR-ului mai aproape de business şi înţelegerea consumatorului. Am convingerea că împreună putem activa cele mai relevante „social media relations” şi putem crea idei cu substanţă şi impact pentru consumatorii clienţilor noştri”, a declarat Alina Damaschin, CEO Rogalski Grigoriu Public Relations.